sâmbătă, 16 martie 2024

Cît durează iubirea veşnică?

 

   " Dragostea a fost (cu)prinsă în cifre de tot felul de specialişti în sentimente şi emoţii. Se zice că nu poţi iubi cu adevărat decît de trei ori în viaţă; că o relaţie are primul moment de criză după primele patru luni; că dragostea durează doar trei ani; că suferinţa din dragoste dispare abia după trecerea a jumătate din timpul petrecut cu cel/cea iubit/ă... Dar ce perioadă de valabilitate are, de fapt, dragostea?

„Tragedia iubirii este că nu reuşeşte să depăşească dimensiunile temporale. Cînd eşti cu actuala iubită, gîndul propriei indiferenţe faţă de fostele iubite este de o cruzime deosebită. E ceva îngrozitor în ideea că persoana pentru care azi ai sacrifica orice s-ar putea, peste cîteva luni, să te facă să traversezi strada (sau librăria) ca s-o eviţi”, scrie Alain de Botton în Eseuri de îndrăgostit, într-un capitol care se cheamă „Intermitenţele inimii”.

Pentru că despre asta e vorba, despre faptul că „unul dintre cele mai mari dezavantaje ale iubirii este că, cel puţin pentru o vreme, e în pericol de a ne face fericiţi” şi atunci încercăm să ne asigurăm/protejăm continuarea şi continuitatea iubirii prin limbaj. A cărui stabilitate nu face decît să să ne flateze indeciziile, intermitenţele, capriciile. Se întreabă tot Alain de Botton cît din mobilitatea şi inconstanţa emoţiilor şi sentimentelor noastre pot cuvintele să transmită. Cît din potenţialitatea plictiselii, a iritării, a indiferenţei, a curiozităţii şi a predispoziţiei la tentaţii, pot cuprinde vorbele de iubire? E ca-n structura möebius-iană a relaţiilor desenată de David Byrne: apropiere – cunoaştere – plăcere – iubire – devorare – digerare – consumare – distrugere – compătimire – respingere – detestare – ignorare – uitare – descoperire – apropiere...

Pot cuvintele să reflecte corect ambivalenţa la care sînt sortite emoţiile? Nu pot şi pentru că, uneori, intuim asta, căutăm diverse strategii de a forţa inima să iubească la nesfîrşit. Cea mai legală, dar nu neapărat şi legitimă, fiind căsătoria.

Aşadar, „Te iubesc!”. Dar ce garanţii de durabilitate oferă această declaraţie? Spunem sau auzim „Te iubesc!” şi imaginaţia noastră adaugă „şi mîine, şi mereu”. Mintea noastră schimbă timpul verbal la viitor: „Te voi iubi!”, „mereu”, fireşte. Dar „Te voi iubi!” nu poate fi urmat decît de „atîta timp cît te voi iubi!”. Căci orice declaraţie de iubire este o promisiune falsă în afara momentului în care este rostită.

Nu ştim sau nu vrem să acceptăm asta pentru că nu avem nevoie de adnotări cînd iubim, le presupunem, mai mult, credem că se subînţeleg. Dar poate că nu cerem explicaţii şi garanţii şi pentru că, în subconştient, ştim că nu sîntem în stare să le dăm, că sentimentele în ecuaţia timpului sînt peste puterile noastre. Imaginaţia noastră impulsionată (deci afectată) de dorinţă adaugă singură falsele garanţii: „Te iubesc!”, deci „pentru totdeauna!”. Iar asta vine din vanitate. O spune foarte bine Julian Barnes şi în cartea de eseuri, Levels of Life, observînd că tocmai eşecul foştilor iubiţi, lipsa lor de rezistenţă în iubire, promit succesul noului iubit, cel care, fiind alesul momentului, se auto-investeşte cu puterile şi calităţile necesare iubirii veşnice. Fiecare iubit, prins în vraja pericolului de a fi fericit, îşi conferă prezumţia de ideal, deci de eternitate. Doar că sîntem simultan unici şi dispensabili!

