Povestea Cenusaresei moderne

Nu stiu cum sunt altii, dar eu cand ma gandesc la copilarie, mi-aduc aminte de povestile pe care bunica mi le spunea seara inainte de culcare. Si niciodata cand eu le citeam singura, nu erau la fel  de frumoase precum atunci. Nu m-am gandit vreodata ca eu o sa traiesc asa ceva si toate datorita unor cercei din argint.

Niciodata nu mi-au placut vacantele de vara cand eram trimisa obligatoriu la tara la verisoarele mele. Anul acela era ultimul inainte sa merg la facultate si eram fericita ca scapam de aceasta corvoada a drumurilor lungi si plicitsitoare pana la matusa la tara. Eram curioasa ce mai inventa ea ca sa-si laude fetele in fata mea. Nu credeam nimic din ce auzeam acolo. Dupa un drum anevoios din cauza vremii ploioase, am ajuns la casa de la tara. Am intrat inauntru si le-am imbratisat pe matusa si pe verisoare.

Erau foarte incantate de petrecerea care se apropia cu ocazia majoratului Anei, verisoara cea mica. Am acceptat invitatia sa merg si eu la acea serbare, organizata in centru la salonul vechi al micului sat.

M-am pregatit cu o zi inainte, am probat ambele rochite pe care le adusesem cu mine in valiza, am incercat in fata oglinzii doua coafuri facute in graba, insa nu intelegeam ce lipsea. Gata, mi-am dat seama: accesoriile. Nu luasem decat o pereche de cercelusi din argint in forma de fluturas, care imi aduceau mereu aminte de copilaria mea. Sunt bijuterii ieftine, insa pentru sufletul meu nostalgic sunt mult mai mult, sunt o amprenta personala a trecutului frumos si inocent.  Imbracata “la patru ace”, cum se zice in popor, am pornit spre salon singura. Datorita emotiilor celor doua verisoare, acestea uitasera de mine si plecasera cu masina prietenului sarbatoritei inaintea mea. Salonul era plin de persoane gatite si grabite sa inmaneze diverse cadouri Anei. Eu, fire mai retrasa si chiar nepregatita cu cine stie ce cadou, decat cu un mic buchet de flori aranjat personal, asteptam intr-un colt. Nu cunosteam pe nimeni si nu indrazneam sa vorbesc cu cineva doar ca sa fac conversatie. Dar nu pierdeam ocazia sa vad figuri noi sau sa observ gesturi placute ochilor mei. Privind in gol la un moment dat, simt pe cineva ca se opreste langa mine.

“Frumos buchetel!”

“Da. Buna seara. Este pentru Ana.” am spus, ridicand privirea spre persoana respectiva.

“Numele meu este Angel.”

“Incantata. Ma numesc Andreea. Sunt verisoara Anei.” am zis zambind.

A zambit si el si s-a indreptat catre masa cu aperitive. Am ramas mirata de aceasta prezenta. L-am revazut peste cateva minute langa Ana,insa nu am stiut cine este nici macar la sfarsitul serii. Inainte sa plec, acelasi personaj interesant s-a apropiat de mine si m-a intrebat incet daca vreau sa merg spre casa. Am confirmat si el s-a oferit sa ma conduca. A fost un drum de intoarcere frumos si linistit. Curios era ca el stia deja drumul de intoarcere spre casa verisoarei mele. Nu am vorbit foarte mult, doar ne-am privit. Am simtit insa ca ceva se infiripa. In fata casei mi-a spus o singura propozitie:

„Ai cei mai frumosi ochi din lume si pielea cea mai fina.“ a zis si m-a pupat usor pe obraz.

Atingerea lui a fost ca a unor cristale care picau pe fata mea. Mana lui mi-a atins parul lin si foarte fin. Apoi m-am intors si am intrat fugind in curte, ramanand cu parfumul lui in aer.

Dimineata m-a gasit cu zambetul pe fata, cu gandul la un vis frumos. Nu stiam unde intervenise realitatea sau daca doar am visat. Insa ma simteam fericita, parca pluteam pe un nor. Am coborat la micul dejun.

Verisoarele mele erau deja la masa.

„Buna Andreea. Aseara nu prea te-am vazut la petrecere. Scuze! Am fost ocupata cu musafirii. “ s-a scuzat Ana privindu-ma.

