miercuri, 29 iunie 2011

La multi ani, Petra!

Stiu ca azi e o zi sfanta ca multe altele din calendarul ortodox, insa vreau sa ma opresc si sa-i urez toate cele bune unei persoane cu care am petrecut multe momente frumoase acum cativa ani si care imi citeste blogul periodic. Este o persoana deosebita si ii doresc sa fie fericita macar jumatate cat sunt eu acum, sa-si indeplineasca toate dorintele si sa aiba in viitor o familie implinita. Pastrez fiecare amintire in suflet, fotografii sau mesaje si nu regret nimic din ceea ce am facut noi doua in trecut. Cred tot timpul ca exista o soarta, care ne este favorabila sau nu fiecaruia la un moment dat, doar ca trebuie sa asteptam acel moment rabdatori si linistiti. Din fiecare prietenie eu invat ceva, si la final, cand vine momentul concluziilor, mai matura si mai inteleapta, inteleg ce si daca am gresit cu ceva. Important este sa stii cand vine aceasta clipa. Avem nevoie mereu sa facem un remember in time, in viata noastra si sa simtim inca o data ce a fost frumos, sa ne intrebam de ce s-a terminat si daca am fost noi vinovati. Apoi sa continuam si mai puternici drumul ales.
Sper sa petreci frumos de ziua ta, Petra si sa ai parte de tot ce e mai frumos in viata de acum incolo. M-am oprit putin si am asternut cateva randuri pe blog ca un mic cadou de ziua ta, multumindu-ti inca o data pentru ca mai rasfoiesti paginile astea electronice ale blogului meu. Si o data poate vom mai avea timp de taclale ca alta data, insa nu stiu cand... Timpul este un mare dusman si fiecare trece prin viata rapid ca un calator prin amintiri...La multi ani! Inchin azi un pahar de sampanie in cinstea ta, draga prietena!
A ta, Andreea.

