Ideea salvatoare

      Erau o familie saraca, cu venituri mici, insa cu o pofta de viata mare si foarte saritori. Familia Anton, familie formata din multi copii si traind intr-o casa cu doar 2 camere. Petre, vecinul lor, se imprietenise cu acesti copii ageri, buni, de ajutor si foarte politicosi. Mereu se jucau in curtea de interior a imobilului si mereu el afla lucruri interesante despre istorie sau geografie de la ei. Acestia citeau foarte mult carti imprumutate, pentru ca veniturile lor nu le permiteau sa cumpere carti noi.

“Organizam jocul : Risti si castigi? ” a intrebat unul dintre ei intr-o zi.

“Da, buna idee, cu toti vecinii. ” a raspuns Petre.

„Da, excelent. Dar ce premiu sa punem la bataie? “ au intrebat alti doi.

Erau cinci frati si toti baieti. Se pare ca parintii lor si-ar fi dorit si o fetita, dar nu avusesera noroc.

“Da, ce premiu? Noi nu prea avem bani sa cumparam pentru castigatori premii. ”

“Mda…Trebuie sa ne gandim. Pana maine fiecare se gandeste la cate ceva bun pentru a fi dat premiu. Ok? “

“Ok. Pe maine! ” au spus ei repede si s-au indreptat catre casa.

Si asa a fost. A trebuit sa se gandeasca fiecare ce ar putea alege ca premiu. Poate o carte dar nu noua, poate o rama foto, de undeva de acasa, o prajitura facuta de bunica sau chiar colectia de timbre a unuia dintre ei. A doua zi s-au reintalnit cu totii.

“Ce idei aveti? ” a intrebat Petrica.

“Eu m-am gandit sa oferim premiu pompa de umflat bicicleta, cea din garaj de la tata. ”

„Nu, nu e interesant. Altceva? “

„Eu vreau sa ofer cadou un pisoi, pentru ca a fatat pisica de la bunica de la tara. “

„Asta da idee. Adjudecat. “

„Ok. Premiul III. Sa vedem premiul II. “

„Stiu eu. Premiul II colectia mea de abtibilduri primita cadou de Craciun. “

“Da, super! Acum e acum. Premiul I ce sa fie? ”

Cel mai mic dintre frati, care tacea mai mereu, un baietel de vreo 13 ani, s-a oferit sa zica ceva dar cu o conditie:

“Va spun eu cel mai bun premiu. Dar va rog sa mai asteptam pana maine. Ok? ”

“De ce? ” au intrebat toti.

“Veti afla maine daca ..… am noroc. ” spuse el mai incet, cu ochii in jos.

 Urmatoarea zi s-au strans toti, curiosi, ce avea sa le spuna cel mic.

“Ei, Virgile, care e premiul cel mare? ” a intrebat Petre.

“Se pare ca am reusit. Uraaaa! ” a strigat el.

„Ce? Ce s-a intamplat? “

“Premiul I va fi o tableta Allview. ”

“Ai innebunit? De unde sa avem noi o tableta asa scumpa? ”

“O avem. Am castigat-o eu. ”

“Cum? Unde?”

“Sa va povestesc: acum doua zile cand am hotarat ca vom organiza un concurs, dar ca nu avem premii, m-am dus la un coleg acasa care are un calculator si am participat la un concurs pe Blogawards.ro. ”

“Ce e aia? De unde ai stiut tu de concursul acesta? ”

“Aflasem de la scoala de la acest coleg, care stia de la fratele lui mai mare. Si trebuia sa scriu un articol-poveste despre un anume produs si apoi sa ma inscriu acolo. M-am inscris cu numele fratelui lui si acesta va ridica premiul si mi-l va da mie.Eu sunt prea mic pentru asa ceva. ”

“Cum adica? Nu inteleg. Ce ai scris? ” a intrebat alt copil.

“Pai, am scris ce stiam cel mai bine: povestea noastra de cand ne-am nascut si cum traim si ce facem toata ziua. Am strecurat in poveste si ceva despre o tableta Allview. Asta i-a cucerit pe jurati. ”

“Chiar ca a fost buna ideea si ai avut si noroc. ” a adaugat Petrica.

“Ce concursuri mai sunt acolo? ”

“Sunt multe. Erau doua la care castigi o data un voucher de pe un anumit site de ceasuri si alta data vouchere de pe un site de pantofi. ”

“Super. Si altceva? ”

“Cele mai interesante erau astea unde castigi telefoane sau tablete. Parerea mea! Totul e posibil pe Blogawards.ro. ” a adaugat cel mic.