“Nu e nicio problema. M-am descurcat de minune si singura! ”

„Vroiam sa ti-l prezint pe prietenul meu. “ a completat ea.

Chiar cand a spus aceste cuvinte s-a auzit soneria. In cateva minute, Angel a intrat in bucatarie ca si cum era la el acasa. Prima data m-am speriat si am vrut sa fug spre cealalta usa. Dar nu am mai reusit. El ne-a salutat zambind si apoi s-a indreptat catre mine foarte fericit.

“Buna Andreea.”

“Buna!” am spus cu ochii in jos, plini de o teama justificata.

“Aseara ti-a cazut in mana mea un cercelus.” a zis el cu voce tare. ”Pesemne cand ne-am despartit. ”

Atunci am inmarmurit. Ridicand ochii, am vazut in palma lui, care era intinsa spre mine, cercelusul  meu din argint in forma de fluturas. Mi-am verificat repede urechile. Intr-adevar imi cazuse un cercel iar eu nu observasem pana atunci. Nu stiam cum, dar era adevarat. Dupa ce am privit in dreapta si in stanga cu o teama in suflet, mi-am luat cercelul iute din palma lui.

“Da. Asa e. Multumesc.” si am vrut sa ies din bucatarie.

„Cand am realizat ca era cercelul tau si am vazut ce forma interesanta are, nu m-am putut abtine sa nu-i  gasesc bijuteria potrivita care sa-l completeze. “ a mai spus Angel.

In momentul acela, a scos din buzunar o bratara din argint cu zale flori. Era foarte dragalasa, insa nu stiam daca sa ma bucur sau sa incep sa dau explicatii. Am vrut iar sa ma indrept  spre iesire. Imi venea sa “intru in pamant de rusine.” Dar el m-a oprit si mi-a pus la mana bratara cea superba.

Atunci Ana a izbucnit in plans.

“De ce, Angel? ” si a luat-o la fuga.

Matusa mea m-a luat de mana si, vazand ca sunt speriata, mi-a spus:

“Stai linistita, Ana va fi bine! O sa-ti povestesc eu alta data. Bucura-te de “bijuteria” asta de baiat! ”

In clipa aceea mi-a mai venit sufletul la loc, iar Angel m-a salvat repede, luandu-ma de mana si astfel iesind afara amandoi. Mai tarziu mi s-a povestit ca Ana il iubea tocmai pe Angel, insa nu aveau niciun viitor impreuna pentru ca nu era si reciproc. Ea tot spera si el nu a vrut s-o supere exact de ziua ei, refuzand-o. Cu mine a fost dragoste la prima vedere. Si de atunci suntem impreuna pana in prezent si port si azi cu drag cerceii fluturasi si bratara cu zale flori.

Nu cred ca e o poveste iesita din comun, insa mie mi-a adus fericirea. Sclipirea de argint din urechile mele mi-a daruit acum patru ani cel mai minunat om, care este sotul meu, Angel, chip de inger, iubirea unica a vietii mele.

O noua sansa

       Ziua nu era deloc cum isi planificase ea inainte. Tristetea o cuprinsese total si nu prevedea nimic frumos in programul din ziua respectiva. Avusese destule ghinioane pentru  cateva ore si pentru a suporta atatea deodata. Nu-i venea in cap nicio idee. Dimineata fusese insorita, insa in sufletul ei soarele nu putea deloc sa intre. Despartirea de cel pe care il iubise atatia ani nu putea fi trecuta cu vederea. Se gandea mereu la momentele de dragoste pe care le avusese cu el de-a lungul anilor, pe taramurile de vis  si in clipele de feerie. Dar acum nu mai putea face nimic. A ales despartirea fara drum de intoarcere pentru ei doi. Fusese decizia ei.

Ziua nu a decurs mai bine nici la pranz. Jobul nu i-a oferit nici macar un inceput de zambet. Datorita problemelor profesionale nu s-a simtit deloc bine, chiar a avut si o stare de ameteala. Atunci s-a hotarat brusc ca cel mai bine este sa ia masa de pranz impreuna cu o prietena.     

