vineri, 29 martie 2013

Usori ca fulgul



             Intotdeauna mi-am dorit sa aflu secrete si povesti fara sa fiu vazuta. Mereu am visat sa fiu undeva fara sa fiu observata si sa stiu tot ce se petrece sau ce va urma sa se petreaca fara sa ma simta nimeni. Nu puteam face asta, decat daca eram o albinuta, un fluture, o gaza sau doar sa umblu usor, “in varful picioarelor” , cum spunea bunica mea. M-a gandit cel mai bine intr-o zi si am gasit solutia perfecta. Ar trebui sa-mi gasesc incaltamintea perfecta care m-ar face sa zbor printre informatii, priviri sau alte intamplari. Dar unde? Zorile Store, cred ca asta este rezolvarea.
             Zis si facut. Mi-am procurat incaltamintea perfecta, papucii Grendha, si am pornit la drum. Imi doream sa stiu intai parerea prietenilor despre mine. M-am furisat, cu paupcii usori ca fulgul, in curte, unde erau cativa dintre prietenii mei si am ascultat fara sa fiu privita sau auzita. Mda…pareri bune in general. “Fata buna, sufletista, deloc zgarcita! ”
Am continuat cu aceeasi papuci minunati sa cutreier franturi din viata mea. Am intrat la colega mea de munca si am ascultat. Nimeni nu m-a observat, parca zburam usor. Atmosfera era placuta in biroul ei si domnea o liniste care nu aducea nicio barfa importanta. Atunci am iesit si am mers la vecinele mele, cu care imparteam toate serialele si stirile de la televizor zilnic. Era ziua uneia dintre ele si petrecere mare. Nimic rau nici din partea aceasta, doar voie buna si glume cu bun simt. Am plecat impacata si fericita cu aceeasi incaltaminte usoara ca un fulg.
             Acum astept iar primavara sa o iau iar la trop. Doriti si voi sa-mi calcati pe urme, vorbesc chiar la propriu, atunci incercati pe Zorile Store si veti avea surprize frumoase cum am avut si eu, acum “usoara ca un fulg“, o adevarata "ambasadoare ZORILE STORE" .

miercuri, 27 martie 2013

Vreau Pizza Sibiu



            Mancare sanatoasa, dieta, pofta de tot ce este bun, gustos sau dulce, in momentul de fata nu stiu care se potrivesc si cum. Incerc sa ma gandesc la trecut cand mancam orice, cand gustam ce este nou si bun, nu tineam cont de cure de slabire deloc. Imi amintesc bine momentele frumoase la un restaurant sau la o pizzerie buna impreuna cu familia sau prietenii. Insa acum mi-aduc aminte cu drag de ceva amuzant, care mi s-a intamplat la o pizzerie in Sibiu, cand am fost cu niste prieteni din Italia. Acestia doreau foarte mult sa iesim in oras, sa cunoasca si ei obiceiurile si locurile noastre de distractie. Trebuia sa ne intalnim in Sibiu, in centru, pentru ca eu locuiam in provincie pe atunci. Prietenilor mei le placea foarte mult pizza si acceptau tot felul de retete si gusturi, mai aleas ca veneau din tara ei. 

            Pana sa sosesc eu, ei deja alesesera localul si comandasera cum putusera cate o pizza mare. Rupeau cate ceva in limba noastra, dar foarte greu. Am sosit si eu si m-am bucurat foarte mult de revedere. La pizzerie aveau multe oferte si promotii, pe care eu le mai savurasem datile trecute, caci treceam pe la acolo mai mereu cand eram in Sibiu. Era un local dragut, primitor si foarte curat. Te atragea de la inceput prin ospitalitate si corectitudine. Iar personalul era foarte amabil si prietenos. Pizza mea preferata era una care continea branza, anchoa si salam uscat. As fi mancat in continuu din aceasta pizza si niciodata nu ma saturam. Pe deasupra puneam ketchup picant. Adoram sa o servesc cu un ceai de fructe dulce. In ziua aceea, prietenii mei comandasera pizza Margherita. Eram toti ametiti de pofta doar mirosind pizza de la masa alaturata.”Vecinii” comandasrra pizza Prosciutto. Eu le cunosteam, pentru ca servisem pe rand, de-a lungul vizitelor mele acolo, vizite culinare, din fiecare pizza macar o data. Eram ca un mic Pizza Finder.
Dupa prima pizza, prietenii mei au mai dorit una, insa le-a facut cu ochiul pizza vecinilor. Mare, aratoasa, apetisanta, cu mozzarella si cu sunca multa, pizza Prosciutto. M-am oferit sa comand eu pentru ei,mai rapid, insa Vicenzo, amicul meu din Italia, care era si cel mai amuzant, a vrut sa se descurce singur. Ma tot intrebam de ce, pentru ca el nu cunostea limba romana mai deloc. Am aflat mai tarziu motivul sau. Auzise cu ceva timp in urma la cei de langa masa noastra rostindu-se cuvintele :
“Noch einmal! ”
A urmarit pe chelner si acesta le-a adus inca o pizza, acelasi model si aceeasi savoare de neuitat.
A crezut imediat ca acestea sunt cele “cheie “ pentru a comanda aceasta pizza mare si aromata. Nu stia in ce limba, dar era convins ca asa se comanda pizza pe care si-o dorea atunci. A strigat iute si el la chelner:
“Noch einmal! ” si a asteptat cuminte. Toti am asteptat de fapt.
Eu am realizat imediat ca cei de langa noi erau nemti, si pentru ca Sibiul avea multi turisti sau localnici nemti, nu era ceva iesit din normal ca si comanda sa fie in limba germana. Am inceput sa schitez un zambet. Mi –am dat seama, insa nu am zis nimic, ca sa nu le stric surpriza si ca sa ma amuz si eu nitel.
            Intr-adevar chelnerul a venit rapid, insa nu cu pizza Prosciutto, ci cu inca o pizza Margerita. Italienii mei simpatici au izbucnit in ras si s- au apucat totusi sa manance, nemaiavand  ce face de rusine. Dar nu in ultimul rand, eu sunt convinsa ca le placea pizza la nebunie de au mancat-o si pe a doua Margherita pe nerasuflate.
Super buna!
Atunci am completat eu razand:
“Vecinii nostri sunt nemti si “noch einmal! “ inseamna inca o portie. ”
Ei mi-au adaugat ca e greu fara sa stii limba sau macar sa recunosti ce limba straina folosesc  ceilalti de langa noi. Si astfel am incheiat mica iesire in oras razand cu pofta pe seama pataniei lor.
Mereu mi-aduc aminte bine aceasta intamplare, pentru ca in acelasi timp imi revine si gustul delicios de pizza…Yami-Yami!                                                                                                                 