„Da. Cred  si eu.... Si ce fel de tableta este aceasta? “

„Este o tableta Allview, foarte frumoasa, i-am vazut poza pe internet. Este neagra si chiar performanta, cine are nevoie de asa ceva, isi face toata treaba pe ea. “

“Dar de ce nu o pastrezi pentru tine, Virgil? ”

“Mi-ar palcea, insa eu sunt obisnuit cu ale mele carti si mereu cu stiloul, asta e de baza pentru mine. Deocamdata nu folosesc asa ceva. Am trait si fara. Vreau sa se bucure cineva, caruia ii este util acest obiect de tehnica avansata. ”

“Ai dreptate. Mai rari copii darnici ca tine, insa esti un bun exemplu pentru acest concurs pe care il vom organiza de maine. ”

“Deci la treabaaaa, caci premii avem! Organizarea trebuie sa inceapa acum. ”

Copiii s-au pus pe munca foarte emotionati: la strans si lipit fluturasi de reclama, la alcatuit slogane si asa mai departe.

Ceasul de vis

        Nu stiam ce cadou sa aleg pentru ziua iubitului meu. Avea de toate si nici nu era pretentios. Dorea doar sa petreaca cu prietenii si sa aiba parte de sanatate si fericire. In toamna aveam nunta si el se implicase foarte mult in organizarea evenimentului, de aceea mi-as fi dorit sa-i fac o surpriza de proportii acum, ultima data cand se sarbatorea ca celibatar. Am cutreierat toate strazile orasului unde locuiam, am vizitat toate magazinele din centru, cele de firma sau nu. Nu reuseam sa ma hotarasc la nimic. Intr-o zi, cand ma aflam in piata dupa diverse, am vazut un batranel cu o cutie frumos impachetata care statea intr-un colt mai retras, ca sa o vanda. M-am apropiat si am intrebat tot despre cutie.

“Este un ceas cadou de la sora mea, insa trebuie sa-l vand ca nu mai am bani pentru medicamente. ”

“Cu cat il dai, batrane? ”

“Cat vrei sa dai , domnisoara. Este o marca buna si functioneaza excelent. Poti sa-l incerci. ”

Am apucat cutia si am deschis-o. Intr-adevar era superb, era de firma, avea un certificat de garantie alaturi-24 de luni, si am citit: “Armand Nicolet M02 Moon Date Lady Steel White” . Era un ceas de mana automatic, barbatesc, din otel inoxidabil. Cureaua era din piele originala, se observa finetea ei si imi placea si culoarea alba, pura. Geamul era cristal safir si culoarea ceasului era argintie. Iar cutia ii dadea o nota serioasa, exact potrivita pentru cadoul pe care mi-l doream pentru iubitul meu-unic.

      L-am cumparat repede de la batranel cu numai cativa banuti si am mers mandra acasa pentru ca gasisem cadoul perfect pentru prietenul meu. A doua zi trebuia sa ma vad la petrecere cu Petru, sarbatoritul, si eram voioasa ca va avea o surpriza mare din parte mea. Insa avea sa se intample altceva pana la party. 

      Pe la miezul noptii am auzit un sunet ca de alarma de ceas. M-am trezit speriata si am privit ceasul abia cumparat. Ecranul lumina in culoarea rosie si dupa cateva secunde de ameteala, m-am dezmeticit. Eram in alta lume, adica in alt secol, intr-o piata veche din vechiul Paris. Nu reuseam deloc sa-mi dau seama ce an era, insa lumea era agitata si cativa baieti raspandeau ziare si strigau:

“La lutte continue. 1968, une mauvaise annee! ”

M-am uitat speriata in jur si vedeam o atmosfera incordata, dezordonata si rebela. M-am plimbat nitel si am strans in priviri toate detaliile din acea piata din Franta.

        Apoi m-am trezit brusc in patul meu. Trecusera doar 5 minute. Era uimitor ce se intamplase si nu realizam totul prea bine pe moment. Daca spuneam cuiva, sigur nu m-ar fi crezut deloc, ba ar fi spus ca sunt si nebuna. Asa ca am asteptat pana a doua zi sa vad daca se repeta istoria.