        Mirarea i-a fost si mai mare cand, pasind in restaurantul unde avea loc intalnirea, cel care o cucerise cu ceva timp in urma, statea la o masa, atent la toate detaliile. Era la fel de inalt, elegant si chipes. Parfumul lui il simtea inca de la intrare. Deodata  prietena ei s-a indreptat catre el iute, cu o teama justificata si i-a adresat cateva cuvinte. El, fulgerator de rapid, dupa doua priviri care tradau mult mai mult, a pupat-o si a iesit pe usa din spate. Atunci ea a inteles totul. Insa obosise sa mai caute raspunsuri si explicatii de la personajele din viata ei. A renuntat la tot. S-a intors de la intrare si s-a indreptat foarte repede catre masina si apoi acasa. Trebuia si avea nevoie de o pauza si de o clipa pentru ea, doar pentru ea, pentru gandurile si pentru visele ei.

       Acasa, in dormitorul ei albastru ca marea, a avut surpriza zilei. A simtit, de cum a intrat, aceeasi armonie, acelasi miros proaspat, pe care le mai simtise cu cativa ani in urma. Si stia de ce: ce vedea in fata ei, asternuturi si prosoape, toate pastrau acelasi parfum, aceleasi amintiri, aceleasi culori ale dragostei deunazi pierduta. Erau cele pe care el le uitase la ea acasa, in graba pe care o starnise acea despartire trista. Erau acelea care pastrasera mirosul petalelor de trandafir din prima lor noaptea de dragoste. Era acolo o lenjerie de pat, pe care ea o placea enorm, cadou la aniversarea lor, de la cel pe care inca il iubea. Cand a atins-o, a simtit ca toata tristetea din ziua aceea disparuse ca prin minune. Imprimeul albastru cu flori ii aducea aminte de ziua in care fusese a lui, in care toata lumea parea prea mica pentru dragostea lor. S-a tavalit in patul moale si puful paturii viu colorate a facut-o sa tremure de emotie la gandul ca ar mai putea trai inca o data noaptea aceea. S-a lasat usor pe acele perne albastre ca marea, a caror atingere te faceau sa te inalti pana la stele si inapoi si i-a venit o idee. De ce sa nu incerce inca o data, sa dea o ultima sansa iubirii lor, ca sa nu regrete mai tarziu.

        A apucat rapid receptorul telefonului si l-a sunat. O voce feminina i-a raspuns. Speriata a inchis in prima clipa. Dar cu o teama copilaroasa, a mai incercat o data.

“Buna ziua.”

“Buna ziua. "Asternuturi si prosoape" . Cu ce va pot ajuta?”

“Il caut pe Claudiu. Nu acesta este numarul lui? Cine sunteti?”

“Ba da. Patronul este in spate la depozit. S-a adus marfa noua.”

“Cum adica patronul? ”, am intrebat timida.

“Da. Domnul Claudiu e patronul nostru de ieri. Nu stiati?! Se zice ca a cumparat acest magazin pentru cea  pe care o iubea foarte mult, dar de care tocmai s-a despartit. Ar fi fost o surpriza pentru ea acest gest, nu credeti?!”

“Da. Asa e. Multumesc. Lasati ca-l sun mai incolo! ” si a inchis cu lacrimi in ochi.

Acum a inteles ea de ce el insistase atat ca sa se mai vada o singura data pentru o mare surpriza. Insa mandria ei a fost mai presus. Ocolise atat de mult regretele, dar acum avea parte de ele din plin. S-a lasat din nou  usor pe cele doua pilote pufoase de pe canapea si a inchis ochii. Oare mai exista o sansa? Trebuia sa incerce. Il va suna mai pe seara cu speranta ca va izbuti macar sa-l mai revada pe cel care o iubea asa de mult incat ii facuse cea mai mare surpriza a vietii: magazinul preferat “Asternuturi si prosoape” , magazinul care ii adusese prin produsele sale cele mai frumoase momente de iubire din viata ei.

                                                                                                                                                                           