joi, 21 martie 2013

Cura de slabire reusita

Buna, dragii mei! Multi m-au intrebat cum reusesc sa slabesc de cate ori imi pun in cap. Vreau sa slabesc 10 kg, reusesc. Vreau sa ma ingras 5 kg, reusesc. Totul tine si de vointa mea dar si de noroc. Daca ai un corp care sa te ajute, reusesti. Mai ales dupa ce ai un bebe, e mai dificil sa slabesti cat vrei si cum vrei. Insa eu am incercat si mi-a reusit de 2 ori. Ma bucur ca am reusit mereu sa-mi demonstrez mie, in primul rand, ceea ce mi-am propus. In al doilea rand, am reusit sa mai elimin din organism prostiile nesanatoase pe care le mancam inainte: sucuri, prajituri si snacks-uri, grasimi si prajeli. Ceaa mai buna idee am avut-o cand am fost la magazinul herbalife, care avea cele mai mici preturi herbalife si de unde mi-am achizitionat undele produse care m-au ajutat in cura mea. Unii prieteni ma intreaba constant cum reusesc sa ma abtin de la atatea bunatati si nu poftesc la atatea dulciuri. Mi-este foarte greu de multe ori, dar, cand ma gandesc la rezultat: un corp superb intr-o minte sanatoasa, ma ambitionez mai mult. Bineinteles ca trebuie facuta si putina miscare sau gimnastica ca altfel nu as reusi pana la capat. Trebuie sa pun pe planul doi unele hobby-uri de pana acum pentru o jumate de ora de aerobic, trebuie sa renunt la diverse activitati pentru o tura de alergare in aer liber.
 Dar va spun ca merita si slabire cu Herbalife merge struna. A patra conditie este sa nu mananc seara deloc. La ora 6 este ultima masa si de obicei consum multe salate si gratare, legume fierte sau salate de fructe. Nu pe ultimul loc ramane ceaiul de slabit, un ceai sanatos din plante si foarte aromat, care taie pofta de mancare, mai ales seara.
Va invit sa incercati ce v-am propus si veti reusi sigur. O zi frumoasa!

