Povestea lui Mos Craciun

"Afara s-a pornit o ninsoare ce acopera intregul sat.Stelute albe si reci fac o broderie minunata copacilor ce si-au pierdut haina verde.Prin valul de ninsoare merge un batran cu o barba alba si deasa,ce poarta o haina carpita si niste pantaloni rupti.Langa el mergeau doi copii la fel de necajiti ca batranul cu barba deasa. Batranul nu ii cunostea dar a intrat in vorba cu ei.A aflat ca cei doi copii necajiti faceau parte dintr-o familie de oameni saraci si parintii lor se certau mai tot timpul.Tatal lor a fost dus de multe ori la politie pentru ca o batuse pe mama lor.Batranului i se prelinse o lacrima calda pe obrajii lui batrani.Ii era mila de copii ce se chinuiau in fiecare zi sa mai traieasca.  Curand mosul batran se opri la casa lui si ii pofti pe cei doi copii in casa lui,dandu-le mancare si intrebandu-i unde stau.Dupa ce au plecat cei doi musafiri sarmani, batranul a inceput sa mestereasca jucarii din lemn.A doua zi reusise sa faca un sac cu astfel de jucari din lemn si porni spre casa micilor copii.Era seara,caci se inoptase desi batranul porni de dimineata,dar drumul pana la casa copiilor era lung.Se opri la radacina unu copac si pentru o ora adormi.El visa cum Dumnezeu il felicita pentru lucrul minunat pe care il face.Acesta il rasplateste pe batran dandu-i puterea de a deveni Mos Craciun.Imediat batranul se trezi,dar nu mai era la fel.Nu mai avea aceleasi haine ponosite,ci niste haine rosii si o caciula la fel de rosie,iar in sacul sau nu erau jucari de lemn ci niste jucarii magice ce puteau vorbi se se puteau misca.Langa batran era o sanie si o multime de reni ce o conduceau.Mosul isi continua drumul catre casa copiilor in acea sanie magica ce zbura.Dupa ce isi termina treaba mosul se intoarse acasa,dar casa nu mai era la fel ci mai frumoasa si mai mare,iar inauntru erau 60 de pitici ce lucrau de zor la jucariile magice.        
Dumnezeu aparu in fata mosului si ii spuse:  
-Tu esti mos Craciun.Datoria ta de azi inainte este sa le dai copiilor tot ce isi doresc si de ce au nevoie.Ti-am dat si ajutoare:renii si piticii.SUCCES DE ACUM INAINTE AI GRIJA DE COPII SARMANI SA NU LE LIPSEASCA CE ISI DORESC!"

(http://www.mos-craciun.com/pentru-copii/povesti-de-craciun/mos-craciun.html)

Sper sa aveti parte de multe cadouri si de un an plin cu bucurii, cu multa sanatate, iubire si fericire! Sa va bucurati de tot ce aveti acum alaturi de cei dragi si sa impartiti cu toti zambetul din fiecare dimineata ... La multi ani si sa ne reauzim cu bine la anul !
A voastra, Andreea.

Pentru ca este prea greu sa spui ce simti...