„E poate adevărat că nu existăm cu adevărat pînă cînd nu ne vede cineva existînd, nu vorbim cu adevărat pînă cînd nu înţelege cineva ceea ce spunem, în esenţă, nu sîntem pe de-a-ntregul vii pînă cînd nu sîntem iubiţi”, mai spune Alain de Botton. Această constantă confirmare a sinelui în dragoste ne lasă să credem că nu putem fi înlocuiţi, că sîntem capătul unei lungi liste de parteneri care, înaintea noastră, au eşuat doar pentru a se ajunge la noi, care sîntem mai buni, cei mai buni. Însă această vanitate funcţionează în ambele sensuri. Uneori noi sîntem cei care credem (ceea ce nu exclude că poate fi şi adevărat) că merităm pe cineva mai bun. Acest orgoliu însă poate veni din superficialitate, din limitare, din faptul că frumuseţea nu se află în ochii miopi ai privitorului. Poate că cineva ne vede existînd, dar noi, la rîndul nostru, îl vedem pe celălalt? Sîntem noi capabili să confirmăm sinele altcuiva şi să devenim responsabili de sentimentele lui? Putem suporta presiunea de a aparţine sau de a fi aparţinătorul celuilalt? Căci e ca-n Micul prinț: „Devii responsabil faţă de ceea ce ai îmblînzit.”

Sîntem inconstanţi, ne schimbăm împreună cu celulele din corpul nostru, cînd ne trezim sîntem mai mult sau mai puţin din cei care am fost cînd ne-am culcat, sîntem dependenţi de psihic, de sex, de inteligenţă, de tandreţe, de vreme. Uneori însă nu (mai) iubim dintr-un mix de lăcomie şi curiozitate. Nu iubim mult şi veşnic pentru că vrem să iubim puţin şi în mod repetat. Fie pentru că ne fascinează savoarea începuturilor, fie pentru că găsim în diversitate un antidot la vid. În plus, e mai uşor să ne îndrăgostim decît să ajungem să şi iubim, iar iubirea pentru cineva nu exclude dorinţa pentru altcineva.

Un mare poet brazilian, Vinicius de Moraes, a scris cîndva acest vers: „Dragostea este veşnică atîta timp cît durează!”. Poate că poetul a vrut să spună că nu există iubirea veşnică, doar iluzia ei, sau poate că a vrut să spună că intensitatea iubirii e, uneori, atît de mare, încît, pentru o vreme, surclasează timpul. Iar cu treaba asta trebuie să ne descurcăm singuri cum putem. "

 

(articol preluat din revista elle)

sâmbătă, 27 ianuarie 2024

Mama

    O sa va scriu mai jos gandurile  unei vecine care si a pierdut mama de curand. In  aceste randuri a pus toata iubirea ei pentru parintele sau. Mi se par magistrale, unice, cele mai sugestive De tinut minte mesajul.....de apreciat mai mult viata!

"Părinții mor ca să ne învețe moartea
Pe noi, cei pentru care moartea este imposibilă
Să ne arate uite vezi, cam așa! Hai că o să poți!
Încă o gură de aer, încă o secundă
Eu spun: Valul dintre aici și acolo se subțiază, mama!
Tu nu poți vorbi, dar te aud răspunzând:
Dar nu a fost niciodată mai gros!
Eu spun: Ești atât de curajoasă, mama!
Tu spui: Așa este.
Eu spun: Știi cine sunt? Mă recunoști? Cum mă cheamă?
Tu mai iei o gură scurtă de aer și-mi expiri numele
În el e adunată toată dragostea pe care mi-ai dat-o vreodată
În el, sunt toate bucățile mele de viață pe care doar tu le cunoști,
Ele pleacă acum, odată cu tine.
În rostirea numelui meu e tot ce a mai rămas din lumea asta pentru tine.
Eu spun: Te iubesc, să știi, te iubesc foarte mult!
Tu spui: Și eu.
Vreau să mai aud o dată și întreb: Și tu ce, mama?
Tu spui: Și eu te iubesc.
Desprinde-te lin, mama, cum se desprinde vălul alb din părul tău de la cea mai frumoasă vârstă a ta,
Închide ochii și-n loc de tavan, privește mai bine plaja aceasta imensă
Pe care poți să alergi cât vrei, în sfârșit, sub cel mai albastru cer
Spre cel mai luminos orizont.
Desprinde-te lin, mama! A fost prea mult
Și când e prea mult, e destul."  (Roxana Boboc)

Ramas bun, om minunat!     Andreea

joi, 14 decembrie 2023

Unde sunt sosetele?

