Un inceput de chaos!

       Inceput de septembrie... vacanta mult asteptata a trecut. Timpul probabil s-a schimbat. Timpurile insa nu! Ma ingrozeste faptul ca ne multumim cu mai putin pe zi ce trece, ca nu mai exista respectul dinainte. Nu mai avem puterea sa facem diferenta intre frumos si urat, rau si bun, egoist si darnic. Nu mai avem forta sa recunoastem ca tuturor ne lipseste ceva, ca avem multe defecte. Toti vor sa aiba fara sa dea, sa ceara fara sa ofere, adevarul este umbrit de intunericul din sufletul fiecaruia, nu mai exista ragazul sa privim in ochii celuilalt si sa l facem sa zambeasca. Ma sperie cel mai crunt lucru uman: lipsa zambetului si mai ales lipsa motivului pt a rade. Ma oboseste sa dau explicatii derizorii, neluate in seama, sa nu mai gasesc bucuria zilelor de duminica in familie, tihnite si pline de surprize placute, sa duc aceasta lupta degeaba, singura, trista! M-am scarbit de atata nepasare, am scris despre aceste momente reci pe care fiecare le afiseaza zilnic si care ingreuneaza viata noastra, nimeni nu a inteles nimic si nimeni nu a schimbat nimic. Ba mai mult este mai rau, si ghiciti cine e personajul criticat, controversat si barfit?! Eu, care incerc sa fac ceva mai bun, mai bine, ceva nou! Ha ha! Ironia sortii! Concluzia dureroasa: nu are rost, nu merita si chiar e obositor sa explic unei turmi de oi ca lupul asteapta dupa colt. Nimeni nu vede si nu aude nimic, egoismul e in floare, iar minciuna este la ea acasa. Nu mai avem curajul sa dam dreptate celui care o merita de frica: aoleu ce o zice ala, daca s o supara cutare , daca o patesc eu.... etc!
       Cea mai buna dar si cea mai grea este: tacerea, care nu rezolva nimic, insa mai prelungeste agonia vietii. Si mai tarziuu se intreaba toti de ce vorbim asa veseli despre moarte, de ce o asteptam asa de nerabdatori, de ce nu mai credem in speranta?! Pt ca e singura care nu comenteaza...
Va pup, Andreea!

In memoriam Vadim Tudor

"ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, sa bem o cafea
Ti-o fac cu caimac, aromata
Mai leapada-ti coasa cea grea
Si mantia asta ciudata.

Te rog sa iei loc in fotoliu
Nu ma supar daca fumezi
Dupa cine esti, Moarte, in doliu?
De ce tot suspini si oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grabi, ca te frigi
Mai lasa-mi pe cer, inca, steaua
Daca eu am sa mor, tu ce castigi?

Ai venit sa ma iei in persoana
Prea mare onoare imi faci
Din toata specia asta umana
Numai pe mine ma placi?

Hai sa-ti ghicesc in cafea
E bine sa stii ce te-asteapta
O cumpana grea vei avea
Dar tu te descurci, esti desteapta.

Esti tot timpul in criza de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce sa fim noi dusmani?
Eu te-nteleg cel mai bine.

Lumea te aplauda de departe
In zvon de corrida, olé!
Fii buna si-ntoarce-te, Moarte
Sa vad: dupa tine ce e?

Acum esti captiva la mine
Am vrut sa-ti arat, draga mea
Ca nu-mi este frica de tine:
Ti-am pus soricioaica-n cafea. "

 N-am fost mare fana a dansului, dar pt acest om de cultura, aceasta enciclopedie nemarginita a istoriei si culturii romanesti si universale, vreau sa cititi aceste versuri incarcate de sentimente si emotii si sa meditati
 intr -un moment de liniste... Odihneasca- se in pace!
Andreea