A urcat timida pe scara...Sus nu erau decat ei doi.Trandafirul rosu primit in dar nu a oprit-o sa il priveasca rautacios si razbunator. Nu intelegea de ce se purtase asa cu ea, daca o iubea si tocmai ii marturisise dragostea. Astepta o explicatie pentru gestul lui, o speranta ca se inselase si ca gresise ca o judecase in felul acela aspru in acea dimineata rece de toamna.
S-au privit fara niciun pic de caldura, o privire dura de indragostiti, fiecare cu problemele lui si cu diverse intrebari pentru amandoi. Ea astepta un semn, incerca sa-i ghiceasca in ochi o sclipire de lumina, un raspuns la dilema...El parca avea o speranta ca or sa o ia de la inceput amandoi si sa uite incidentul rusinos.
"Buna seara, rosti ea timida."
"Frumoasa vremea asta de toamna."
"Nu cred ca te referi la vremea asta ploioasa, nu?!"
"Nu. Asa in general, miroase a proaspat. Simt ca toamna putem face multe lucruri bune."
"Mda, depinde... De ce am venit tocmai aici?"
"Nu vreau decat sa-ti spun un singur lucru si nu puteam decat aici sus."
"Ascult."
"Mi-e dor de noi!"
"Doar pentru acest lucru m-ai chemat atat drum?!"
"Da, insa acesta conteaza pentru mine mai mult decat orice si aici sus am avut curajul sa ti-l zic. Te superi?"
"Intai intreaba-ma daca te cred!"
"Nu trebuie sa ma crezi, trebuie sa simti!"
Seara se lasa usor si linistea cuprindea coltisorul intunecat de pe acoperisul casei unde erau cei doi. Un zambet aparuse pe fata ei, dar nicio miscare. Nu stia daca sa-l pedepseasca si sa nu-i raspunda deloc sau sa-i sara in brate fericita. Il iubea insa nu stia cum sa se comporte, nu vroia sa-i dea sperante desarte si sa-l raneasca. Mai bine astepta totusi o alta zi, mai calduroasa...Dragostea nu cunoaste anotimpurile, nu?! Daca e o iubire adevarata rezista si iarna si toamna si vara. Inima ii batea in piept tare, asta spunea mult insa nu stia cum sa se exteriorizeze. Deja il iertase, se pierduse in fata lui din primele minute ale declaratiei de dragoste.
"Da, te iubesc, sopti ea cu o voce scazuta."
Dar nu mai era nimeni langa ea, doar umbrele frunzelor copacilor care fosneau in adierea vantului de toamna. Nimeni nu a auzit-o rostind declaratia. Un tremurat de teama a atins-o imediat, un sentiment ciudat de singuratate a napadit-o. Ar fi vrut sa fie aici sa o auda, sa-l imbratiseze cu dor, sa se iubeasca. Dar unde fugise? Sau poate nu fusese niciodata aici cu ea?!
Nimic nu le mai statea acum in cale, insa era doar linistea...Un calm nocturn invadase totul in jurul ei, paralizase chiar si insectele somnoroase.
A coborat rapid si foarte speriata scara...

Schimbari,curbe,nelinisti (dedicat celui mai drag "bunic" din viata mea)

Buna tuturor,
am vrut de mult sa ma asez in fata calculatorului si sa va impartasesc cateva ganduri, insa perioada a fost nepotrivita, au fost clipe grele pentru mine,care mi-au schimbat cursul vietii complet. Singura mea liniste este ingerasul care-mi da putere sa continui. Il privesc uneori cum zambeste si inca nu realizez ca e asa pur si frumos...si ca mi-a adus atata bucurie in viata, si atata caldura si in viata familiei mele.
 Sunt sigura ca viata nu poate fi roz mereu si ca tot aparea un moment in care trebuia sa ne maturizam.Noi devenim indrumatorii, asa cum sunt acum parintii nostri pe drumul vietii. Insa mi-e teama ca nu o sa fac fata asa bine cum ei au facut-o pentru noi, ca nu o sa stiu raspunsurile pe care ei le stiu oricand ii intrebi.
Am inceput sa realizez ca este un alt inceput pentru mine si ca ma asteapta tot ce este nou si nu mereu primitor. Alaturi de cei dragi voi reusi si voi gasi solutiile cele mai bune. Cand sunt trista sau melancolica, privesc ochii ingerasului meu si ma pierd toata in claritatea si in vioiciunea lor. Stiu ca este cea mai frumoasa perioada a lui: copilaria si nu as vrea sa-i lipseasca nimic sau nicio persoana apropiata. Mi-as dori ca macar o clipa sa oprim timpul si sa mai fim toti copii sau sa privim totul prin ochi de copil inocent, am realiza ca maturitatea este mult mai usoara, lipsita de griji, pura si unica.
Mi-este dor de serile de iarna friguroasa, cand stateam la bunici la gura semineului si spuneam povesti sau acultam diverse intamplari din viata lor. Acum inteleg ca a venit si vremea mea si, poate intr-o zi o sa joc eu rolul bunicii obosite cu ochelarii pe nas, care stia atatea povestioare frumoase si le impartasea cu noi, nazdravanii ei nepoti. Nu simt ca as vrea sa vina momentul acela mai repede sau sa ma mai bucur de aceasta perioada a copilariei ingerasului meu si nu a nepoteilor...
Ma gandesc in fiecare zi daca sunt potrivita rolului acesta sau o sa esuez. Las timpul insa sa lucreze in locul gandurilor mele si o sa va impartasesc in viitorul apropiat daca am ales calea cea mai buna. Am invatat totusi ca iubirea ne da aripi, ne face mai puternici si ca ceea ce facem devine mai usor daca esti inconjurat de dragostea, care trebuie traita la maxim, ca si cum ar fi ultima zi...
Va pup, Andreea.