         Urmatoarea zi eram hotarata sa iau si aparatul foto cu mine sa prind o poza. Vroiam sa-l iau si pe iubitul meu, sa-l tin strans de mana sa vedem daca se intampla ceva iar la miezul noptii. Zis si facut. La miezul noptii cu petrecerea, dupa ce i-am inmanat cadoul; ceasul si l-a pus la mana si atunci i-am povestit tot. Nu m-a crezut imediat, insa a acceptat sa ne tinem de mana la miezul noptii si avand ceasul cu noi. Intr-adevar la ora 0.00 ceasul a sunat si apoi ne-am trezut in aceeasi piata din Franta, agitata si aglomerata. Atunci am facut repede o poza ca sa o avem amintire, mai degraba dovada. Ne-am reintors in camera dupa 5 minute bulversati si ingandurati. Oare de ce avea puterea asta ceasul de la mine?!

       Interesant era ca, parca nimeni nu ne-a vazut acolo, ci doar  am fost martori la cateva minute din viata acelor oameni in timpul  perioadei unei revolutii din Franta. Ma documentasem inainte despre acel an si aflasem ca fusese o revolutie a tinerilor in Franta. Nu intelegeam cum ne transpunea in perioada aia de demult si de ce! De curiozitate m-am uitat pe lateralul ceasului, l-am pipait bine, l-am scuturat. nimic. M-am uitat si in cutie si am descoperit cu uimire ceva. Acolo, inghesuita intr-un colt, era o hartiuta ingalbenita de timp, cu un mesaj:

“Pentru iubirea mea, a ta pentru totdeauna, Mireille, revolutionara- 1968. ”

       Acum intelesesem totul, ceasul pastra atata istorie, incat te ducea cu gandul la perioada revolutiei cand il atingeai. Fusese martorul atator evenimente celebre, incat te inducea intr-un vis aparte. Probabil fostul proprietar sau fosta proprietara a lui participase la revolutie si murise in timpul ei sau acest ceas fusese un cadou de suflet pentru o dragoste pierduta. Aceasta era parerea mea, imaginatia mea. Atunci am privit iute aparatul de pozat, mai degraba am cautat fotografia facuta in noaptea aceea, in visul meu: era goala, alba. Lasase in urma doar un iz al trecutului luptelor din Franta, zbaterilor tinerilor revolutionari. Insa nu mai aveam nicio dovada acum. Nimeni nu ne-ar fi crezut. Dar iubitul meu va pastra ceasul cu sfintenie, caci sigur ne va aduce ceva bun in viitor.

      Eram fericita ca alesesem pntru iubitul meu acest cadou unic si chiar ma emotiona acest fapt. Norocul sau destinul?! 

Suflet de copil

       Vanzatorul, care era si patronul magazinului, era asezat la biroul lui, privind distrat strada prin vitrina elegantului sau butic. Era din nou o zi ca toate celelalte. Pentru magazinul CopilasCochet.ro era ceva straniu. Mereu erau clienti la ora asta din zi.
       O fetita se apropie si-si lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albastri cum este cerul se luminara. Intra hotarata in magazin si arata cu degetul spre o pijama Mickey Mouse.

"E pentru sora mea. Puteti sa mi-o impachetati frumos pentru un cadou? "
Patronul magazinului o fixa din ochi pe micuta clienta si o intreba:

"Cati bani ai? "
Fara sa pregete, ridicandu-se pe varfuri, fetita puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise si o goli. Cazura cateva bancnote de mica valoare, un pumn de monede, cateva scoici si niste figurine.
Ajung? " intreba ea cu mandrie.
"Vreau sa-i fac un cadou sorei mele mai mari. De cand mama nu mai este, ea e cea care-i tine locul si niciodata nu a avut o asa pijama frumoasa. Astazi e ziua ei si sunt sigura ca o voi face foarte fericita cu acest cadou. Culoarea roz este preferata ei. "
Omul se duse in spate si reveni cu o hartie de impachetat nemaipomenit de frumoasa, rosie cu auriu, cu care impacheta cu grija cutia in care puse pijamaua.
"Ia-o", spuse el fetitei. "Si du-o cu grija. "
Fetita pleca foarte mandra, tinand pachetul ca pe un trofeu. Ea era chiar mai mare decat cadoul.
O ora dupa aceea, in magazin intră o fata frumoasa cu parul de culoarea mierii si cu niste ochi albastri minunaţi. Puse cu hotarare pe tejghea pachetul pe care vanzatorul il facuse cu atata grija mai inainte si intreba:
"Pijamaua aceasta a fost cumparata de aici? "
"Da, domnisoara. "
"Si cat a costat? "
"Preturile praticate in acest magazin sunt confidenţiale: nu privesc decat pe client si pe mine. "
"Dar sora mea avea doar cativa banuţi. N-ar fi putut cumpara niciodata un asa cadou ca acesta, costisitor! "
Vanzatorul lua cutia cu pijamaluta roz, refacu cu grija ambalajul cadoului si-l inapoie fetei.
"Sora dumneavoastra a platit. A platit pretul cel mai mare pe care-l putea plati cineva: a dat tot ceea ce avea ea. "

