M-am tot gandit despre ce sa mai scriu aici, pentru a ma tine preocupata si de a nu trece in rutina aia care omoara creierul uman si in acelasi timp sa va trag un semnal de alarma voua, tuturor ... Pana la urma nu trebuie sa scriu nimic, pur si simplu sa povestesc diverse intamplari adevarate si poate utile si altora. Despre prostie au scris multi, insa acum despre lipsa comunicarii as vrea eu sa vorbesc. De la ea, se nasc atatea confuzii si necazuri, care ar putea fi evitate foarte bine daca s-ar stii f bine definitia comunicarii. Tot imi storc gandurile si caut raspuns la intrebarea- de ce fug toti de comunicare? Ce are ea gresit? ...intrebari retorice de altfel.
Sau mai exista si alte clisee- comunicam foarte bine pe calea internetului! Este amuzant, pentru ca aceasta comunicare nu e reala, este doar o impresie ca exista aceasta legatura a cuvintelor interumana. Teama de a privi interlocutorul, de a stii cand sa- i zambesti, sa stii sa ii ascunzi anumite grimase sau sa cunosti momentul cand sa pui o intrebare potrivita este mare mai ales printre tinerii din ziua de azi. Privesc cu groaza salile de asteptare de la cabinetele medicale sau curtile scolilor- toti oamenii, copiii, aproape toti tinerii, au in mana un telefon si butoneaza grabiti, nerabdatori, ca si cum ar fi castigat un premiu, ei zicand ca citesc stiri pe internet sau comunica astfel cu prietenii pe retelele de socializare. Mai mult decat atat- se scrie prescurtat, se gasesc diverse cai de a nu mai transcrie toate literele cuvantului din acelasi motiv- graba.
Ma amuz la asemenea explicatii amagitoare...Ma ingrozesc la gandul ca doar asta ramane in urma noastra- un maldar de aparate si gadget-uri inutile si facatoare de daune morale, chiar sursa bolii secolului- UITAREA, NEPASAREA.
Va pup si sper sa mai vorbim despre asta.
las hermanas
Acum o lună