Ingerasul

Doi ochi albastri, doua manute fine, un corp firav si un miros proaspat de primavara, acesta este ingersul meu. M-am gandit de multe ori cum as putea face in scris un portret al unei persoane pe care o ador si care mi se pare cea mai frumoasa si mai dragalasa de pe lume. Nu stiu cum as putea scrie despre tot in cuvinte, cand totul este in adancul inimii, se numeste iubire si fericire , implinire totala si nu ai cum s-o descrii pe hartie. Dar acum asta simt: atingerea fericirii. Parca am urcat pe bolta cereasca si am atins o stea, am luat-o cu mine si am coborat-o in camera mea. Imi zambeste si ma priveste cu dragoste neconditionata, acesta este ingerasul meu. Acum, diminetile mi se par toate insorite pentru ca mi le petrec impreuna cu el, toate sarbatorile sunt cele mai asteptate pentru ca exista el, aniversarile sunt mai relaxante pentru ca el este cu mine, intreaga mea viata este o felie de tort de ciocolata intr-o zi de vara. Mi-as dori ca fiecare dintre voi sa simtiti ce simt eu in acest moment si astfel va trec toate tristetile mult mai usor.
Va imbratisez cu drag, a voastra Andreea.

Reteta fericirii - amestec de teama si emotii

Buna dragii mei,
Am vorbit luni intregi de sentimente si trairi, de diverse pareri si idei, dar acum sunt intr-un moment in care imi vin in cap diferite ganduri si nu m-ar intelege nimeni decat asternandu-le pe hartie sau pe blog. Se amesteca in capul meu vise si amintiri trecute, temeri si dorinte ascunse sau viitoare, fotografii de moment si vorbe aruncate la anumite evenimente, voci ascunse si fete cunoscute, toate imi revin in minte si alerg printre litere nestiind unde sa fac un popas. Se apropie o perioada in viata mea, care imi va schimba tot ce si cum am trait pana acum, va aparea o fiinta care ma va schimba radical. Exista teama ca nu voi stii ce si cum  sa-mi indeplinesc noile responsabilitati, frica de a nu esua in acesta noua meserie, sentimente ciudate de neliniste ca mi se va ingradi libertatea si mi se va schimba felul de a fi. Dar apare si un moment de emotie intensa, mult mai mare decat frica aceea, ca voi fi pe un taram de vis, frumos, in care doar eu voi fi cea mai iubita si rasfatata in aceasta noua meserie:de mama. Voi auzi primul te iubesc spus din priviri si din caldura imbratisarilor micutelor brate, voi simti prima mirosul curat al omuletului acela cu ochii albastri. Nu cred ca se pot descrie in cuvinte aceste trairi unice, acea emotie de cristal cand il strangi in brate si prioritatea de a fi singura pe care omuletul o adora neconditionat. O sa incerc sa va impartasesc aceste sentimente acum inainte dar si la final, cand amestecate cu acea teama se vor transforma in fericirea de a avea cel mai frumos  cadou din viata mea si a sotului meu. Cred ca pe amandoi ne va schimba aceasta experienta , simt asta si fara sa-mi zica alte persoane trecute prin momente asemanatoare.
Va pup pe toti si sper sa ne revedem cu bine in cateva zile!
A voastra, aceeasi Andreea

Fotografia

Buna dragii mei, cum mai e pe la voi? Tot soare? Nici un strop de ploaie ?
M-am gandit sa va scriu azi pe o tema mult uitata de voi: fotografiile. Cum sa nu am ce sa scriu?! Ba da! Tocmai asta este motivul supararii mele: pozele si faptul ca toti au uitat de ele! O fotografie este o amintire care nu poate fi stearsa rapid cu delete sau cu alte comenzi ciudate. Si cu toate acestea, lumea uita de ea. Nici macar nu se mai stie adresa vechiului pozar din capul ulitei, insa se cunoaste adresa site-ului unde veti putea viziona linistiti fotografiile din excursie sau de la banchet pana cand vi se strica calculatorul sau nu mai aveti internet. Apoi ce e de facut?!
O fotografie poate valora cat douazeci de site-uri, cand o privesti impreuna cu matusa cea batrana sau o asezi in rama prafuita, iti poate aduce in memorie chiar si sunetul apei sau fosnetul padurii unde ai petrecut acel moment fotografiat demult. Multe persoane refuza o astfel de amintire, pe care poti sa o privesti si chiar daca nu ai curent electric sau poti calatori cu ea oriunde si oricum, nu ai nevoie decat de o rama in care sa o pastrezi sau un simplu plic. Ma uit in urma acum la cele cateva poze care mi-au ramas din trecut, momente triste sau vesele, dar totusi sunt amintiri personale.Umbra lor uneori imi ravaseste sufletul, insa am o multumire ca pot construi o pagina din viata mea, ca pot dovedi a cui este aroma catorva memorii unice lasate in urma.
As incerca sa va dau un sfat, insa fiecare procedeaza cum doreste. Orice album de fotografii cu familia, cu prietenii sau cu cei  mici este un pas inainte ca vreti sa aveti asigurata o liniste interioara pentru viitor, ca va doriti inca o data sa simtiti trairile si aroma primei iubiri, emotia primului examen ca elev sau chiar culoarea ochilor celui de care v-ati indragsotit cand erati adolescent. Se rezolva repede: la colt, pe aceeasi strada prafuita cu sens unic, locuieste acelasi fotograf batran care asteapta un semn de la noi si va va darui cele mai frumoase aduceri  aminte ale tineretii voastre. Trebuie doar sa-l sunati ....
Va las sa reflectati si sa invatati sa apreciati aceste mici dovezi colorate, dar atat de importante.
Va pup, Andreea!