     Ma privea asa frumos, cu ochii sai duiosi si blanzi, insa eu eram cu mintea  numai la sosete. Nu le gaseam si mi era frig. Deja ningea, aveam atata treaba, nu impodobisem inca bradul pentru ca nu aveam sosetele mele calduroase. M a sarutat, este asa iubitor, ma ia mereu in brate soptindu mi ca sunt foarte draguta si vesela, ca sunt soarele lui. Viata este asa faina, simpla, este unica, iar noi, oamenii o complicam aiurea, obosindu ne inutil in iuresul acestui drum numit viata. Mai conta unde sunt sosetele, cand am un asa om minunat langa mine?! Nu cred. Atunci am realizat ca cel mai  bine era sa fac bradul asa desculta, dar vioaie langa iubirea mea  si probabil ma voi incalzi imedit langa el. 

     Am baut ceai cald si pe seara am terminat de impodobit micul notru bradut. A iesit foarte nostim, colorat si sralucitor. Am povestit pana tarziu in mirosul proaspat de brad verde si in ecoul de colinde pana am adormit langa senmineu. M a invelit si a stat lungit langa mine, asteptandu l pe Mos Craciun linistiti amandoi unul in bratele celuilalt.

      Dimineata ne a regasit tot asa pe paturica in fata focului deja stins.... Cand m am trezit am privit bradutul si in lumina rece a soarelui de iarna si parea la fel de frumos ornat. Nu mi fusese frig langa el, uitasem complet de sosete. Insa un detaliu  mi a atras  atentia cand m am ridicat: o cutiuta  mica si rosie sub bradut. Am fugit si am apucat o iute, deschizand o foarte curioasa.  Oare e de la Mos ?! Cred ca da... Inauntru ei era o pereche de sosete galbene cu mesajul : Te iubesc! ''

 

      Craciunul este despre iubire, bucurii si familie! Va urez sarbatori linistite si vesele! Ne vedem cu bine si sanatate la anul, in 2024 ! Timpul zboara foarte repede, iubiti va mult si bucurati va de tot ce este frumos in jurul vostru!

    Va pup, Andreea.

 

duminică, 1 octombrie 2023

Iluzia fericirii

      Intotdeauna m am intrebat de ce trebuie sa te ascunzi cand traiesti cel mai frumos moment din viata, cand esti foarte fericit?! Apoi am realizat ca nu poti sa te bucuri cu cei din jur pentru ca ei nu inteleg lucrul acesta, nu au intalnit iubirea sau fericirea niciodata. Asa ca mai bine taci, alegi linistea si iti traiesti momentul tau de glorie singura mai bine decat in larma si explicatii inutile. Mai ales cand ai o iubire vesnica , cand ai o bucurie eterna, nu are  rost sa o impartasesti cu altii si sat te dezamageasca asa oameni egoisti si plini de invidie. Am invatat sa ma bucur de lucruri marunte dar mereu in taina , in liniste si mi e mult mai bine. Dupa toate aceste maruntisuri au venit adevaratele castiguri, lacrimi de multumire si clipe de dragoste reala. Acesta este un mod chinuit de a fi fercit insa decat nimic, decat sa nu respect viata care este asa valoroasa si scurta, mai bine aleg linistea fericita sau, pot zice fericirea linistita! Mi a fost greu pana am inteles si am acceptat telul meu, motivul pentru care sunt aici pe pamant, dar acum am trecut de tot ce a fost dificil si sunt impacata , relaxata si vesela in fiecare clipa. Maine poate fi mai rau!

        Iubiti viata, traiti iubind!

 

A voastra,  Andreea.

marți, 26 septembrie 2023

Oameni....