luni, 18 martie 2013

Aventura perlelor

Nu mi-as fi permis o poveste politista cu acest titlu daca nu era adevarata! O prietena a mamei a patit-o pe pielea ei. Si as putea zice ca intamplarea aceasta nefericita pe care a trait-o i-a adus cea mai frumoasa poveste de iubire care s-a finalizat si cu o frumoasa nunta.
Totul a inceput intr-o iarna geroasa. Ariel, prietena mamei mele, o doamna tanara, inalta, cu ochii albastrii, care locuia singura, era tare incantata de casa ei cu doua etaje. Se mandrea cu gradina cu flori si mereu se falea vecinilor curiosi. Se stia ca Ariel era o femeie bogata, avea multe bijuterii mostenire de la parintii ei, care lucrasera in cadrul armatei si detinusera multe podoabe si chiar opere de arta. Nu se temea niciodata sa se laude tuturor. Nu s-a gandit ca asta ii va aduce mare ghinion.
Intr-o seara era invitata la un concert de muzica simfonica. Si-a ales o rochie argintie si un sirag de perle din cateva seturi de bijuterii. Apoi s-a pregatit, s-a gatit, s-a coafat, s-a aranjat si a pornit spre sala concertelor cu masina ei de lux albastra. Era foarte incantata de seara care urma. Colierul Round White ii stralucea la gat, perlele mici si albe pareau asa fine incat iti venea sa le mananci. Fiind o femeie singura, isi permitea sa fie foarte eleganta ca sa atraga si privirile barbatilor curtenitori. Concertul a fost superb, auditia a incantat-o la maxim. La final a schimbat cateva pareri cu prietenele sale si apoi a plecat spre casa. Cand a ajuns, era deja noapte de-a binelea. A intrat inauntru si a observat ca pe etajera de la intrare erau deranjate cateva carti. Ciudat! A inaintat cativa metri si atat si-a mai amintit: a auzit un scartait de usa si a cazut lata. S-a trezit peste cateva ore la spital cu familia langa ea. Atunci a aflat ca locuinta i-a fost pradata de hoti si furate toate bijuteriile chiar si cele de la gat din seara aceea: perlele superbe primite cadou de suflet de la cineva drag din tinerete. Politia promisese ca va recupera bunurile cat mai repede posibil.
Dupa doua zile, Ariel a plecat acasa, vindecata doar de rana fizica, caci cea din suflet ramasese acolo, pentru ca bijuteriile sale cele mai frumoase inca nu putusera a fi recuperate. Viata trebuia sa mearga mai departe nu?
Cu amintiri urate sau frumoase, ziele treceau mai greu sau mai usor. Ariel inca nu avea vesti despre hoti sau hot.Pana intr-o seara...
Era o duminica frumoasa, orele 17. Ariel facuse o placinta buna cu mere si o savura pe terasa ei din fata casei. Deodata auzi soneria. Se grabi sa raspunda, desi nu astepta pe nimeni in ziua aceea. Si nu mica ii fu mirarea, cand in fata ei statea cel pe care il iubise acum 10 ani si disparuse fara sa mai stie nimic de el de atunci.
"Buna!"
"Buna" , raspunse si ea timida.
"Pot intra? "
"Da. Normal. Dar ce e cu tine dupa atati ani? " a mai adaugat ea.
"O sa-ti explic inauntru. "
Cei doi intrara si se asezara tot pe terasa.
"Uite, am ceva pt tine." , zise el si scoase o cutie.
Inauntru ea avu surpriza sa descopere exact perlele acelea care ii fusesera furate si care, de fapt, erau cadou de la barbatul din fata ei.
"Dar cum au ajuns la tine? Nu inteleg! Tu le-ai furat? " , intreba ea ingrozita.
"Nu, doamne fereste! Le-am descoperit din pura coincidenta. Si le-am recunoscut dupa ceea ce era gravat pe aceste  perle, erau sigur cele pe care ti le facusem eu cadou. "
Asa era. Pe o parte a perlelor erau gravate cate o litera din numele ei si al lui: Ariel si Nemo.
"Eu nu mai stiam nimic de tine pentru ca te-ai mutat acum 8 ani din oras si nu am mai reusit sa te regasesc. "
"Si cum le-ai gasit? "
"Mare noroc am avut. Cel care le-a furat era angajatul meu si imediat dupa ce le-a furat a inceput sa se laude cu ele si sa incerce sa mi le vanda. Atunci le-am recunoscut. I le-am cumparat, ca sa nu dau nimic de banuit si apoi am sunat la politie si le-am spus tot. Probabil acum l-au luat in custodia lor. "
"Chiar ca noroc. De doua ori. Mi-am recuperat bijuteriile si tu m-ai regasit. "
"Da. Asa e. Si perlelor nu le sta bine la tine decat cu aceasta. " si a scos o alta cutie din buzunar.
"Ce este asta? "
"E pentru tine. Vreau sa fim impreuna daca se mai poate. Te iubesc mult si mi-a fost foarte dor de noi doi. "
Ariel se inrosise toata la fata. A luat cutia si a deschis-o. Inauntru era una din cele mai frumoase bratari cu perle pe care le vazuse vreodata. Era superba si se potrivea foarte bine cu cele din ale ei  coliere cu perle.

Avea mai multe seturi de perle, toate magnifice si foarte scumpe.
"Nu am timp de gandie? "
"Nu. Stii ca eu sunt spontan si hotarat?! " a spus el.
"Nici macar 5 minute?! "
"Iti dau timp 4 minute. E bine? " a zis barbatul zambind.
"Ok. Perfect. Putem bea o cafea in 4 minute, nu? "
"Da." a aprobat el si a sarutat-o tandru pe obraz.
Intelesese ca Ariel acceptase impacarea. Mai daduse o sansa la fericire. Astfel puterea perlelor ii adusera din nou impreuna ca la inceput. Si asta era sansa lor la iubire chiar si dupa 10 ani.