Minunea de 40 cm

Uneori ma gandesc la cat de minusculi suntem in fata naturii sau chiar a cuvintelor. M-am hotarat sa-mi iau hainele de mamica si sa pornesc pe poienita. Nu bazaitul albinelor ma deranjeaza acum, nici mirosul florilor de musetel, ci grija pentru acea minune care ma priveste fericita din carucior si teama ca nu pot sa-i dau tot ce-si doreste, ca as putea gresi in a o privi in alt mod decat zambind, ca o pot rani fara sa-mi dau seama. Ma intreb zilnic unde este curajul de a fi o temerara fara diploma, de a porni la drum fara intrebari cu raspuns ambiguu sau unde sunt emotiile de a da explicatii fara temei. La un moment dat, teama aceasta dispare si ramane pentru putin timp un sentiment de curiozitate pentu inocenta fiinta de langa mine, apoi lungul drum al rutinii zilnice se asterne in fata ochilor. Nicio persoana din dreapta sau din stanga mea nu imi face vreun semn sau vreo grimasa, doar imaginatia mea zboara prin praful drumului. Reusita este aproape, insa cu ce pret? Indecizia si incompetenta unui raspuns vag ma face sa dau inapoi acum si sa mai astept inca un moment de respiro pana la batalia finala...Atunci o sa am curaj sa omor frica aceasta si sa privesc acel trup minuscul stiind ce sa-i fac si cum. 40 de cm, o inima si un zambet pe care il astept cu dragoste sa ma inconjoare zilele urmatoare, sa -mi aduca fericirea in priviri si in suflet...
Va pup, Andreea.

Un gand curat de la Dan Puric

DEDICAT  TUTUROR  MAMELOR,  IN  SPECIAL  MAMEI  MELE, EMILIA
Am citit  intr-o zi printre gandurile marelui Dan Puric, pur si simlu am rasfoit una din cartile dansului, o poveste emotionanta, pe care vreau sa v-o impartasesc. Sfatul meu este sa va opriti cateva minute dupa ce ati citit-o si sa va ganditi la mesaj... Eu am simtit la finalul lecturii ca in tot ce voi face zilnic, voi gasi o motivare, o forta interioara care sa ma ajute pe viitor si ma simt deja mai bine... Si toate alaturi de familie. Voi?