       Vrei sa te sti departe de persoanele dificile, pe care le eviti mereu in drumul tau, insa destinul ti le scoate inoportun in cale. Urmatoarea problema este ca incerci sa repari greselile sau lipsa lor de intelegere, fara izbanda. Le dai explicatii rezonabile, exemple concrete dar fara succes, le gasesti solutii salvatoare, neintelese de ei. Cel mai dureros este ca nu esti crezut niciodata. Iar ultimul lucru pe care il poti face e sa fii indiferent pentru ca realitatea nu va intra in mintea unor oameni asa dificili oricate sacrificii vei face tu. Doare pentru ca trebui sa traiesti cu asa persoane desi nu ti doresti. Doare pentru ca trebui ca tu sa te prefaci ca ti place sa fii fals doar pentru ca asa sunt cei din jurul tau, adica impotriva vointei tale. Doare pentru ca trebui sa fii lipsit de dragoste numai pentru ca lor nu le place sa fie plini de iubire, energie si veselie.

        Atunci unde mai e placerea vietii, fericirea de a trai, adevarul, iubirea?! Le ascundem pentru ca asa vor altii, cei falsi. Pacat .... Viata este prea scurta pentru aceste scenarii rautacioase.

A voastra, Andreea

miercuri, 21 iunie 2023

La final.... (pentru Doamna invatatoare Claudia Caracioni de la Lic. Nat. Informatica Arad)

      Am inceput aventura cunoasterii langa ful meu acum 5 ani, cand intra cu emotie si interes in clasa 0. Isi privea timid si rusinos dascalul, pe "Doamna", cum zic cei mici. Nu stiam pe atunci ca acel om va fi persoana care ii va marca pozitiv inceputul vietii de scolar si ii va dezvalui cu mare dragoste din secretele acestui drum al noului, al curiozitatilor de tot genul si al frumosului.  Acum la final, nu am decat cuvinte de lauda pt "Doamna" , multumiri si speranta ca ne vom revedea in curand.  Respectul de care a dat dovada fata de copii, parinti si institutia in sine, fata de scoala, este enorm, infinit. Iubirea pe care a impartit o neconditionat celor mici timp de 5 ani va dainui multa vreme de acum incolo. Devotamentul, dorinta si daruirea  cu care a vrut sa reuseasca in ceea ce si a propus, ca acesti copii sa devina mai responsabili, mai ordonati si mai intelegatori este de laudat si de neegalat. Imi voi aminti mereu zambetul blajin, vocea calda si privirea blanda cu care ii inconjura pe pitici si mai ales rabdarea nemarginita, zilnica, determinarea si placerea de a fi dascal corect si mereu vioi, pe care o emana  celor din jur. As mai putea scrie multe randuri despre "Doamna" , insa uneori cuvintele sunt prea mici pentru un asa caracter complex.

   Multumim pentru ca ne ati ales sa fim martorii spectacolului minunat pe care l ati sustinut cu magna cum laude alaturi de micii ucenici! Multumim, Doamna Claudia, om bun, persoana integra, dascal implicat si o a doua mama pentru cei mici la inceput de drum!  Ati facut ca totul sa ne para tuturor mai usor, mai frumos! Multa bafta in continuare pentru a avea putere sa fiti alaturi multi ani de  acum incolo si de alte generatii dornice de cunoastere!


Andreea

sâmbătă, 6 mai 2023

Dezamagirea

        Viata este scurta si trebuie s o pretuim mai mult si niciodata sa nu facem lucrurile negandit. Trebuie sa apreciem fiecare clipa, fiecare privire si oportunitate de a fi oameni responsabili, trebuie sa iubim fiecare suflet si fiecare eveniment din viata noastra. Ar trebui sa multumim fiecarui moment in care respiram si in care avem puterea sa zambim. Nu irositi nicio clipa de iubire si nicio decizie luata la momentul potrivit. Bucurati va de viata, este prea scurta pentru a fi tristi si plini de angoase! Dragostea adevarata este  cel mai bun medicament pentru orice boala reala sau nu.  Nu va temeti de a fi oameni buni, sinceri, fara orgolii si fara egoisme, este vital sa ne traim povestea noastra cu bune si cu rele, dar fara regrete, sa intelegem prezentul, sa l acceptam si sa l incununam cu bunatate, voie buna si iubire, multa iubire!

 Andreea