joi, 14 martie 2013

Camaruta Minunilor

Va mai aduceti aminte povestea: "Alice in Tara Minunilor" ? M-a impresionat descrierea tuturor detaliilor din acea intamplare fantastica. In copilarie adoram aceasta carte si, de cate ori aveam ocazia, o puneam pe bunica sa mi-o reciteasca. Si mi s-a intamplat sa traiesc ceva asemanator chiar cand aveam zece ani.
Ma dusesem impreuna cu mama in vizita la matusa Ana la o casa la tara, pe langa capitala. Era o vara calduroasa si am simtit nevoia sa luam o gura de aer curat la tara, departe de apartamentele insorite din Bucuresti. Matusa avea o casa mare, ferma mai bine zis. In spate se intindea o gradina cu legume si o imensa livada cu pruni. Vila, cu o curte patrata in fata, avea doua etaje si niste scari superbe in mijloc. Matusa Ana, o fire vorbareata si laudaroasa, ne-a intampinat cu fursecuri cu gem, o reteta veche care ii iesea perfect si cu sirop de visine. Ne tot povestea cat a muncit pentru aceasta casa ea si cu unchiul Cornel, care se prapadise cu cinci ani in urma din cauza unei boli crunte. Niciodata nu mi-as fi inchipuit ca o sa vad ceva in neregula aici, la aceasta vila. Trebuia sa petrecem acolo doua saptamani de odihna si liniste.
In fiecare zi ma plimbam singura in toata gradina si in livada din spate. Cand oboseam, deja se facea ora pranzului si trebuia sa luam masa, apoi aveam o ora de somn dupa masa. Dupa trei zile de cand sosisem, in timpul orei mele de somn, am auzit un zgomot ciudat din camara din spatele dormitorului, pe care il primisem pe perioada sejurului. Am indraznit, cu o teama justificata, sa ma dau jos din pat si sa intru incet in camara aceea. Era semiintuneric. Am stat ascunsa dupa o lada cu bere a unchiului Cornel. Am asistat la o scena interesanta si care ti-ar fi atras atentia oriunde ai fi fost si la orice varsta.
Mai tarziu am inteles corect scena care se derula in fata mea. Era chiar o pilda foarte buna de luat in seama. Acolo in camara matusicii traia o familie de soricei. Dar nu era o familie obisnuita, care sa strice sau sa roada toate lucrurile si sa faca galagie mare. Erau doi soricei-copii, mama "soricioaica" si tatal "soricioi" . Zgomotul, pe care il auzisem mai devreme, venea de la o cearta puerila pe care o desluseam intre membrii acelei familii simpatice de soricei, adica intre parinti si copii. Ce mi-a atras atentia a fost locul unde stateau cei patru, felul cum isi amenajasera ei spatiul mic din camaruta. Unul dintre soriceii-copii statea cu capul plecat in fata tatalui sau, intr-o cescuta de cafea argintie. Banuiesc ca aceasta era primita de matusa in cadouri casa, cand s-a mutat prima data acolo la tara. Mama soricioaica isi facuse un loc cald langa doua sfesnice inalte tot argintii, cadouri de inalta clasa, de la nunta matusii cu unchiul Cornel. Ma intrebam in continuu ce cautau acele lucruri frumoase si elegante aici in camara intunecata, uitate pe jos de atat timp. Probabil matusa avea prea multe si pe unele le tinea de rezerva. M-a amuzat mult cand am privit mai atenta soricioaica mama. Langa ea era asezata o sticla de sampanie gravata frumos cu un mesaj foarte fin scris, iar ea privea uimita spre ea ca intr-o oglinda. In tot acest timp, soricioiul sef, adica tatal, capul familiei, ii tot certa pe copii. De inteles nu aveai cum  sa pricepi ce tot zic ei pe limba lor, insa eu, cu mintea de copil, mi-am imaginat ca era o cearta din cauza refuzului copiilor de a manca si de a dormi putin dupa masa. Celalalt copil soricel statea ispasit, sprijinit pe o statueta ingeras aurita, un obiect din acele cadouri nunta si botez ale dragii mele matusi.
Stateam cu inima cat un purice, ascunsa jos de teama sa nu fiu descoperita si sa stric mica discutie a celor patru soricei. Chiar m-a impresionat purtarea frumoasa a celor doi copii in fata parintilor, un exemplu demn de luat si de alti copii, oameni sau nu... Pareau ca au inteles ce au gresit si ce trebuiau sa indrepte in viitor.
          Deodata am auzit usa de la dormitorul meu si am iesit speriata. Mama venise sa vada ce fac si daca am adormit. In momentul acela i-am speriat si pe cei patru, care au fugit imediat. I-am povestit mamei ce vazusem acolo in camara si ea, careia nu-i placeau deloc aceste animalute, pe nume soricei, mi-a spus ca plecam acasa a doua zi urgent. Era tare speriata si nu am ripostat deloc, pentru ca nu vroim sa o supar. Dar imi parea rau ca nu asistasem si la finalul discutiei dintre cei patru soricei. Puteam doar sa-mi inchipui ce s-ar fi intamplat. A doua zi am plecat acasa in capitala: eu cu gandul la ce vazusem si mama, inca inspaimantata de ce ii povestisem. Si totul intr-o zi frumoasa de vara...