"Trei inimi ai in tine, muritorule..Intr-o zi, asteptand sa vina liftul la parterul unui hotel am vazut, intr-un tarziu, cum, in pragul usilor automate care se deschideau, a aparut faptura blanda a unui copilas de o mare frumusete. In spate, discreta ca o umbra, mama lui. Dar, vai, la prima miscare pe care a facut-o, mi-am dat seama ca pustiul suferea de un handicap. Se misca greu, cu o incordare a intregului sau trupusor ce facea ca aerul sa se crispeze. Isi indrepta ochii rugatori spre mama sa si apoi, simtind sprijinul, indrazni sa paseasca. Dar pasul acela era cat o Golgota, nu pentrul sufletul lui, inca nestiutor, cat pentru biata sa mama. Si astfel, de acolo, din lift am vazut cum a coborat dragostea absoluta a mamei pentru copilul ei. Zeci de brate invizibile se intindeau in jurul lui ca aerul sa nu-l sfarame, sau ca privirea curioasa a celor din jur sa nu-i raneasca sufletul mai mult decat o facuse viata. Il apara parca, mangaindu-l incontinuu. Si, nu stiu de ce, in clipa aceea am avut revelatia ca asa trebuia iubit si acest popor roman de o frumusete rara, dar handicapat de o istorie mizerabila. M-am gandit instantaneu ca numai dragostea materna, cu dimensiunea ei absoluta ce putea iubi neclintit in fata istoriei potrivnice, ne mai poate ridica din tragedia prezenta. Dragostea de mama are ceva din dragostea lui Dumnezeu catre om, este acea “dragoste care nu cade niciodata”. Oare, astfel de mame nu sunt in fond niste martiri anonimi, ce zilnic isi ascund jertfa in tresaririle tacute ale fiintei? Si, de ce oare, m-a dus gandul ca la o prabusire dureroasa in gol, la poporul roman ? Pesemne ca am fost rapit de amintirea acelui biet preot de tara care, in timp ce neamul romanesc gemea sub piroanele criminale ale comunismului ce-ncerca sa-i zdrobeasca atata trupul cat si fiinta, indraznea sa spuna :”Ideologiile nu sunt bune pentru ca nu au mama”. Am citit candva o mica povestioara. Se spune ca, intr-o companie comerciala, un om tanar si cumsecade a murit. Mare a fost durerea colegilor sai, cand au vazut ce s-a intamplat, dar mai mare a fost surprinderea cand au aflat, nu se stie cum, ca sufletul bietului om, ajunsese in iad. Iar povestea spune mai departe cum, revoltati, acestia s-au dus pana la portile Iadului ca sa-l scoata de acolo. Dar, cu toate rugamintile si eforturile, nu au reusit. Apoi a venit directorul companiei, care s-a dus la randul sau sa-i roage pe cei care ii rapisera sufletul bietului om, sa-l elibereze. Dar totul a fost zadarnic. Disperati, in cele din urma, oamenii au apelat la episcopul locului, sa-ncerce sa faca ceva. Dar si in fata acestuia, portile Infernului au ramas inchise. Si astfel, peste toata aceasta nedreptate, zilele treceau fara speranta, adancind durerea celor care il iubeau. Pana cand, intr-o dimineata, in fata portii Iadului, cu pasi marunti, garbovita parca de o durere care-i tinea inima ca intr-un cleste, aparu o batranica. -“Tu, cine mai esti?”rasuna vocea, o voce inspaimantatoare coborata ca un trasnet din neantul Infernului. Necutremurata de nimic, decat de propria-i durere, batrana raspunse: _”Sunt mama lui. Lasati-ma sa intru! “ Si abia atunci, ca prin minune, portile Iadului s-au deschis, s-au deschis pentru intaia oara iar mama a intrat acolo ca sa-si salveze fiul. Niciun copil din lume nu a crescut vreodata atat de mult fata de mama lui, incat sa poata sa nu-i spuna mama. Ce sfanta ierarhie! De cand am fost mic si pana-n ultima ei clipa, mama imi dadea un sfat: -“Dragul mamei, nu-ti arata inima oricui!” Si nu stiu de ce, atunci cand imi spunea adevarul acesta, frumosii ei ochi albastri, erau strafulgerati pentru o clipa de o indefinita tristete. Parca ar fi vrut sa ma apere pentru tot restul vietii, si realiza ca nu putea. Dureroasa fatalitate, ce o facea sa-si traiasca viata din inabusite strangeri de inima, infinite griji ce-i marcau necrutator fiinta. O asiguram instinctiv ca totul o sa fie bine. Ca apoi, pe ascuns, sa ma arunc in valurile vietii. Iar viata, imi cerea sa nu imi ascund inima si abia atunci, destinul indiferent o lovea cu tarie, zdrobind-o. Prabusit, dezamagit cumplit de tradarile vietii, ma-ntorceam in mica ei garsoniera. Mama se facea ca nu-mi vede rana adanca ce ma-ngenunchease. Imi facea de mancare, apoi imi intindea masa avand grija sa am in farfurie bucatile cele mai bune. -“Lasa, dragul mamei, ca trece si asta!” Inima mea se refacea incet-incet, oblojita de invizibile si tandre mangaieri. N-aveam de unde sa stiu ca, vindecat, plecand apoi, inima ei ramanea cuprinsa de un suvoi de tristete, coplesita de singuratati. Se spune ca in “realitatea de Rai” oamenii aveau trupul acoperit de haina de har a inimii. Si atunci, oamenii isi vorbeau de la inima la inima. Ce minune facuse Dumnezeu, cand spusese ca “totul o sa fie la vedere!” Dar, ce cumplit ca acest “totul”a fost distrus, mai apoi, prin pacat. Si atunci, de rusine, se spune ca inima s-a ascuns in trup. “Trei inimi ai in tine, muritorule!” spun sfintii, “Cea a lui Dumnezeu, cea a sufletului tau si cea de carne si sange prin care curge viata . Si toate trei bat dimpreuna. Dar atunci cand in tine, inima Domnului nu mai bate, sa stii ca esti in moarte sufleteasca. Dar eu, simt ca langa inima lui Dumnezeu, mai este o inima …cea a mamei. Iar cand aceasta nu mai bate…esti singur!"   (Dan Puric)