Love at first sight

Ma intrebam de ce in acest orasel de provincie, departe de ochii marilor metropole, se ascundea un asa barbat, brunet, inalt si asa chipes. Apoi am inteles motivul. Purta haine negre de matase si o palarie neagra inalta de stof. Insa la mana avea acel "ceva", care te-ar fi atras la orice barbat: un ceas marca Karl Breitner. Sunteti curiosi ce model?! Puteti vedea modelele pe TopCeas.ro, puteti privi ce detalii te fac sa ametesti doar uitandu-te o clipa la un model de ceas Karl Breitner. Barbatul se grabea pe strada stramta si intunecoasa. L-am urmarit indeaproape. Purta un ceas de mana gri-verzui din otel inoxidabil care iti lua ochii chiar si de la departare.Cred ca era vorba despre unul dintre cele mai frumoase ceasuri elvetiene pe care l-am vazut vreodata. Ma indragostisem de el: curea de cauciuc gri, geam gros si ultra-rezistent. Ma gandeam ca si mecanismul acestui mic aparat de masurat timpul este la fel de bun precum si infatisarea. Aici curiozitatea nu-mi dadea pace dar nu aveam ce face, decat sa vorbesc cu persoana care purta ceasul. Stiam multe despre acest Karl Breitner, care a trait în cea de-a doua parte a secolului 19, in epoca de aur a orologeriei, fiind un cercetator, explorator şi inovator, care şi-a dedicat viaţa constructiei ceasurilor. Acum eram curioasa despre ce fel de ceasuri au iesit cu numele lui, ce fel de mecanisme s-au nascut in urma lui Karl, ce culori aveau micile masinarii barbatesti. Mi-am luat inima in dinti si m-am apropiat de el. Vreti sa vedeti ce am vazut si eu?! Era un ceas Calvaneo 1583, intr-adevar gata sa te cucereasca la prima vedere. L-am atins usor emotionata, intr-adevar fin, lucratura delicata. Barbatul a tresarit si s-a oprit. Cu o privire mirata a ridicat bratul si mi-a spus:
"Doriti sa stiti cat este ceasul? "
"Da", am raspuns timida.
"Nu costa mult. Pretul este ultimul detaliu, calitatea ceasului este insa fara cuvinte" .
Am zambit amandoi. Si ne-am indreptat impreuna catre primul parc. Oare vom pierde notiunea timpului in favoarea detaliilor si povestilor fiecaruia ca sa ne cunoastem mai bine sau voi privi in liniste doar ceasul Karl Breitner fermecata de atingerea lui?!

Strigatura...

Muieri, barbati, saraci, bogati, oameni de tot felul, toti din Tara Romaneasca, chiar si din Diaspora,
sunt rugati sa fie atenti
Anunt important:
Care va sa zica, se anunta mare petrecere mare, chef cu mese si potoale,
Se aduna cu mic cu mare, toti si grasi si slabi, copii si batrani, animale si pitici,
Sa vada minunea, concurs la BlogAwards.ro.
Cine se aboneaza la Newsletter-ul BlogAwards.ro., castiga un Netbook sau 4 stick-uri de memorie.
Va dau de stire peste tot ca sa fiti pregatiti, caci surprizele  sunt mari.
In sat, in oras, in mijlocul lanului de grau, la crasma din centru si chiar la scoala din marginime,
Veniti repede sa participati, premii sa castigati!

Argintul...viu al iubirii

Se codea, se fastacea, nu credea ca e bine sa urce in masina aceea, aparuta deodata de nicaieri. Dar a spus: "de ce nu?" Si a urcat. Pe bancheta din spate era o cutie cu funda rosie. Masina a pornit incetisor. Ea, timida, a luat cutia in brate, a privit capacul, pe care era scris numele ei, "Andreea", si a indraznit sa o deschida. Inauntru o  rochie argintie ca de printesa si inca o cutiuta rosie, langa care era un biletel nesemnat:
" SilverZone.ro Te astept! ". A luat cutia cea mica si a deschis-o cu aceeasi teama ca la prima. In interior un inel de argint cu o mica piatra alba. A privit cu atentie acel inel. Ii aducea aminte de toata adolescenta, de cadourile pe care tatal ei i le lasa la fiecare aniversare sau de 1 Martie, de emotia pe care a avut-o cand a primit inelul de logodna, o bijuterie fina din argint, cu o impletitura delicata pe margini si cu mici cristale pe mijloc. Cutiuta aceea ii atinsese o particica din inima ei, din trecutul ei. Se gandea acum la acele pandantive din argint , pe care le gasea in fiecare an de la fratele ei in fata usii. Iubea argintul, simtea ca este facut special pentru ea, ca se regaseste in stralucirea micilor pietre semipretioase, ca este chiar privita de cristalele albe si negre, de coralul rosu sau de zirconiu albastru din bijuteriile de argint. Erau toate atat de clare, pure si pretioase. Te faceau sa plutesti uneori.
Masina a oprit in fata unei case cu geamuri ovale. A coborat cu pasi inceti si a intrat in casa. Era o singura camera. A pasit timida inauntru, s-a schimbat cu acea rochie si a asteptat. Nu peste mult timp, usa s-a deschis si a aparut un barbat inalt, brunet, imbracat in alb. S-a indreptat catre Andreea si i-a zambit. Din buzunarul drept a lasat sa se vada un trandafir de catifea, rosu, caruia i-a deschis floarea, care avea forma unei cutiute. A scos de acolo o bratara de argint. Culoarea unei bratari din argint o cunoasteti toti, nu? Insa aceasta parca avea o stralucire aparte, se vedeau cateva marcasite pe mijloc, incadrate de perle. Superba!