miercuri, 13 martie 2013

Jucarii vii

"Doi ochi albastri, doua manute fine, un corp firav si un miros proaspat de primavara, acesta este ingersul meu. M-am gandit de multe ori cum as putea face in scris un portret al unei persoane pe care o ador si care mi se pare cea mai frumoasa si mai dragalasa de pe lume. Nu stiu cum as putea scrie despre tot in cuvinte, cand tot ce este in adancul inimii, se numeste iubire si fericire, implinire totala si nu ai cum s-o descrii pe hartie. Dar acum asta simt: atingerea fericirii. Parca am urcat pe bolta cereasca si am atins o stea, am luat-o cu mine si am coborat-o in camera. Imi zambeste si ma priveste cu dragoste neconditionata, acesta este ingerasul meu. Acum, diminetile mi se par toate insorite pentru ca mi le petrec impreuna cu el, toate sarbatorile sunt cele mai asteptate pentru ca exista el, aniversarile sunt mai relaxante pentru ca el este cu mine, intreaga mea viata este o felie de tort de ciocolata intr-o zi de vara. Mi-as dori ca fiecare dintre voi sa simtiti ce simt eu in acest moment si astfel sa va treaca toate tristetile mult mai usor. "
Asa scriam eu acum cateva luni. In prezent, nu doar ca am coborat tot cerul in camera mea datorita zambetului ingerasului meu, ci am devenit si alta persoana, multumita, satisfacuta si fericita. Cauza: ingerasul cu ochi caprui. Il privesc, ma priveste, dar simt ca plutesc. As vrea sa retraiesc toata copilaria alaturi de el, sa alerg iar pe ulita din fata casei bunicii, sa mananc din nou friganele ascunsa in faneata. JucariiOnline mi-ar placea sa- i daruiesc in fiecare moment, sa nu-i lipseasca nimic din ce ar putea avea. 
Fiecare aniversare vreau sa i se para un petec din Tara Minunilor, sarbatorile sa-i fie boabe de cristal, excursiile sa devina adevarate expeditii de cunoastere personala. Camera sa e o cetate a feeriei, un castel al veseliei, un miraj al viselor. Vezi aici jucarii pentru copii, cuprinde cu privirea ce poate fi mai frumos in lumea inocenta a copilariei, varsta sincera a lipsei grijilor! 
Nu pierdem nimic daca ne oprim din rutina cotidiana pentru a zabovi putin langa copilul nostru, langa jocul lui pur si vioi, pentru a rade la glumele lui sau a participa la jocurile lui de imaginatie! Fiti voi insiva si nu grabiti maturizarea, nostalgia ajuta incetinirea imbatranirii!

luni, 11 martie 2013

Copilarie pierduta

Mi-aduc aminte cu drag de perioada copilariei, de glasul mamei si chiar de rasul fratelui meu mai mic care alerga prin toata casa fericit ca primise inca o jucarie. Imi amintesc cu dragoste de jocurile prin curte si de poznele facute impreuna cu verisorii mei vecinilor sau altor copii. Cel mai drag prieten imi era Andrei, baiatul lu'nenea Petre din colt.Cati covrigei nu mancam eu cu el si de cate ori nu ma intreceam eu la scos apa din fantana, nu va pot povesti. Eram tare incantat cand bunica ne facea la amandoi clatite si le infulecam pe strada in chiote si tipete de bucurie. Alegeam de fiecare data jocuri strategice sau chiar care iti puneau imaginatia la incercare. Acum, dupa trecerea anilor, privesc cu drag in urma si in acelasi timp cu drag in viitor, pentru ca fiecare dintre noi avem la randul nostru cate un baietel, care incearca sa improvizeze jocuri diverse. Ma uit in ochii fiului meu si vad o inocenta pura si dornica de cunoastere. Prezentul ii da ocazia sa fie in primele randuri printre copii si sa alaga cele mai bune solutii cu ajutorul jocurilor Starcraft. Azi, 11 Martie 2013, am vrut sa-i fac o surpriza celui mic si l-am dus la magazinul Altex pentru a vedea lansarea unui nou joc Starcraft II: Heart of the Swarm. A fost tare incantat si multumirea mea imensa. Pe seara am vorbit cu prietenul meu Andrei, care locuieste in Ploiesti. Nu mare mi-a fost mirarea ca si el fusese la o lansare. Ghiciti la ce? Starcraft II: Heart of the Swarm. Exact.
M-am simtit deodata ca in copilarie, cand alergam cu prietenii mei pentru a castiga un joc sau, chiar cand pierdeam, nu ne intristam deloc. Eram doar noi, fara griji si probleme, iar momentele acelea nu le voi mai retrai niciodata asa frumos decat prin ochii baietelului meu acum, in prezent. Discutand despre acest subiect cu sotia mea, ne-am hotarat ca vrem sa ne gasim o pauza in fiecare saptamana pentru a fi din nou copii, pentu a ne povesti trecutul si amintirile, insa incerc asta acum, intr-o epoca a tehnicii si modernismului, a jocurilor pe calculator sau pe tableta. Vreau sa va daca simt aceeasi placere ca atunci, aceeasi fiori ai concurentei ca atunci, aceeasi satisfactie a castigului ca odinioara. Si pentru asta, am participat inca o data la lansarea jocului preferat al fiului meu: Starcraft II: Heart of the Swarm, exact la magazinul nostru preferat
MEDIA GALAXY tot azi. Incantati am fost toti trei si nu regretam nimic. Sper ca acest trecut frumos sa nu dispara, dar sa poata fi modelat dupa prezentul, actualitatea cotidiana si tehnica avansata ale secolului XX.
Starcraft reprezinta o idee extraordinara si chiar o pofta de viata a tineretului si a celorlalti.
Cine iese victorios sau nu, trebuie ca voi sa descoperiti!

