Un gand bun de Paste, iepurasilor!

Sarbatorile pascale, motiv de uniune, bucurie, voie buna sau surprize. Insemnatatea religioasa a disparut demult in fata petrecerilor, picknick-urilor sau cluburilor tineresti. As putea spune ca povestea lui Hristos si a celor 12 apostoli si-a pierdut dintre telespectatori sau cel putin multi acestia au fost inlocuiti de cei mai in varsta. Nu vreau sa scriu acum un articol, in care sa fac o morala celor tineri, care au inlocuit datinile din batrani cu petrecerile din cluburi sau din discoteci, dar imi place sa trag un semnal de alarma sau de ingrijorare pentru situatia de fata. Din respect pentru bunicii nostri, mi-as dori macar sa putem sa ducem povestile mai departe, copiilor nostri, sa intelegem ca a merge la biserica, de Inviere, nu este o plimbare sub clar de luna, ca o pregati pasca nu este o joaca oarecare. Masa din ziua sfanta reuneste familia, rudele si prietenii, gustul cornuletelor bunicii trezeste amintiri placute din copilarie, iar legendarul personaj simbolic, "IEPURASUL", aduce din cand in cand cate un cadou neasteptat, care smulge un zambet sau chiar un simplu "multumesc". Iar daca vremea este frumoasa si soarele isi traieste momentul sau de glorie in plina primavara, totul intregeste tabloul de Paste... Natura verde, florile proaspete si pasarile vesele, imi amintesc din nou de sarbatorile petrecute in gradina bunicii, de masa pe care o serveam sub bolta de vie, in curte, de cozonacul cald sau drobul delicios de miel. Atmosfera linistita de atunci este deranjata de larma din prezent, de era asta modernizata, de tehnica computerizata. Mi-as dori sa fim mai linistiti, sa avem mai multa rabdare si sa ne oprim mai mult asupra obiceiurilor adevarate de sarbatoare, sa incercam sa ne definim mai amanuntit termenul de "familie".
Eu va urez cu dragoste: HRISTOS A INVIAT! Si iubiti momentul...traiti clipa! Timpul trece...si nu uitati amintirea povestilor de cand erati tanci! Sunt cele mai curate, pure, unice...
Va pupa Andreea - Bobo!

cap VII... si mai mult

Era un barbat galant, ei ii lipsea iubirea, dorea sa gaseasca ceva sensibil , care sa o iubeasca si sa o pretuiasca pe ea si pe fiul ei, Iliuta...Privirea lui era ce visase pana acum.Masa o servea cu o retinere aparte, gandurile o macinau in continuu. Simtea o presiune, sufletul ei era impartit intre trecut si prezent, isi dorea o schimbare, insa ii era frica sa mai riste. O plimbare ii facea bine acum si la propunerea barbatului de a iesi la aer , ea dadu din cap aprobator. Parfumul lui o inebunea, cuvintele lui o linisteau. Avea nevoie de pacea asta sufleteasca ca sa poata iar zambi, sa invete din nou sa iubeasca, sa stie sa fie aceeasi femeie iubitoare,sensibila si tandra de pana acum. S-au plimbat cateva ore bune si parca ceva se infiripa... o pagina din urmatoarea poveste de dragsote poate?!
Dupa noaptea, care trecu rapid datorita plimbarii lor sub clar de luna, barbatul ii propuse Andreei sa mearga cu ei in calatorie pana in Franta, la un castel, unde aveau ei treaba. Ea accepta imediat simtind ca asta era menit sa faca. Ea si fiul ei ar avea astfel mai multa protectie, sprijin si ingrijire decat daca ar fi singuri. De dimineata au pornit la drum. Un drum pe care aveau sa si-l croiasca impreuna, un nou inceput poate. Lumina pe care o vedea la capatul drumului, ii dadu de inteles Andreei ca era bine ce hotarase pentru ea si baiatul ei, ca era ok ce simtea... o liniste dulce, plina de speranta...