 Era clar ca o bijuterie vie merita o bijuterie rara, nu? Sau cel putin asa gandea el, barbatul inalt si brunet din fata ei. Andreea a intins mana si bratara si-a gasit locul potrivit. El a luat apoi cutiuta rosie, cea care pastra inelul de argint, si i-a cerut cealalta mana.
"Pentru ca te iubesc, vreau ca acest inelus sa-ti aminteasca acest lucru mereu. Tu esti totul pentru mine!"
"Multumesc. Esti viata mea!"
Apoi au iesit amandoi de mana. Afara ii astepta o caleasca argintie, care ii ducea spre locul unde el ii pregatise alta surpriza dulce, o cina romantica.

" FIA "

Buna, as vrea sa cititi cu atentie acest articol. E scris de un coleg al meu, e superb, are multe invataminte si as vrea sa-i vizitati pagina de facebook: http://www.facebook.com/iulian.ionita.79  , pentru ca merita.

"Fia.
Ma tot intreb de 3 ani ce sa pun in loc. Si n am gasit raspuns. Ruptura e prea mare si inca -mi da suspine. Imi trec prin minte ca pagini rasfoite dintr-un album, cateva clipe si le retraiesc cu nod amar de gat. Eram cu ea pe o strada in Ploiesti si cum mai existau vanzatori ambulanti de lozuri mi a zis. "Hai maica trage unul". Am tras. Si cum norocul parea sa fie mai degraba matematica, m am desumflat rapid. Necastigator. "Nu asa" mi a spus privindu-mi crestetul. "Uite asa maica, din toata inima." Si cu toata inima ei de mucenita, mana i-a ales un loz, un loz de 10 lei. Am amutit. Era o vraja, ma gandeam. Si da a fost, fiindca eu condus de vorbele ei, de gandurile ei am mai tras odata. Si dirijat parca din priviri am castigat 3 lei. "Ia aminte; asa se face orice lucru, din toata inima." Si am plecat tragand cu doua maini de traista, chicotind totusi ca asa pot si eu sa fiu, oricand la fel de norocos ca ea. Timpul mi a spus totusi altceva;n- am mai putut niciodata sa castig din nimic! Am gasit frecventa gandurilor dar,n am gasit ochii aia caprui ce ma manau nestiut si plamadeau din nimic. Doar cand asudam din greu si adaugam inima, atunci da plamada mea era de neinvins . Si acum cand privesc inapoi si caut clipele de atunci o vad clipocind din buze descantul ei de zana buna, cascatul din deochi ce I semn de leac si cateva vorbe: dac-o fi de sfinte sa fie cu inimile bune/ sa-grase ca purcelul/ sa saie ca porumbelul / sa ramaie curat, luminat cum maica l-a lasat. Acum insa vorbele sunt din alte timpuri, ea locul l-a lasat. E loc lasat de Fia. Nu stiu insa cui. Inima a lasat-o la mine." (Iulian Ionita)

Cred ca, daca multi dintre noi am fi mai atenti la tot ce se poate "fura" din ce incearca ceilalti, chiar mai in varsta, sa ne invete, lumea asta ar fi mai buna... Dar suntem departe de a ne opri din treaba noastra 10 minute, mereu cand cineva vrea  sa ne arate ceva nou sau ceva interesant. Motive sunt multe: oboseala, plictisul sau chiar mandria. Eu zic ca nu procedam corect, si ar trebui sa ne gandim de doua ori cand avem asa oameni langa noi.

Va pup! O zi frumoasa! Andreea

Exista fotografia de nunta perfecta?