duminică, 10 martie 2013

Slabim sanatos

Uneori ne intrebam de ce nu slabim daca nu mancam mult?!Alteori de ce ne ingrasam daca nu mancam?! Frecvent intalnim intrebarea de ce avem nevoie de sport cand suntem slabi?! Dar oare de ce ne trebuie produse adiacente pentru a ajuta slabitul?! As putea sa va povestesc ceva interesant ce au patit doua prietene ale mele: una foarte grasa si alta asa si asa. Ambele isi incercau norocul, tinand cure de slabire fiecare in felul sau propriu. Angela, o tipa micuta dar de 90 kg, se chinuia zilnic sa si alerge pe stadion echipata adecvat. Amelia, o tipa inalta dar de 100 kg, se infometa mereu pentru a ajunge la greutatea visata de 70 kg. La sfarsitul unei luni, ele se intalneau si se cantareau. Vorbe multe, povesti, sentimente prin care treceau cu aceste cure le incerca pe fete in fiecare moment. Urmatoarea luna la fel. Si tot asa o tineau de aproape un an. Numai ca vara trecuta la sfarsitul lui iulie, cand s-au intalnit din nou ele, Amelia avea greutatea visata si parca deodata. Angela s-a speriat. Doar mai avea de dat jos cateva kg de cand nu se mai vazusera. Cum se intamplase aceasta minune?! A intrebat-o dar Amelia nu a vrut sa-i dea niciun raspuns concludent. Atunci a urmarit-o. A stat si a supravegheat casa ei ca nu cumva sa faca ceva pe la spate, ori sa mearga la vreo sala de fitness sau altceva in secret. Zile in sir nicio miscare stranie la Amelia acasa. Cand a urmat intalnirea, Angela tot o privea ciudat pe prietena ei, suspicioasa si intrebatoare la feicare miscare a ei. In ultima instanta a apelat la o metoda deloc frumoasa. s-a uitat in geanta ei. Ce credeti?!Acum a aflat raspunsul la atatea intrebari: in interior Angela a zarit o cutie herbalife. Curiozitatea a impins-o mai departe. A citit pe ea: slabire cu Herbalife. Asta era. N-a zis nimic pentru moment.
Insa a ticluit un plan. La urmatoarea intalnire, i-a schimbat pastilele din interior cu altele de la aceeasi firma.
Peste o luna Amelia a venit speriata la prietena ei, Angela.
"Nu stiu ce am patit?! Ma ingras pe zic e trece. Cred ca m-am imbolnavit. ", a spus ea speriata.
"Nu cred! O fi oare de la pastilele pe care le iei?! "
"Dar nu iau nicio pastila! "
"Ba da. Uite, iei produse de la herbalife, de ingrasare. " a spus Angela si a scos o cutie herbalife de la ea din geanta.
"Nu de astea. Eu iau altele. " a zis Amelia si i-a aratat prietenei sale cutia cu produse de slabit herbalife. Atunci a realizat ea ca facuse greseala ca nu ii spusese Angelei mai demult acet lucru si nu era corect fata de intrecerea lor.
Angela o privea parca cerandu-i o explicatie. Amelia si-a cerut scuze imediat si a inteles ca fusese pacalita, produsele fiindu-i inlocuite cu altele. Pentru ca erau prietene bune, acest incident nu le-a facut sa se certe, ci dimpotriva sa fie mai unite si sa slabeasca sanatos cu HERBALIFE.
Deci luati aminte cum si in ce fel slabiti si neaparat povestiti si celorlalti despre ce descoperiri faceti in materie de produse de slabit sau de ingrasat, pentru ca trebuie sa ne ajutam recirpoc, nu?!
O zi buna, plina cu soare in suflet!

joi, 7 martie 2013

Articolul din 28 februarie 2013 este castigator la una din campaniile Blogawards

Am venit, am scris, am incercat si am castigat! Va propun acelasi drum si nu veti regreta. Nu trebuie decat sa creeati o poveste de vis cu aceste produse de vis! Aici puteti citi si va veti lamuri daca am fost sau nu originala.
Va pup! Aceeasi Andreea.