       Atunci sora cea mare a inteles ca sufletul de copil, care cumparase acel cadou, era cel care o iubea pe ea mai presus de totate si de toti si asta o facea cea mai fericita de ziua ei.

Pantofi rosii de pe pantofiori.net

       Nu stia la cine sa apeleze in dupa amiaza aceea, pe cine sa strige in ajutor, era speriat cand vedea umbra care il urmarea de cateva minute. Si simtise asta si cu cateva zile in urma. El nu putea observa decat tocul inalt al pantofului, tintele argintii si auzea zgomotul ascutit pe care il facea incaltamintea pe cimentul rece. S-a ascuns de frica in spatele unei masini cu remorca si a ciulit urechile, foarte atent. Nu intelegea cine ar putea sa-i doreasca rau  si sa stea mereu cu ochii pe el asa. Nu avea dusmani nicaieri, si mai ales femei. Mereu isi facea prieteni in toate domeniile.

        Lucra de putin timp la firma unui unchi al lui, insa acesta cu o saptamana in urma murise intr-un accident de masina pe neasteptate si in floarea varstei. Nu se stia nimic de testamentul lui pentru ca fusese un personaj controversat in oras si foarte bogat, insa la firma se redresasera cat de cat lucrurile si incepusera sa mearga pe un fagas normal si fara unchiu’. Acum nu pricepea de ce era urmarit.

         Intr-o zi a asteptat mai mult sa vada ce se intampla cand apar cei doi pantofi  rosii. A ocolit locul unde erau si s-a ascuns dupa un stalp. A privit atent. Stapana pantofiorilor era o doamna inalta, blonda si foarte eleganta. Ea s–a indreptat catre masina lui si a tot incercat sa deschida portiera. Atunci si-a luat inima in dinti si a sarit asupra femeii si a pus-o la pamant, un gest nelalocul lui in ceea ce priveste o femeie, insa util in acel moment pentru el. Ar fi trebuit sa fie curajos asa de prima data.

“Nu am nicio vina. ” a strigat ea speriata.

“Dar de ce ma urmaresti? ” a intrebat el furios.

“Sunt trimisa de matusa ta sa caut testamentul unchiului tau. ”

“Unde sa-l cauti? Ca doar nu il am eu in buzunar?! ”

„In masina ta pentru ca a mers si unchiul tau cu ea, inainte sa moara, de cateva ori. “

“Da, asa e. Dar nu are unde sa fie. Uite, ne uitam acum, ca sa vezi ca nu e nimic in masina mea. ”

Si amandoi s-au indreptat catre masina, au descuiat-o de data asta cu cheia si au cautat peste tot. Nimic. Si chiar de era, nu il interesa testamentul asta, insa il facea curios femeia misterioasa cu botine rosii. Pantofii erau mult mai interesanti decat restul, unici, culoare vie, care ii aprinsese un foc in inima dupa tanara secretoasa. Nu se pricepea deloc la accesoriile feminine, insa acei pantofi cu toc inalt ii dadeau de gandit: de ce o femeie asa elegant imbracata sa  fie hoata?! ... mai ales ca era si draguta, ochi frumosi, statura inalta, privire atractiva.

La finalul cautarii, tanara, dezamagita  a incercat sa se retraga politicos.

“Nu, nu te las sa pleci. Pentru ca sa te cred, trebuie sa mergem amandoi la matusa si s-o intreb despre acest incident. ”

        Si am pornit-o agale spre blocul in care locuia matusa mea, motiv cu care el a inceput o discutie, prin care s-o cunoasca mai bine pe cea de langa el. Deja curiozitatea era prea mare si il si incita aceasta prezenta. Poate viitorul ii va face o surpriza in dragoste, nu? Inexistenta acelui testament poate aduce ceva bun pe planul lui Cupidon pentru el. Si totul datorita unor pantofiori de pe pantofiori.net.

