Floraria cu povesti sau povestea din florarie

            Crescusem intre prietenele mele, garoafele, impreuna cu vecinii mei, crinii, in sera, si nimic nu prevestea ce va urma. Masina venise si un domn galant si chipes ne incarca in lazi mari si colorate, fiecare cu biletelul ei. Drumul nu a fost foarte lung, am simtit ca ne-am oprit si ca s-a facut lumina in dubita. Soarele inca stralucea desi era sfarsitul verii, o vara torida si insorita. Lazile au fost depozitate in spatele unui magazin frumos decorat, ca de poveste, cred ca o florarie. La pranz am aflat unde eram: ne-au scos din lazi si ne-a dus in fata, in florarie, “Floraria cu povesti”, vedeam scris sus pe banner. Pesemne fiecare floare aducea in prim plan o poveste, cum va fi si in cazul meu, o poveste care merita sa fie cunoscuta de toti.

Am fost toti aranjati in glastre mari si elegante, ba pe jos printre dulapioare, ba in fata mesei de receptie, peste tot erau buchete trandafiri. Eu, un trandafir rosu si foarte mare, am nimenrit cu alti trandafiri dar mai mici, simpatici si foarte frumos mirositori.

           Floraria avea multi clienti, vechi sau noi, indragostiti sau reci, grabiti sau mai inceti, toti ne admirau si ne miroseau, apoi intrebau pretul si se hotarau daca sa ne ia sau nu. Deja trecuse ceva timp si nimeni nu se interesa de trandafiri, pesemne era o zi ca oricare alta si nicio sarbatoare ca sa fim acaparati devreme. Se intuneca si nimic. Eram trist. Nu mai speram nimic: o casa calduroasa la o fereastra mare. Se auzi deodata clopotelul de la intrare si o voce de barbat vesela:

“Iubita mea, am venit. In sfarsit am reusit sa fug de la treaba sa vin sa te vad! ”

             Si trecu pe langa galeata cu trandafiri, ma insfaca fara sa priveasca si alerga intr-un suflet la vanzatoare, sarutand-o cu foc si dandu-i floarea, adica pe mine, tantos si mandru, tot numai “ochi si urechi” . Aceasta ma privi o secunda, ma mirosi si apoi il saruta cu foc pe barbat.

“Mergem, iubire? ”

“Da, sa-mi iau haina! ”

Amandoi au iesit din florarie si, tinandu-ma strans, au alergat spre masina lui. Au pornit rapid si au oprit repede la un restaurant.

“Iau si trandafirul. Nu vreau sa ramana singur in masina! ” zise ea.

“Cum doresti. Este aniversarea ta si iti indeplinesc orice dorinta! ”

Au intrat si s –au asezat la o masa eleganta. Au stat de vorba, au servit tot felul de bunatati si au ras foarte mult. Imi ajungeau la nas diverse arome si mirosuri ciudate, dar apetisante de pe masa.

„Maine e evenimentul fericit, nu? Vii la mine acasa, da? Abia astept.“ intreba ea.

„Da. Giulietta! Insa port o teama mica in suflet, sa-ti marturisesc drept. “

„Lasa prostiile, Romeo! Nu se va intampla nimic rau, nimic din ce nu am vrea sa se intample, nu? “

             Zis si facut! Dupa un sarut tandru, am plecat iute cu ea acasa, pentru ca ziua urmatoare se parea a fi o zi plina de surprize. Stateam tantos in vaza albastra din living, intr-o casa frumos decorata, parfumata si foarte saptioasa. Asteptam momentul venirii lui. Chiar adoram astfel de clipe, in  care iubirea este pe primul plan si se intampla lucruri superbe intre indragostiti. La ora stabilita, incarcat de cadouri a sosit Romeo la casa viitorilor socri.

                A fost o masa placuta, s-a intretinut atmosfera, s-a glumit si parea ca totul era bine, chiar super. Romeo le-a a prezentat intentiile serioase cu iubita lui. Nu le-a smuls niciun zambet gazdelor in acel moment, dar nici nu s-au incins spiritele. Parea ca se acceptase dorinta lui. Dupa plecarea tanarului insa, parintii Giuliettei au chemat-o in living si i-au dat vestea cea proasta: ea nu putea fi cu acest baiat pentru ca tatal lui il daduse in judecata pe tatal ei de ani buni si erau certati la cutite. 

                Eu, din glastra mea, auzeam si nu credeam “urechilor”. Imi parea cunoscuta istorioara acestor tineri cu o alta, mai veche, faimoasa “Romeo si Julieta". O cunoasteti, nu? Parca si numele le erau predestinate esecului in dragoste. Ma intristasem, nu aveam cum sa plang pentru ca sunt un trandafir demn de numele meu, floare cu spini, insa mi-era mila de tanara care incerca totusi sa-si induplece parintii, sa gaseasca o cale de mijloc pentru ca ei doi sa fie impreuna. Nu as vrea sa ma gandesc acum ca finalul acestei povesti va fi acelasi cu al celebrei stiuta de toata lumea. Nu aveam cum sa ajut sau sa dau un sfat, pentru ca eu eram doar un trandafirm o floare, menit numai sa incante privirile celor prezenti. Ce as fi putut sa fac?! Nu ma intelegea si nici nu ma auzea nimeni, de aici din lumea mea, din universul meu restrans. Puteam doar sa astept sfarsitul de aici, din glastra mea albastra.

                    A doua zi nicio miscare. Giulietta a plecat la servici ca in fiecare zi si din acel moment eu nu am mai vazut-o. Spre seara doar am observat un pachet cadou cu un biletel. I-am vazut pe ai ei parinti in lacrimi, citind bucatica aceea de hartie: 

                  “Am vrut doar sa fiti langa noi, dar nu ati dat nicio sansa dragostei noastre, nu ati avut incredere in noi, ciocniti si pentru noi un pahar de vin. Noi ne-am casatorit si am plecat din oras. O sa va sun cand voi putea. Imi pare rau ca nu va am aproape la inceput de drum, in acest moment fericit din viata mea, unic, sublim! Va iubesc! Giulietta ”. 

                    Lacrimile celor doi nu puteau sa o aduca inapoi acum. Era prea tarziu. Acum nu puteau decat sa astepte un semn de la ea si sa spere ca va fi fericita si ca nimic nu va umbri iubirea ei.

                    Eu atat stiu, atat va impartasesc! Iubiti florile, iubiti povestile! Intr-un cuvant: indragostiti-va de orice, de oricine! Dragostea merita orice sacrificiu, iti da aripi!