Marul-Omul

             Ma gandeam zilele trecute cum venim noi pe pamant si de ce. Pentru a rodi... Cum asa?! Pai, se presupune ca pomul roditor se sadeste, se uda, se sapa, infloreste, rodeste si gata, apoi se goleste de mana omului si imbatraneste in timp. Nu este asa?! Omul este ca marul. Ne am nascut seminte in pom (adica pe Pamant), ne-am format jumatatile, adica ne am gasit jumatatea, care formeaza fructul, intregul, si apoi suntem impliniti, fericiti, satisfacuti ca si fructul parguit, rosiatic, dulcisor. La momentul acesta vin copiii, adica soarele arzator coace fructul pana cand devine rosu si dulce  ca mierea si, odata cu acesti copii si grijile, viata trecand mult mai repede. Apoi vine perioada decazatoare, ori fructul este insfacat de vreun copil nazdravan si savurat ca o gura de salvare impotriva setei, ori este uitat pe ramurile pomului pana cand imbatraneste ca si omul, se sfrijeste, usuca si piere mancat de cativa viermi, dusmani, infometati. Urata imagine nu?! Insa este adevarul dureros al muritorilor, asa este si viata omului. Suntem pui de om, copilarim, devenim maturi, parinti, responsabili, bunici si apoi firul vietii se scurteaza la final si disparem.
              Eu cel putin sunt inca pe ramura acum, fructul este intreg, familia mea e toata in sfarsit, motivele mele de a trai sunt cu mine de acum incolo, viata lor deocamdata in mainile mele, am doi ingerasi de care am grija ca si pomul de roadele sale. Am momentan ratiunea de a vietui. Astept linistita si impacata perioada urmatoare. Nu vreau sa sune pesimist, insa fiecare perioada e frumoasa in felul ei si eu ma bucur pentru toate la rand, chiar una de e mai trista sau cealalta mai vesela ... ca si marul, care sta in soare, in furtuna sau vant, nu pleaca nicaieri, isi asteapta telul pentru a continua, nu-l sperie nimic. Asa este si soarta umana...
              Va pup, Andreea.