Vis foto video nunta Bucuresti

      Nu mereu calcam pe bucati pufoase de nori, nu intotdeauna plutim pe stele, dar doar in ziua cea mai frumoasa a vietii ne dorim ca visul sa devina realitate. Desi visul s-a spulberat o data, pentru mine a fost un inceput nou, a fost timpul adevaratei iubiri. Cand nu mai credeam ca il voi intalni, nu mai speram ca ma voi mai indragosti, atunci l-am vazut. Nu parea Printul din Poveste, insa era un om bun, cald, primitor, sensibil si plin de surprize. Nu vroiam sa-l privesc ca pe viitorul meu sot, pentru ca nu mai speram la nimic fumos, dezamagirea din viata mea ma facuse sa ma inchid in mine si sa stau intr-un con de umbra. Privirea lui stralucea de fiecare data cand ma vedea, glasul lui era asa melodios de fiecare data cand ma suna, iar bratele sale deveneau asa primitoare cand ma cuprindea. Viata mea a luat o intorsatura radicala in ziua aceea, cand am fost cea mai fericita si cand mi s-a facut cea mai mare surpriza de pana acum. Cum de catre cine?! De EL. Stiam ca merg la un interviu de angajare, insa nu a fost asa. O masina m-a luat din fata casei si pe bancheta din spate era un biletel in care scria locul unde voi merge si ora.
       Am asteptat nerabdatoare sa ajung acolo. Era intr-adevar o adresa necunoscuta unde se afla o vila cu 2 etaje. Am intrat emotionata. in prima camera, in living, unde era o cutie mare in mijloc. M-am apropiat si am citit ce scrie pe cutie: rochie de mireasa. Am deschis-o plina de emotii. Am vazut ceva superb, o rochie ca de printesa, un material fin si cu mici perle pe margine. Rochia avea o trena potrivita si ce mi-a atras atentia au fost doi fluturasi care erau de-o parte si de alta a umerilor. Ii dadea o nota distinctiva si o facea sa straluceasca chiar de era intuneric. M-am imbracat si imi venea minunat. Ma copleseau tot felul de sentimente caci purtam o asa rochie de printesa intr-o zi asa frumoasa si unica in viata mea. Mi-am dat seama ce avea sa se intample in continuare, insa nu am ghicit pe deplin. Apoi am intrat in alta camera, de unde, dupa o perdea, a aparut un fotograf care ma privea in toate ipostazele de uimire sau surpriza, iar aparatul lui prindea tot. Era sedinta foto dinainte evenimentului. Si totul datorita celor de la foto video nunta Bucuresti. A fost o feerie de fericire si entuziasm in privirea si in sufletul meu. Ochii imi luceau ca doua cristale, sufletul imi intinerise cu 10 ani. Eram indragostita si implinita in acelasi timp. Si numai datorita LUI. Fotografiile aveau sa ateste aceasta bucurie de nesfarsit dinauntrul meu.
Apoi drumul a fost foarte scurt: de la biserica si pana la restaurant, unde petrecerea a durat pana dimineata , o dimineata care avea sa ne duca pasii spre un nou inceput,o noua viata in doi.

Pietrele inimii

            Mereu m-am visat a fi prezenta in basmele copilariei sau macar sa vad cum dorintele mele devin realitate ca in marile filme de dragoste. Povestea mea de suflet din copilarie era Hansel si Gretel, nu banuiam atunci ca va fi chiar sursa de inspiratie a marii mele povesti de dragoste. Si totul datorita unor pietre…