duminică, 12 iunie 2011

O zi perfecta, o fila de basm

Vremea se arata urata, ploioasa si neprimitoare in acel week -end de vara timpurie. Ma gandeam cu groaza ca, o zi departe de el, va fi foarte greu de suportat. Am hotarat ca nimic sa nu ma faca sa fiu trista. Poate era ultimul ragaz alaturi de copii, prieteni si copilarie. Si am pornit sa colind amintirile...Copilaria este singurul paradis pierdut in pragul maturitatii, dar e singura oaza in care te poti intoarce oricand vrei cu gandul, privind fotografii si necerand voie nimanui. Spectacolul de circ anuntat in oras mi-a dat o idee, am sunat o prietena, prietena mea de 10 ani, si am pornit in parcul mare cu cort si rulote din care se anuntau sosirea animalutelor si clovnilor. Copii multi, numere de trapez, de pantonima si dresaj de serpi. Superb...La final am incercat sa ne distram putin in parcul de distractii, masinutele colorate ne -au atras atentia. Dupa atata ras si tipete am hotarat ca o vizita la Mall ar fi binevenita. Vremea nu tinea cu noi insa si se aratau si stropii de ploaie.
In jurul pranzului am plecat spre locurile natale, unde am copilarit si am simtit prima data ca sunt libera. Am trecut pe aceeasi strada care dupa atati ani era si ea mai batrana si mai trista. Nu mai pastra chicotelile de copii de pe vremea aceea, fuga nazdravana a vecinilor, acum oameni cu familie si cu copii la randul lor. Timpul isi pusese amprenta chiar pe pietre, copaci si casele invechite si parasite. Am pornit apoi spre casa unchiului meu, casa in care am petrecut o buna parte din copilarie, in care am aflat povesti si intamplari care ma faceau mereu sa rad, in jurul careia alergam si adunam flori de Paste, mancam nuci din nucul batran de pe deal sau mure din tufisurile rascolite de caprele batrane ale unchiului. Am oprit masina pe strada prafuita, am privit poarta ponosita, legata cu o bucata de sarma ruginita si am asteptat. Insa nu s-a mai deschis, nimeni nu a mai venit in intampinarea mea ca alta data, nimeni nu m-a mai strigat de vis-a vis unde vecina batrana murise. Nici macar latratul cainelui credincios, Jacques, nu s-a mai auzit deloc. Doar fotografia unchiului meu, agatata cu grija pe veranda in fata glastrei cu flori, imi atragea atentia cu aceeasi privire la fel de calda si primitoare, insa tacerea mi-a adus aminte ca trecusera anii si nimeni nu mai locuia acolo...Oricat as fi vrut sa aduc in prezent o clipa din copilaria mea, nu puteam decat sa stau singura in fata casei, in fata pozei si sa vars o lacrima de ramas bun. Pustietatea aceea m -a speriat si am pornit rapid masina spre alte locuri.
M-am hotarat ca atatea amintiri tristete sunt prea multe pentru o zingura zi, o zi din noua mea viata, in care un om minunat ma asteapta cu dragoste si rabdare. Nu merita decat sa ma uit inainte de acum incolo. Dar mai aveam timp pentru o ultima escapada cu micii mei vrajitori, copiii. O mica serbarica la teatrul din oras. Copiii incepusera deja spectacolul, luminile isi faceau efectul si jovialitatea celor mici m-a facut sa uit pentru o clipa de alte momente urate din viata mea. Am asistat la un spectacol frumos si vesel, pesarat de glumele piticilor umani, de zambetul si ochisorii lor bucurosi. Linistita sufleteste, am plecat fericita ca am fost martora la acest ultim moment din anul scolar.
Mi-am adus aminte de prietenii mei veniti in tara intr-o vizita rapida la batranii lor parinti. Trebuia sa le fac o vizita surpriza, caci poate nu mai aveam ocazia. Simteam ca mai vroiam sa-mi aduc aminte de anii petrecuti la povesti si plimbari pe malul marii, de glumele zise la caldura sobei sau de mesele date la petrecerile de Revelion sau cele aniversare. Nici unele nu se vor mai intoarce, vremea a trecut si fiecare are alt drum, insa o ultima revedere ar fi placuta acum in prag de schimbare totala. Le multumesc pentru tot si le doresc cele bune alaturi de fetita lor nou nascuta, Elena. A fost superb sa stam iar la istorioare, insa acum ninsi de vreme si probleme, griji si responsabilitati. Dar ma bucur ca vedeam in fata mea aceeasi oameni calzi, avand acelasi suflet primitor, care ma facusera de atatea ori sa rad sau sa sper.
Totul a fost frumos in aceasta zi ploioasa de vara, insa seara a cuprins repede natura si nu am mai avut timp sa trag concluziile, pentru ca oboseala m -a cuprins si am adormit.
Dimineata m-a gasit cu o privire implinita si pregatita de o noua viata .Este timpul sa ma intorc in prezent, sa incep viata mea alaturi de el, care poate ma asteapta sau poate s-a saturat de imaturitatea mea, de copilaria mea. Sa incerc sa aflu?! Suna telefonul. Cred ca stiu deja raspunsul. Este el, il iubesc...ma iubeste! Atat mai conteaza, ca restul se va rezolva de la sine. Voi de credeti?
A voastra, Andreea!

luni, 6 iunie 2011

Amintirea copilariei este parfumul unui vis indeplinit

V-ati gandit vreodata ca, daca va puneti o dorinta in taina, ascunsi de privirea strainilor, s ar putea ca aceasta sa vi se indeplineasca mai tarziu, cand, de fapt uiti de ea in sertarul amintirilor? Copil fiind, nu mi-am dorit castele de argint sau papusi de portelan, ci doar bucata aceea de ciocolata savurata langa cei dragi, zambind langa soba sau sorbind-o din priviri pe bunica facand cozonaci. Anii au trecut, ma uit in urma si incerc sa regasesc aceasta dorinta, sa simt acelasi parfum al trecutului, al copilariei si realizez cu uimire ca dorinta a ramas, dar este in alt sertar, prezentul este diferit si ea este incadrata de alt parfum. Nu-mi dau seama daca este mai bine acum, sa astept inca putin sau sa incerc sa mi-o indeplinesc acum, asa la o alta varsta. Ar fi acelasi lucru?! Dorinta? Nu este importanta, ci felul cum o percep acum, langa cine si de ce as vrea sa se indeplineasca sau sa mai fie amanata. Mi-am dorit sa ating frunzele si sa simt ca sunt iubita, sa deschid ochii dimineata si sa simt ca sunt dorita, sa pasesc prin nisip si sa simt ca sunt inteleasa, sa aud greierii si sa simt ca sunt ingrijita, sa privesc stelele si sa vad ca sunt respectata... Toate incep sa prinda contur in realitate, acum, cand cobor din trenul vietii, cand in sfarsit poposesc in statia buna si am la mana ceasul potrivit: ceasul iubirii... DRAGOSTEA NU ARE VARSTA! AVETI RABDARE SA VA INDRAGOSTITI DE CE ESTE FRUMOS SI SA IUBITI CE VA FACE SA TREEMURATI DE FERICIRE! Iubiti zambind, zambiti iubind!