marți, 5 martie 2013

BlogAwards 2013 - cel mai tare concurs intre blogg-eri


Buna. Bine v-am regasit. Azi am o noutate. Sa va impartasesc o veste importanta. Am descperit locul unde putem sa ne cunoastem intre noi, sa cunoastem alte lucruri si produse noi, sa impartasim idei si diverse pareri, sa ne regasim in lumea noastra de blogg-eri. Incerc de ceva vreme sa va atrag atentia cu noi concursuri si diferite vise, sa va duc spre un taram cu noutati si cadouri frumoase. BlogAwards.ro este acel loc.
Poate v-ati intrebat de atatea ori de ce m-am apucat sa fac reclame la produse de tot felul, de ce am publicat poze cu numele unor produse utile noua, de ce am aici pe blog un clasament al blogg-erilor. Acum va voi raspunde, veti gasi pe clasament BlogAwards 2013 pozitia unde ma aflu cand public aceste articole interesante si fac aceasta publicitate. Puteti vizita aici tot ce tine de noua campanie a blogg-erilor care va va starni curiozitatea. La sfarsitul lunii se dau premii celor mai buni dintre noi. Nu trebuie decat sa cititi acest regulament si sa participati, sa sperati la ceva frumos si sa aveti incredere in noi, toti blogg-erii, noi cei cu idei interesante, noi care dam alta culoare zilei sau poate doar momentului pe care il traim. Suntem mereu prezenti, la orice ora din noapte, din zi sau in orice zi de sarbatoare, suntem aici sa va incantam si sa va aducem la cunostinta cele mai bune produse. Vizitati si cititi! Camapaniile sunt super!
Va pupa Andreea!

Ati visat vreodata cu ochii deschisi?



Mda... Ferestre de mansarda... Pot vorbi la general despre ferestre si sa nu va starnesc deloc curiozitatea, pot inventa o poveste romantica cum v-am obisnuit si sa cititi cu sufletul la gura ce se intampla cu eroii principali sau, pur si simplu, pot sa analizez acest termen si sa ma gandesc ce m-ar face pe mine interesat sa cumpar acest produs, daca citesc ceva despre el. Reclamele sunt plicitsitoare, nu? Publicitatea, cand ti-e lumea mai draga, intervine si rupe sirul gandirii, riscand chiar sa nu lase impresionat pe nimeni de produsul respectiv. Asa ca mai bine am vorbi deschis despre el.
Ferestre de mansardaHmm! Ma duce cu gandul la multe lucruri interesante si care m-ar face sa vreau asa ceva la casa mea. Mai intai termenul de fereastra ma trimite cu gandul la libertate, romantism, deschidere spre noutate, spre lumina. Mi-ar placea ca si sufletul sa aiba asa ferestre spre ceva frumos si unic, pe care doar ochii interiori il pot vedea. Mi-am inchipuit intotdeauna casa de vis, care sa aiba in spate o curticica cu mult spatiu de joaca pentru copiii mei. De jur  imprejurul casei sa existe numeroase ferestre, care parca sa ii priveasca protector si sa le ofere in acelasi timp lumina si voie buna in interior. Visul meu avea in prim plan acest cuibusor familial al sufletului, cu droaia de copii in curte.
Apoi temenul de mansarda ma duce cu gandul la ceva aerian, la zbor, la cer… Mansarda ar fi pilotul casei mele, care ar veghea de acolo de sus tot ce se intampla jos. Casa mea din vis avea mansarda impodobita cu doar cativa ciucurei rosii agatati in adierea vantului si cu trei clopotei de metal. Aceasta mansarda avea  desigur o ferestruica  care atragea pasari si insecte diverse si se creea acolo sus un zgomot de nedescris, sunete cu sonoritate diferita si umbre de toate marimile. Era o fereastra de mansarda care te purta cu gandul la vise si alte amintiri trecute. Era o fereastra cu rama de etansare si kit de izolare termica. Insa nu avea plasa de insecte si asta era un mare noroc pentru micile insectedar un ghinion pentru mine,nu?
Aceasta este casa la care visez de mult timp, insa mai dureaza ceva pana o s-o construiesc. Nu-mi pierd rabdarea pentru ca stiu ca va fi un rezultat reusit si familia mea merita orice efort. Voi ce parere aveti?