Va intrebati cum asa, nu? Da, e posibil. Eu si cu sotul meu ne-am cunoscut datorita pietrelor “Rockstar” .  S-a intamplat cu multi ani inainte, intr-o zi de vara, cand eu ma certasem cu mama, furioasa ca nu ma lasa niciodata sa intru in casa mai tarziu de ora 10 seara. Am luat-o la goana, alergand de capul meu, departe de ochii lumii, prin spatele casei, prin padurea imensa si primitoare care ne umbrea dosul locuintei. Desisul copacilor era din ce in ce mai mare, lumina patrundea mai greoi spre inima padurii. Eu, suparata foc, eram purtata de pasii mei rapizi intr-o directie necunoscuta. Dupa o fuga lunga si sanatoasa, cum se zice la carte, am realizat ca nu stiam foarte bine locurile acelea, cu toate ca locuiam langa padure de ceva vreme. Eu nu avusesem ocazia sa cutreier acest taram, pentru ca nu mi se permitea deloc, motivandu-mi-se ca e prea periculos pt o fata sa mearga pe acolo singura. Dupa cateva minute bune, mi-am dat seama ca, daca eu  nu cunosc padurea bine, mi se pot intinde capcane serioase. Cum nu aveam aparatul miraculos, celularul, la mine, m-am oprit deodata si am vrut sa fac cale intoarsa. Am auzit un zgomot. M-am ascuns speriata. Ce am vazut?! Va spun acum. O frumoasa caprioara maron. Parca eram in povestea Bambi, pentru ca in spatele ei, venea un pui de caprioara foarte simpatic si rasfatat. Da, natura ne ofera ceva ce nu putem uita niciodata: minunatie verde … aer proaspat, animale de tot felul si noi nici nu ne dam seama. Trebuie doar sa le ocrotim pana la “final “ . Cand sa ma intorc, am vazut ca in spate erau mai multe carari si nu stiam pe care sa apuc. Ma invartisem in cerc de 2 ori si nu mai stiam pe unde s-o iau inapoi spre casa. Atunci mi-am coborat capul si de rusine am inghitit  in sec. Am privit in jur, m-am tot gandit, m-am chinuit sa vad un semn, ceva care sa-mi aminteasca drumul inapoi in “cuibusorul domestic. ” Si intr-adevar asa a fost! 

           Am observat pe jos de la un moment dat incolo niste pietricele total diferite si ciudat amplasate avand in vedere ca eram intr-o padure, nu? Parca era granit.  Nu ma prea pricepeam pe atunci, dar am incercat sa urmaresc piatra si am iesit intr-un luminis unde se vedea o casa, mai mult un conac. Apropiindu-ma am observat ca era o firma special amenajata pentru a impresiona prin aranjamentele de piatra, prin doua fantani arteziene superbe la intrare si inca multe ornamete de exterior dintr-o piatra foarte fina. Deasupra era agatat un banner cu o denumire interesanta: Rockstarconstruct. Am sunat la poarta, curioasa sa vad si restul proprietatii si interiorul conacului si ce mai ofera acest lacas misterios. De ce oare era amplasat langa padure?! Cati clienti sau vizitatori putea avea tocmai aici?!

Dupa cateva minute un barbat inalt si chipes a iesit in intampinarea mea.

“Buna ziua! Poftiti! Azi avem o oferta buna. ”

“Da? Multumesc. O sa intru! ”

           Dar ochii mei erau numai la surasul lui. Nu eram atenta la vorbe deloc. Fara sa mai intreb, am inteles cum frumusetea acelui loc atragea clientii. Ehe, asta in afara de zambetul de mai devreme, care ma vrajise.... Locul era foarte bine portionat si ornat cu statui din piatra rezistenta. In conac mi-a placut spatiul mare lasat special pentru scari interioare si tot design-ul interior care era chiar elegant si dadea o nota moderna si de bun gust constructiei. Totul parea ca intr-o poveste. Dar mie deja mi-era vrajit capul dupa tinerelul care imi deschisese poarta. Ce ma fascina  foarte tare erau cele doua seminee din lateral cum intrai, facute din caramida rosie si decorate cu diverse modele autentice moldovenesti. Mi-aduceau aminte de casa bunicii din copilaria mea.

                Dupa o discutie placuta pe terasa conacului despre provenienta pietrelor si decorurilor interioare si exterioare, despre preturile avantajoase, pe care le ofera firma repsectiva clientilor, dupa cateva priviri romantice si alte cateva surasuri line din partea amanduora, ne-am hotarat sa avem si o intalnire adevarata. Asta s-a intamplat bineinteles dupa ce m-a condus acasa cu masina si dupa ce m-am impacat cu mama, speriata rau ca nu mai apaream acasa. 

                Si de a doua zi si pana in prezent am ramas impreuna si formam o familie reusita, frumoasa si implinita, fericita si inconjurata de multe … pietre, caci ne am mutat langa firma, la un miniconac, pe care sotul meu l-a construit din o varietate de pietre "Rockstar” , ca doar ele au facut posibila aceasta poveste sublima de dragoste, nu?