Iar chipul meu tradeaza fericirea ce va urma

Si pentru ca totul sa fie aproape de perfectiune si ca implinirea mea sufleteasca sa fie totala, am aflat ca voi deveni mamica unui baietel, o picatura de fericire in lumea asta rece care sigur imi va smulge o multime de zambete si imbratisari neconditionate. Nu cred ca exista ceva mai frumos pe lume decat sa stii ca tu vei da nastere unui ingeras. Acum incep sa simt aceasta bucurie din interior, sa va impartasesc si voua aceste momente, sa mi le intiparesc in minte si sa nu le uit niciodata. Sunt unice si nicio rautate din lume sau niciun moment trist si intamplator nu mi le poate rapi. Sper ca totul sa fie in regula si sa pot sa va povestesc si alte clipe de bucurie prin care voi trece in viitorul apropiat. O prietena a mea, bloggista si ea, spunea intr-un articol: "nu mai sunt un piticot", eu as continua "nu mai sunt un piticot, dar voi avea un piticot si voi retrai copilaria alaturi de el" si cred ca acesta este cel mai frumos lucru care s-ar putea intampla unei femei mature implinite si fericite. Incercati si voi si nu mai pierdeti timpul aiurea...
Va pup, a voastra, Andreea!

Fericirea are chipul tau...

Dragii mei, m-am hotarat sa va impartasesc si vestea cea mare pentru ca ne cunoastem de atata timp, nu?
La sfarsitul lunii trecute am devenit sotia celui mai simpatic si mai iubitor om si sunt mandra de acest lucru, ma simt bine si implinita cum nu am mai fost niciodata ! In sfarsit simt ca deslusesc definitia familiei si nici nu-mi mai amintesc cum era inainte, cum e sa fii trista si nostalgica. Va pup si va astept sa-mi impartasiti si voi momentele voastre de dragoste si fericire totala pe care le-ati trait.
A  voastra, Andreea.

Pofta

Exista pofta de a trai, de a fi mai bun, de a fi apreciat, de a fi inteles...Imi doresc uneori sa opresc clipa "o secunda" si sa pot respira dreptatea, corectitudinea, exactitatea. Incerc sa urc dealul, sa gasesc solutia cea mai buna, sa adulmec urma cea mai buna, insa nu reusesc sa  fiu privita cum mi-as fi dorit. Atunci simt cum literele tipa inlauntrul meu, cum si-ar dori ca mesajul pe care vreau sa-l transmit sa fie scris si macar inteles mai tarziu. Ma uit in urma, exista umbra sufletului meu care si-ar dori sa fie martorul faptelor proprii. Totul se invarte in jurul axei de echilibru al fiecaruia. Imi place sa-i ascult pe oameni, sa privesc spre iesirea cea mai apropiata, sa poposesc intre pofta de a gusta viata, de a suspina sau de a zambi in fata zborului unui fluture. Am uneori o dorinta ascunsa de a pofti sa fiu ascultata, de a fi inteleasa cum trebuie, de a incerca sa mi se dea sau nu dreptate, de a avea curajul sa mi se zica nu sau da. Insa e prea mult pentru unii sa faca un efort corect, just si sa se recunoasca rezultatul cel mai bun. Nu are rost de multe ori o lupta fara final intre mai multe solutii perfecte si cu nicio pofta de a invinge, in niciun caz. As putea sa caut si sa primesc un sfat si cel mai potrivit este sa las o unda de liniste intre toate aceste rataciri si acel zbucium launtric al sufletului propriu. De atatea ori am cautat picaturi de forta cu care sa continui in pofta de a respira, de a ma plimba, de a interactiona cu activitati noi. Cea mai dulce mi s-a parut pofta de a iubi si de a avea grija de cei dragi. Si pe de alta parte, cand mi se ofera o lacrima de dragoste, realizez ca sunt mai formata, mai sensibila si ies victorioasa in interiorul meu. Si asta incerc sa invat din ce in ce mai bine si mai rapid, insa cred ca voi reusi numai cu ajutorul celorlalti si cu speranta ca drumul este deja schitat pentru fiecare si trebuie sa-l urmez cu ce mijloc de locomotie am la indemana. Nu mai caut acum nimic nou pentru ca am obosit cand trebuie sa reiau fiecare explicatie sau inceput de logica, fiecare pofta de simetrie, de neant, de meticulozitate...
Va pup, aceeasi Andreea.