Salut, sunt obiectivul. Cum care obiectiv?! Cel al aparatului foto, al pozarului din fata ei, al umbrei din spatele lui, cel care prind si surprind momentele de fericire, cel care e martorul clipelor de feerie si zambetelor, cel care e langa ei, cand pasesc in camera dragostei. Este prima statie a mea. Sunt exact cel care e prezent mereu intre ei, ea cu o rochie de mireasa alba si lunga, pe margini cusuta cu mici perle si in trena lunga avand minuscule margelute de cristal, cu un suras melancolic si el, in costumul negru si sobru, avand ochii plini de bucurie, acesta sunt chiar eu, un obiectiv DSLR gata oricand sa iasa in lumina si sa prinda diversele masti si semne faciale ale nuntasilor, valurile pe care rochia de matase le face in stralucirea soarelui si chiar micile detalii din jurul fericitei perechi.
Urmatoarea statie a mea este resaturantul, in care trebuie sa alerg sa surprind iar veselia, voiosia si buna dispozitie a invitatilor. Dar incerc sa raman pe langa personajele principale, care ma sustin si-mi aduc in prin plan cele mai fericite momente ale lor, in ziua in care trebuie sa straluceasca si sa para tineri, unici si sublimi.
Ultima statie este" fotograf nunta Bucuresti", unde trebuie sa las sa fie terminata treaba si sa-mi fie recunoscut succesul, sa-mi fie rasplatit efortul. Aici ma las dus si rapus in mainile fotografului, care incearca sa scoata un tablou de poveste din ziua superba care a trecut.
Ce a iesit?! Nu vom afla decat daca privim nostalgic in timp albumul nuntii la focul semineului, inconjurati de cei dragi. Acesta a fost.... "obiectivul" meu.

Cunoasteti opera?

Buna. De multe ori am vrut sa scriu despre operele marilor compozitori, dar am amanat. Astazi m-am hotarat si ma pun pe scris. Am ales la intamplare: "Madame Butterfly" . Putini stiu cine a scris -o. (Giacomo Puccini, continuatorul lui Verdi)
Despre Puccini sunt multe de povestit. In primul rand, la varsta de 6 ani ii moare tatal, lucru  groaznic pentru un copil de 6 ani. La 45 ani are un accident de masina, acelasi an in care el lucreaza la opera Madame Butterfly. In anul urmator se casatoreste cu Elvira Geminiani. La 66 ani e diagnosticat cu cancer la gat si in acelasi an, 1924, moare intr-un spital la Bruxelles.
Opera de fata, Madame Butterfly, are 3 acte si are o actiune interesanta. Intr- o casa de pe o colina are loc nunta intre locotenentul Pinkerton si gheisa Cio-Cio-San (madame Butterfly). Locotenentul e invitat sa viziteze casa viitoarei sotii, care se pregatea pentru nunta. Gheisa ii prezinta apoi viitorului sot rudele. Unchiul ei e suparat ca nepoata, pentru aceasta casatorie, trebuie sa renunte la traditia strabuna. Cei doi petrec noaptea nuntii si asa se sfarseste primul act.
Al doilea act prezinta suferinta gheisei care e parasita de locotenent, care a disparut 3 ani de acasa si tocmai se intorcea impreuna cu noua sa sotie americana. Insa gheisa, care ii daruise si un fiu, de care nu stia nimeni, nu vrea sa se impace cu gandul ca era parasita de locotenent. Ea il asteapta incantata pe cel, pe care il considera inca sotul ei. Dar locotenentul a venit acasa cu noua lui nevasta.
Ultimul act ii gaseste pe cei doi: Cio-Cio-San si Pinkerton discutand. Locotenentul vrea sa-si ia baiatul de care aflase totusi si sa-l duca  in USA, sa-i dea o educatie aleasa. Gheisa, din dragoste, isi lasa baiatul sa plece cu tatal lui, dar gandul ei este departe si sufera. Imediat cum cei doi se indeparteaza, in mintea ei incolteste un singur gand, sa se sinucida, neavand rost sa ramana singura fara sot si fara fiu. Isi infinge un pumnal in inima si moare. Locotenentul revine sa-si ceara iertare dar e prea tarziu. Tragedia se intamplase, iubirea ei a fost prea puternica ca sa accepte despratirea. Sotia lui murise, totul s-a sfarsit urat: durere, tristete si lacrimi.
 Cam asta a fost opera lui Puccini si sper ca v-am trezit curiozitatea si pentru alte opere.
Va pup!
Andreea