sâmbătă, 2 martie 2013

Cel mai bun fotograf de nunta din Bucuresti



Cand eram mica, eram mereu intrebata ce meserie imi voi alege cand voi creste. O intrebare mereu plictisitoare insa la care trebuia sa raspund ca sa primesc o bomboana sau o jucarie. Un gest neplacut facut de adulti copiilor pentru a-i impresiona. Atunci le raspundeam ca imi doream sa devin fotograf, mai ales fotograf de nunta. Simteam ca aceasta este meseria mea de vis, asa cum puteam eu simti cu ochi de copil pe atunci. Prinsesem drag de cand am fost impreuna cu unchiul Cornel la nunta unei vecine. Incercam sa prind cu privirea fiecare moment emotionant al nuntii, unchiul Cornel era fotograful. Asta m-a ajutat mult sa captez iute momentele asa cum sunt ele, naturale si pline de feerie.
Era o nunta in Muntenia, chiar in Bucuresti, cam acum 25 de ani, unde se pastreaza inca obiceiurile. Nunta era o adevarata sarbatoare, care dura ca nunțile imparațești, trei zile și  trei nopți. De fapt erau mai multe zile, pentru ca totul începea joia cand zestrea miresei era dusa de la casa ei la casa mirelui. Se facea un alai de masini, impodobite cu fel și fel de ornamente, paturi inflorate, lucrate la razboiul de tesut, stergare si o papusa imbracata in rochie de mireasa. In prima masina “trona” lada de zestre. Bineințeles, toată lumea era imbracata in costume frumos cusute si foarte aranjate. Flacaii aveau la ei cate o sticla cu tuica sau vin. Fotograful era prezent peste tot si prindea toate detaliile. Deci eu cu unchiul meu eram tare incantati. Vinerea era inca liniste, toata lumea se pregatea pentru ce avea sa urmeze. Sambata dimineata, flacaii mergeau cu masinile la padurea din apropiere, unde taiau crengi de brad. Tot drumul inapoi spre oras flacaii chiuiau, fluierau si cantau, ca dupa un meci castigat de echipa preferata. Dupa ce masinile erau umplute cu crengi, se mergea la nasi, la ginere si la mireasa, unde intrarea era impodobita. Asta daca aveai norocul sa locuiesti la casa in capitala. Unchiul era mereu atent la fiecare amanunt si la tot ce se intampla, chiar daca mireasa nu era prezenta.
Sambata seara era seara tineretului. Se facea ceea ce se cheama fedeleșul, sau balul, seara celibatarilor, sau petrecerea burlacilor, ultima inainte ca mirele sa devina sot la casa lui. De obicei aceasta se petrecea in oras, la un local. Sala era inchiriata si aranjata pentru dans, cu diverse baloane si confetti. Horele erau incepute de baieti, care, pe parcurs, isi trageau langă ei fetele nemaritate. Obiceiul era ca fetele sa se marite pana la varsta de 21-22 de ani. Daca depaseau aceasta varsta, deja erau fete mari si cu greu isi mai gaseau vreun consort. Din cand in cand mai vedeai cate o mama care isi indemna (de fapt impingea) fata sa intre in hora langa un anume baiat. O hora dura, fara intrerupere, cam 30-40 de minute, asa ca erau cam 6-7 hore sau dansuri mai lungi in total toată noaptea.

Duminica dimneaţa, mirele venea la mireasa acasa sa o ia. Numai ca nu era ușor. In primul rand, la intrare, rudele miresei nu lasau rudele mirelui sa intre in curte decat daca se trecea printr-un sir de oratii si negocieri. Apoi, flacaii care insoteau mirele trebuiau sa gaseasca mireasa, care fusese ascunsa. Trebuia gasit si bradul. Daca flacaii nu se descurcau, mirele trebuia sa plateasca sa ii fie adusa mireasa si abia atunci avea dreptul sa intre in curte. Aici era obiectivul aparatului foto suprasolicitat, pentru ca erau momente vesele si pline de umor.

Odata mireasa gasita, se mergea la Primarie, unde se oficia cununia civila, in jurul pranzului. La amiaza se mergea la biserica pentru cununia religioasa, care dura uneori si 2 ore. Eram foarte incantata ca eram martora la asa moment fericit si mai ales ca faceam poze in asa clipe frumoase. Dupa cununii se facea hora miresei, de obicei in mijlocul drumului, in faţa locuintei mirelui. Atunci mireasa dadea cadouri rudelor ei si ale mirelui. Toată lumea se invartea in cerc, lautarii cantau pentru fiecare in parte, iar mireasa punea pe umerii rudelor cadoul lucrat de ea: o velintă, un prosop, o ie, orice se gandise ea ca i-ar prinde bine rudei. Desi aparatul unchiului nu era profesionist, totusi prindea orice sclipire, orice zambet sau lacrima de emotie. Eu eram surprinsa placut de tot ceea ce vedeam la varsta aceea.Dupa amiaza, masa se organiza de obicei la un mic local din oras. Foarte puțin erau cei care nu veneau. Totul dura pana dimineata la 4-5.

Lunea era ziua pentru ciorba de potroace. Intre rude si cei aporpiati, se manca o ciorba acra si eventual cateva prajituri, se glumea si se povestea din seara precedenta. Acum unchiul Cornel ducea filmul la developat si incerca sa scoata cateva poze, care sa aminteasca momentele superbe ale nuntii. Era frumos, desi mult mai obositor ca acum, tinand cont de durata evenimentului. Erau incantatoare obiceiurile de atunci. Era un eveniment la care participau toti, oamenii, vecinii  se ajutau intre ei cu bucurie.

Acum, lucrurile s-au schimbat. Nuntile se fac la restaurante si fara prea multa bataie de cap. Sunt si alte conditii materiale, iar traditiile se sting incet-incet. Putini oameni mai vezi imbracati in costume speciale pentru nunta si nici meseriasi nu prea mai sunt, care sa le lucreze. In ziua de azi, cel mai bine este sa ai foto video nunta Bucuresti, pentru ca asa poti avea un film cu nunta ta, poti revedea aceasta amintire impreuna cu cei apropiati.
Azi am devenit medic si apelez la fotografie doar ca amator, insa stiu ca fotografia este cea mai vie amprenta a trecutului, care poate sa te faca sa retraiesti totul intr-um mod foarte placut.
Daca sunteti curiosi sa vedeti cum se desfasoara o nunta moderna, cel mai bine ar fi sa mergeti la fotograf nunta Bucuresti. Incearcati si impartasiti-mi ziua nuntii perfecte in prezent! Eu personal as mai vrea sa retraiesc un asa eveniment superb, dar cu traditiile de mult uitate.