Radu Beligan-"Constiinta curata a teatrului romanesc"

Am urmarit in seara aceasta un spectacol de teatru unic, avandu-l in prim plan pe celebrul actor ajuns la varsta de 93 ani, Radu Beligan. As putea sa apelez la cuvinte marete ca sa va introduc in atmosfera miraculoasa a unui astfel de spectacol maret. Insa sunt prea mica si nu as gasi cuvintele suficiente pentru a descrie acest moment. Mi-au ramas in minte si in suflet cateva intamplari pe care le voi pastra in sertarul meu secret- adevarate pilde pentru noi, oamenii de rand, simpli.
Am fost insa dezamagita pentru cei care nu respecta un astfel de spectacol, pentru ca exista oameni, pe care un actor ii stimeaza mult si care nu stiu definitia relatiei actor -spectator. Pe cand eu nici macar nu aveam puterea sa aplaud, din cauza emotiilor, aveam doar lacrimi in ochi, existau anumite persoane care nu renuntasera la telefoanele mobile si care nu aveau bunul simt, pe parcursul a celor 90 de minute, sa inchida aparatele secolului XX.
Trecand peste aceste clipe urate, in care eu insasi m-am simtit prost pentru altii si plina de rusine lasam capul in jos, spectacolul a avut farmecul sau unic, dat de un singur om, un om a carui viata a fost teatrul vietii sale, de cand cortina s-a ridicat. Ne-a impartasit toate clipele petrecute de cand viata sa s-a intersectat cu lumea teatrului si pana in prezent. Ne-a dat definitia talentului, care nu este decat "rabdarea indvidului". A fi actor nu este doar o meserie, este puterea de a interpreta diverse roluri din viata noastra in relatie stransa cu epoca respectiva.
Ce m-au impresionat mai mult erau momentele pline de de umor, intamplari diferite din viata maestrului de-a lungul timpului. Nu as putea sa imit cuvintele pline de har ale actorului care descriau aceste intamplari, pentru ca nu au aceeasi putere asupra sufletului vostru. Trebuie sa fi prezent acolo langa scena ca sa simti tot mesajul marelui personaj.
Finalul spectacolului a fost ca un testament viu catre noi, spectatorii, fara de care ei, actorii, nu ar exista si nu ar transmite atatea simtiri profunde..."Viata trebuie traita insa mereu la clasa intai," cu asta a incheiat Radu Beligan monologul sau catre noi, "muritorii". Ne-a lasat o mostenire vitala pentru a-i invata pe cei de dupa noi: "Intotdeauna e nevoie de iubire. Suntem pe pamant pentru a iubi: iubeste orice, iubeste aerul, natura, prietenii si chiar si dusmanii, dar iubeste! Nu avem timp si nici forta pentru a detine o inima infirma."
Ar fi multe de spus, insa nu stiu cati si cum ar intelege mesajul corect al maestrului, cel mai bine ar fi sa inchideti ochii pentru o clipa si sa alegeti un personaj in pielea caruia ati vrea sa fiti si sa incercati sa simtiti cu adevarat viata si trairile acestuia. Ar fi perfect daca ati reusi, insa cu greu se va ajunge la perfectiune si astfel ati intelege acum cat de important este macar sa te afli in aceeasi sala cu marele om de cultura si teatru, Radu Beligan, pe care il venerez si ii multumesc pentru tot ce mi-a trasmis pana acum, o intreaga eternitate pe scena. Respectul pe care il port este prea mic pentru o asa mare personalitate cum este DANSUL. Imi pare rau insa ca noi nu putem sa-i respectam pe actori in alt fel, decat cu acele aplaude, de care ei se bucura nespus, dar care sunt prea sarace pentru cat fac ei pentru noi, privitorii.
Va pup, Andreea.