... inca o pagina de poveste (cap VI, pt cei interesati de carte pot citi articolele din august si septembrie 2009)

"Bonjour madame! Tu es la fleur de mon coeur." Ai putea spune ca este exprimarea unui indragostit, care nu face greseli din dragoste, dar care nu poate trai fara sa greseasca din iubire. Ma gandeam acum la personajul unei povesti de dragoste, o poveste ca intre Eminescu si Veronica sau Cleopatra si Caesar. Dar oare am putea fi si noi personaje de poveste? Daca sufletul este inca tanar, daca sacrificiile din dragoste nu le simti niciodata, daca simti ca razi cu pofta in orice minut, inseamna ca poti schimba multe in viata ta, si ai putea fi personajul pozitiv in urmatoarea poveste. Teama de a incerca ceva nou, printre oameni noi, paleste in fata sentimentelor curate, profunde. Lucruri stiute de multi de altfel, nu? O mai tineti minte pe eroina din povestea mea, Andreea, din romanul: Iubirea, vis sau trauma? (scris aici acum 2 ani) Ea ramasese cu un baietel, Iliuta, si isi regasise iubirea din trecut. Insa sufletul ei era departe ... Soaptele pe care le auzea inca: "Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau ..." o dureau si isi dorea schimbarea. Vroia ca trecutul sa fie ascuns in sertarul inimii sale si prezentul sa aiba un iz asa de puternic incat sa o faca sa uite pentru o vreme de suferinta si tristete. Simtea ca trebuie sa caute inca si ca cineva acolo sus o va ajuta, astepta sa gaseasca o definitie a fericirii mult mai curata ca cea de pana acum. Nu doar privirea ar putea fi un semn, sau glasul ar insemna ceva, nu numai atingerea este importanta, ci si acel sentiment karmic, pe care il simti inainte sa se nasca, il ghicesti inainte sa fie explicat...A calatorit o perioada prin tara, dezorientata, nestiind de unde sa inceapa noua sa viata, sa faca cunostinta cu dragostea ... Se spune ca patria sufletului este iubirea (Gogol), ca iubirea este arhitectul universului (Hesiod), insa eu imi sustin ideea ca dragostea ese ca o cutie cu bomboane de ciocolata: nu stii daca sunt autentice si gustoase decat daca o deschizi. Iubirea poate aparea oricand si foarte simplu, dar poate disparea foarte repede, daca nu stii sa alimentezi acest foc de paie... In ratacirile ei, obosita, dar cu speranta inca, se opri la un han. Ii era dor de baietelul ei, de zambetul ei, de forta care i-o exprima privirea lui, insa stia ca nelinistita si ingandurata asa nu putea sa se intoarca acasa... Noaptea era calda, senina si lina. Lua cheia de la camera si dadu sa urce agale, fara pofta de nimic. Se auzi un scartait si apoi voce: "Nu cred ca pot ramane pana maine la pranz, trebuie rezolvate in seara asta toate." Privi in urma. Doi barbati grabiti care vorbeau foarte rapid depsre lucruri neintelese de ea intrasera in han si o cautau pe hangita din priviri. O vazusera pe Andreea, trista si fara bagaje o confundara cu hangita. Se indreptara spre ea si intrebara rapid: "Vrem doua camere si o cina delicioasa pana maine dimineata, va rugam! " "Cred ca va inselati." "Noi nu credem asta si chiar ne grabim. Unde sa asteptam?"continuara cei doi. "Acasa inapoi ar fi cel mai bun loc. Eu nu sunt cine credeti ca sunt..." "Chiar nu ne intereseaza asta acum, doar va rugam sa ne serviti daca se poate." Intre timp hangita intra in salon si vorbi cu cei doi domni. Atunci au realizat ei ce gafa mare au facut. Cel mai in varsta se indrepta spre Andreea si ii adresa cateva cuvinte: "Scuze. Ati dori sa cinati cu noi?" "Nu e nicio problema dar nu cred ca sunt o buna companie in acest moment." "Insist, doamna...." "Andreea." "Nikolas. Imi pare bine. Va asteptam la masa in cateva momente." Andreea il privi. Avea un zambet dulce, ochii calzi si nu mai emana acea graba de la inceput. Nu avea ce pierde. O mancare buna i-ar prii si ei in aceste clipe triste si disperate de singuratate. Dupa cateva minute, cobori incet, imbracata in aceleasi haine ponosite si vechi de cateva zile, dar pieptanata si spalata. Ii cauta pe cei doi si ii zari. Se indrepta spre masa lor. Foarte galanti , se ridicara si o salutara. Nokolas avea un zambet fermecator si mainile lui foarte fine o ajutara sa se aseze. Schimbara cateva priviri trecatoare, inima parca ii batu mai puternic si apoi incepura sa manance in linste, fara niciun cuvant, parca putin timizi... Oare...?