... inca o pagina de poveste (cap VI, pt cei interesati de carte pot citi articolele din august si septembrie 2009)

"Bonjour madame! Tu es la fleur de mon coeur." Ai putea spune ca este exprimarea unui indragostit, care nu face greseli din dragoste, dar care nu poate trai fara sa greseasca din iubire. Ma gandeam acum la personajul unei povesti de dragoste, o poveste ca intre Eminescu si Veronica sau Cleopatra si Caesar. Dar oare am putea fi si noi personaje de poveste? Daca sufletul este inca tanar, daca sacrificiile din dragoste nu le simti niciodata, daca simti ca razi cu pofta in orice minut, inseamna ca poti schimba multe in viata ta, si ai putea fi personajul pozitiv in urmatoarea poveste. Teama de a incerca ceva nou, printre oameni noi, paleste in fata sentimentelor curate, profunde. Lucruri stiute de multi de altfel, nu? O mai tineti minte pe eroina din povestea mea, Andreea, din romanul: Iubirea, vis sau trauma? (scris aici acum 2 ani) Ea ramasese cu un baietel, Iliuta, si isi regasise iubirea din trecut. Insa sufletul ei era departe ... Soaptele pe care le auzea inca: "Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau ..." o dureau si isi dorea schimbarea. Vroia ca trecutul sa fie ascuns in sertarul inimii sale si prezentul sa aiba un iz asa de puternic incat sa o faca sa uite pentru o vreme de suferinta si tristete. Simtea ca trebuie sa caute inca si ca cineva acolo sus o va ajuta, astepta sa gaseasca o definitie a fericirii mult mai curata ca cea de pana acum. Nu doar privirea ar putea fi un semn, sau glasul ar insemna ceva, nu numai atingerea este importanta, ci si acel sentiment karmic, pe care il simti inainte sa se nasca, il ghicesti inainte sa fie explicat...A calatorit o perioada prin tara, dezorientata, nestiind de unde sa inceapa noua sa viata, sa faca cunostinta cu dragostea ... Se spune ca patria sufletului este iubirea (Gogol), ca iubirea este arhitectul universului (Hesiod), insa eu imi sustin ideea ca dragostea ese ca o cutie cu bomboane de ciocolata: nu stii daca sunt autentice si gustoase decat daca o deschizi. Iubirea poate aparea oricand si foarte simplu, dar poate disparea foarte repede, daca nu stii sa alimentezi acest foc de paie... In ratacirile ei, obosita, dar cu speranta inca, se opri la un han. Ii era dor de baietelul ei, de zambetul ei, de forta care i-o exprima privirea lui, insa stia ca nelinistita si ingandurata asa nu putea sa se intoarca acasa... Noaptea era calda, senina si lina. Lua cheia de la camera si dadu sa urce agale, fara pofta de nimic. Se auzi un scartait si apoi voce: "Nu cred ca pot ramane pana maine la pranz, trebuie rezolvate in seara asta toate." Privi in urma. Doi barbati grabiti care vorbeau foarte rapid depsre lucruri neintelese de ea intrasera in han si o cautau pe hangita din priviri. O vazusera pe Andreea, trista si fara bagaje o confundara cu hangita. Se indreptara spre ea si intrebara rapid: "Vrem doua camere si o cina delicioasa pana maine dimineata, va rugam! " "Cred ca va inselati." "Noi nu credem asta si chiar ne grabim. Unde sa asteptam?"continuara cei doi. "Acasa inapoi ar fi cel mai bun loc. Eu nu sunt cine credeti ca sunt..." "Chiar nu ne intereseaza asta acum, doar va rugam sa ne serviti daca se poate." Intre timp hangita intra in salon si vorbi cu cei doi domni. Atunci au realizat ei ce gafa mare au facut. Cel mai in varsta se indrepta spre Andreea si ii adresa cateva cuvinte: "Scuze. Ati dori sa cinati cu noi?" "Nu e nicio problema dar nu cred ca sunt o buna companie in acest moment." "Insist, doamna...." "Andreea." "Nikolas. Imi pare bine. Va asteptam la masa in cateva momente." Andreea il privi. Avea un zambet dulce, ochii calzi si nu mai emana acea graba de la inceput. Nu avea ce pierde. O mancare buna i-ar prii si ei in aceste clipe triste si disperate de singuratate. Dupa cateva minute, cobori incet, imbracata in aceleasi haine ponosite si vechi de cateva zile, dar pieptanata si spalata. Ii cauta pe cei doi si ii zari. Se indrepta spre masa lor. Foarte galanti , se ridicara si o salutara. Nokolas avea un zambet fermecator si mainile lui foarte fine o ajutara sa se aseze. Schimbara cateva priviri trecatoare, inima parca ii batu mai puternic si apoi incepura sa manance in linste, fara niciun cuvant, parca putin timizi... Oare...?