Miracolul din interiorul nostru

Buna dragii mei, am pastrat pentru luna martie, cea mai importanta pentru mine, o frumoasa declaratie personajelor din viata mea si descoperirii exteriorului splendid in care traim sau pe care il privim cu ochii sufletului. Luna florilor, luna primaverii mi-aduce mereu aminte de prezenta celor mai importante persoane in viata mea. Ne gandim toti ca martie e luna in care trebuie sa multumim in primul rand celei care ne-a dat viata, Mamei. Este fiinta care iti daruieste tot ce poate fara nicio conditie, te invata ce este iubirea si repectul, te face sa zambesti in orice moment si este mereu alaturi de tine cand ti- e greu."La multi ani si multa sanatate Maicuta buna! Iti multumesc pentru tot!"
Am cunoscut anul trecut o persoana care mi-a schimbat viata si care imi va deveni sot in cateva zile, un inger, Dendu. Luna asta a fost ziua lui, nu stiu daca as putea gasi un cadou potrivit pentru un om asa special. "La multi ani si te iubesk mult!"
Bunicul, personaj aparut de curand in viata mea este o fiinta plina de umor, spontaneitate si voie buna. Te face sa fii vesel, orice s-ar intampla in ziua respectiva, este un om unic, care doar prin privirea si zambetul din coltul gurii, ti-a redat jumatate din energia de care aveai nevoie chiar atunci. "La multi ani, Bunicule!"
Dar nu as vrea sa-l uit pe bunul si fidelul meu prieten, Spike, patrupedul care la venirea acasa, face tumbe bucuros si asteapta sa-i intinzi un os delicios. Ma iubeste neconditionat, langa el nu pot plange niciodata si mi-a oferit atatea momente frumoase si plimbari sigure! "La multi ani Pike!"
Intotdeauna ar trebui sa existe timp pentru a le face o declaratie celor iubiti, pentru a le da un sarut de ziua lor sau pentru a povesti ceva drag despre ei. Un telefon, o felicitare sau o vedere trimisa ca o surpriza, ii bucura si le ofera amintiri de neuitat pentru viitor.
Va pup, a voastra Andreea.

Sa ne rugam pentru cei afectati in perioada asta grea de iarna!

Buna tuturor. M-am gandit ca din moment ce nu pot face nimic pentru cei care sunt "ingropati in zapada" in sudul tarii, macar sa scriu un gand bun pentru ei, sa le adresez o rugaciune si macar un minut din timpul meu zilnic sa ma gandesc la ei si la ce necazuri au acum. Nu pot sa-mi inchipui cum trec prin momentele astea greu incercate, fara provozii si fara ajutor. Stiu ca romanii sunt solidari, dar sunt zone unde nu se poate ajunge si unde oamenii sunt bolnavi si infometati. Sper ca ninsoarea asta sa se opreasca, ca mania bunului D-zeu pe noi, pacatosii, sa se mai astampere si sa lase loc sperantelor si zambetelor in lumina soarelui. Nu vreau sa ma gandesc ca un soare arzator, la fel de bun cum ar fi in momentele astea, la fel ar fi de nimicitor in privinta zapezii care s-ar topi si ar produce inundatii mari in aceleasi gospodarii incercate acum. Sa ne fereasca cel de Sus de alte napaste!
As vrea acum doar sa ma rog pentru toti oamenii tristi din aceasta perioada si gandul meu sa le dea curaj si rabdare sa treaca peste toate necazurile si momentele ghinioniste din prezent.
Putere si sanatate pentru toata lumea, asa sa ne ajute bunul D -zeu!
Va pup, Andreea!

Un an nou, un inceput diferit, un sentiment de implinire totala...

Servus tuturor si la multi ani voua si familiilor voastre! Sa aveti parte de un an bun si plin de bucurii!
Eu l-am inceput cu o vacanta alba pe muntii plini de zapada si de schiori ai tarii noastre. A fost superb, o stare de entuziasm ca poti face lucruri noi m-a invadat imediat. Aer curat, priveliste minunata, o adevarata aventura alaturi de cei dragi mie. Nu am avut timp sa traiesc profund fiecare moment, pentru ca timpul trecea rapid. Nu mi-am permis sa opresc nicio clipa timpul in loc. In fiecare zi dimineata, priveam partiile de schi, albe si pline de viata, ma bucuram de fiecare lectie de schi alaturi de copiii incepatori si mai imi trageam rasuflarea la un ceai cald in taverna incalzita de la baza partiei. Daca as fi putut, as fi poposit un pic mai mult sus pe varful muntelui ingropat de zapada proaspata si pufoasa si as fi facut o poza in sufletul meu pe care s-o pastrez acolo pentru totdeauna. Insa voi ramane cu fotografiile facute de uby al meu, pe care le-am pus in albumul meu de familie si pe care le vad saptamanal cand am un moment de ragaz.
Ar fi multe de povestit, dar nimic nu va mai aduce din nou langa mine acea atmosfera frumoasa, unica si stralucitoare din varful muntilor. Cel putin nu acum, asa repede. Ma multumesc doar cu amintirea unor momente perfecte, pe "ulita "alba pe care zburam incaltata cu " ghetele cu sine".
Ce mi-as dori mai frumos decat acest inceput de an alb si mirific langa cel pe care il ador in fiecare zi mai mult...
Va pup si va las sa va ganditi la cele mai frumoase amintiri ale voastre de iarna si sa mi le impartasiti pe blog!
Aceeasi Andreea