“ Dragul meu fecior,
te rog frumos ca în ziua în care mă vei vedea bătrână, să ai răbdare şi să nu te superi. Te rog doar să mă înţelegi. Atunci când vom vorbi şi voi repeta aceleaşi lucruri de o mie de ori, să nu mă întrerupi spunându-mi "De câte ori îmi vei mai zice asta?", ci doar să mă asculţi şi să îţi aminteşti că atunci când erai mic şi îţi citeam poveştile tale preferate de mii de ori, noapte de noapte, adormeai în braţele mele fără să îmi mai zici ceva.
Atunci când nu voi avea putere să-mi mai fac baie sau nu voi avea chef, să nu mă cerţi şi să nu mă faci să mă simt vinovată; să-ţi aminteşti cu cât greu reuşeam să te conving să faci băiţă când erai mic. Atunci când vei vedea că nu mă simt bine cu toată tehnologia asta cu care eşti tu obişnuit şi că nu sunt la fel de rapidă ca tine când faci ceva, să nu te superi, doar să îmi dai timpul necesar pentru a mă obişnui cu ceea ce aş fi în stare să fac pentru vârsta mea.
Vreau să îţi aminteşti, dragul meu, că eu te-am învăţat să devii o baiat educat, un tanar amabil si bun; cum să te comporţi şi cum să înfrunţi greutăţile şi în ziua în care vei observa că devin o bătrânică, tu învaţă să ai răbdare cu mine şi cel mai mult te rog să nu mă alungi din viaţa ta. Dacă se va întâmpla să am pierderi de memorie sau dacă nu voi mai reuşi să vorbesc coerent, să nu te agiţi, să nu te superi mai mult decât m-aş putea supăra eu pentru că te deranjez, te rog doar să-mi oferi puţin timp să încerc să îmi amintesc şi dacă nu voi reuşi, te rog să rămâi calm şi să nu mă tratezi ca pe o bolnavă.
Te rog să iei aminte de un singur lucru, pentru mine prezenţa ta este importantă şi nu am nevoie decât să mă asculţi. Şi atunci când picioarele mele obosite nu îmi vor mai permite să merg, să am autonomia mea, tu oferă-mi mâinile tale, aşa cum ţi le-am oferit eu pe ale mele atunci când tu ai făcut primii tăi paşi.
Când vor veni aceste zile, să nu te simţi trist şi inutil pentru că am ajuns în starea asta şi pentru că nu îmi poţi facilita viaţa. Eu nu am nevoie de comodităţi, am nevoie doar de prezenţa şi răbdarea ta, de sprijinul şi iubirea ta.
Îţi mulţumesc scumpul meu copil pentru toate experienţele noastre, pentru lacrimile de tristeţe dar mai ales cele de bucurie, pentru tot ce am făcut şi mai ales pentru ce mai avem să facem.
Cu acelaşi zâmbet şi cu aceeaşi dragoste de mamă, îţi mai spun încă o dată,
Te iubesc copilul mamei, ingerasul meu! "
Sper ca baietelul meu sa citeasca aceasta scrisoare intr-o buna zi si sa-si aduca aminte de mine!
te rog frumos ca în ziua în care mă vei vedea bătrână, să ai răbdare şi să nu te superi. Te rog doar să mă înţelegi. Atunci când vom vorbi şi voi repeta aceleaşi lucruri de o mie de ori, să nu mă întrerupi spunându-mi "De câte ori îmi vei mai zice asta?", ci doar să mă asculţi şi să îţi aminteşti că atunci când erai mic şi îţi citeam poveştile tale preferate de mii de ori, noapte de noapte, adormeai în braţele mele fără să îmi mai zici ceva.
Atunci când nu voi avea putere să-mi mai fac baie sau nu voi avea chef, să nu mă cerţi şi să nu mă faci să mă simt vinovată; să-ţi aminteşti cu cât greu reuşeam să te conving să faci băiţă când erai mic. Atunci când vei vedea că nu mă simt bine cu toată tehnologia asta cu care eşti tu obişnuit şi că nu sunt la fel de rapidă ca tine când faci ceva, să nu te superi, doar să îmi dai timpul necesar pentru a mă obişnui cu ceea ce aş fi în stare să fac pentru vârsta mea.
Vreau să îţi aminteşti, dragul meu, că eu te-am învăţat să devii o baiat educat, un tanar amabil si bun; cum să te comporţi şi cum să înfrunţi greutăţile şi în ziua în care vei observa că devin o bătrânică, tu învaţă să ai răbdare cu mine şi cel mai mult te rog să nu mă alungi din viaţa ta. Dacă se va întâmpla să am pierderi de memorie sau dacă nu voi mai reuşi să vorbesc coerent, să nu te agiţi, să nu te superi mai mult decât m-aş putea supăra eu pentru că te deranjez, te rog doar să-mi oferi puţin timp să încerc să îmi amintesc şi dacă nu voi reuşi, te rog să rămâi calm şi să nu mă tratezi ca pe o bolnavă.
Te rog să iei aminte de un singur lucru, pentru mine prezenţa ta este importantă şi nu am nevoie decât să mă asculţi. Şi atunci când picioarele mele obosite nu îmi vor mai permite să merg, să am autonomia mea, tu oferă-mi mâinile tale, aşa cum ţi le-am oferit eu pe ale mele atunci când tu ai făcut primii tăi paşi.
Când vor veni aceste zile, să nu te simţi trist şi inutil pentru că am ajuns în starea asta şi pentru că nu îmi poţi facilita viaţa. Eu nu am nevoie de comodităţi, am nevoie doar de prezenţa şi răbdarea ta, de sprijinul şi iubirea ta.
Îţi mulţumesc scumpul meu copil pentru toate experienţele noastre, pentru lacrimile de tristeţe dar mai ales cele de bucurie, pentru tot ce am făcut şi mai ales pentru ce mai avem să facem.
Cu acelaşi zâmbet şi cu aceeaşi dragoste de mamă, îţi mai spun încă o dată,
Te iubesc copilul mamei, ingerasul meu! "
Sper ca baietelul meu sa citeasca aceasta scrisoare intr-o buna zi si sa-si aduca aminte de mine!
Cu bine, Andreea.
Un comentariu:
Pt Marian, fiul meu. Elena
Trimiteți un comentariu