Surprizele se nasc din inimi mari

         Ma uit in ochii lor plini de lacrimi si emotie si ma intreb: "Cum vor mai putea dormi la noapte acesti copii minunati dupa atatea evenimente frumoase si unice din viata lor?! "
Priveam o familie de oameni nevoiasi, muncitori si cu suflet mare dar care a fost atinsa de ghinion, casa lor a ars acum 3 ani si ei au trait intr-un grajd. ma intreb din nou: " Cati n-or mai fi ca ei si noi nu le stim povestea!? " Si nu oamenii bogati fac mereu ca acesti ochi sa planga de emotii si fericire, ci noi, romanii simpli, saraci si necunoscuti.
           Mi-am dorit dintotdeauna sa pot face minuni, surprize si multe cadouri celor care nu au parte de asa ceva, insa nu am posibilitati si nici ajutor sa ma enumar printre aceste inimi mari. De aceea mi-am linistit avantul in mici surprize facute incet si stangace celor apropiati mie. Cu gandul sunt mereu la toti cei care nu au norocul si nu au avut sansa mea de a detine confortul si sanatatea necesara pt a-mi continua usor si linistit viata, de a cunoaste bucuria de a fi mama sau de a simti tresarirea unica cand auzeam un "multumesc" la catedra unde am fost profesoara. E inaltator sa cunosti aceste cazuri de oameni frumosi si plini de respect, sa poti sa inveti ceva din faptele lor si din cinstea lor, sa le privesti simplitatea si stralucirea din ochii inlacrimati si parca te-ai nascut din nou, si parca esti mandru ca esti printre ei, ca esti roman, ca rasufli acelasi aer ca ei, ca te mangaie aceleasi raze de soare ca pe ei.
            Multumesc! Andreea

Basm de Geo Bogza, psalm in lumea invatamintelor

       " Pe vremea când Dumnezeu şi Sfântul Petru umblau pe pământ sub chipul unor moşnegi gârboviti, sprijiniţi în toiag şi cu sandalele rupte, se întâmpla să bată pe la uşile oamenilor la căderea nopţii iar de multe ori erau izgoniţi.

         Odată i-a prins noaptea pe câmp şi odată cu ea o ploaie care le-a udat veşmintele şi i-a umplut de noroi. Şi tot rătăcind ei, numai într-un târziu au ajuns la marginea unui sat, abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câinii mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc, întrebând cine bate. Şi au răspuns:

- Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn. El a început să dea porunci, dar cu blândeţe.

- Mario, ia mai pune nişte vreascuri pe foc! Tudore, dă fuga la fântână după o galeata cu apă proaspătă! Ileano, ia vezi tu de o oală cu lapte!

Şi le-au dat să se spele şi să se şteargă cu prosoape albe şi i-au ospătat şi i-au pus sa doarmă într-o odaie care mirosea a gutui şi busuioc.

A doua zi dimineaţă, iar le-au dat să se spele, i-au ospătat, le-au pus şi în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-au urat drum bun.

Cum au ieşit din sat, Sfântul Petru a început să se roage la Dumnezeu.:

- Doamne, fă ceva pentru oamenii aceştia, că tare ne-au primit frumos!

- Ce-ai vrea să fac, Sfinte Petre, că ai văzut că nu erau nevoiaşi?!

- Fă ceva, fă să-şi vadă măcar o dată sufletul.

- Să-şi vadă sufletul, spui, Sfinte Petre?

- Da, Doamne, să-şi poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul acela, de acolo.

- Bine, Sfinte Petre, a spus Dumnezeu, privind gânditor satul din vale.

Iar după o vreme, din neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu. "

Astfel inteleg eu cum se nasc geniile, tot din nevoia oamenilor de a face bine, de a arata omenie si generozitate si cand aceste spirite ganditoare se duc in lumea celor "drepti",cei din jur se sting incet incet si calitatile noastre se subtieaza. Avem nevoie de a se naste aceste suflete frumoase si destepte, de a descoperi noi talente pentru ca noi sa rezistam intre rautati si lucruri malefice.

 Va pup, Andreea.