Te iubesc Ucu si te voi iubi mereu !

V-am promis ca nu mai scriu ceva trist, dar mereu cand simt ca trebuie sa-mi iau ramas bun de la cineva drag, imi doresc sa astern cateva randuri aici ca sa ramana pentru viitor. Sa le recitesc apoi cu drag peste ani si ani... altfel privind lucrurile. Poate ca e mai usor pentru unii sa spuna in scris te iubesc si pentru altii sa-l rosteasca tare. Dar sunt acelasi litere si vin din aceeasi inima. Nu isi au rostul cuvinte de lauda si declaratii de iubire cand un om se pregateste sa-si ia ramas bun de la viata, pentru ca eu consider ca, daca iubesti respectiva persoana, o faci in fiecare zi cu aceeasi intensitate si nu astepti doar momentul despartirii...Unchiul meu, Ucu, cum ii ziceam cand eram mica, amintiri multe, bucurii si promisiuni. Credeam, ca orice alt copil, ca va trai vesnic, ca ma va lauda mereu, ca ma va face sa zambesc intotdeauna fara nici o conditie. Simtim asta de cand ne nastem langa parinti, vrem ca ei sa fie eterni, sa ne ajute si sa ne incurajeze zilnic, pana la final, un final la care nu ne gandim asa trist, nu-l asteptam niciodata. Prelungim mereu momentul despartirii, sperand ca nu va sosi, ca trenul nu va opri si in statia din orasul nostru. Atunci, inaintea sfarsitului, vrem sa facem ce nu am reusit pana atunci, sa le spunem tuturor ca ii iubim, sa ne ierte si sa ne ocroteasca chiar de acolo de sus, din cer... Gresit. Momentul vine, nu putem sa -l ocolim, insa faptul ca le spunem doar atunci ca ii iubim si ca -i apreciem ne conduce la procese de constiinta, la o durere mai mare decat cand nu o sa-i mai avem langa noi. El este un om minunat, simplu, destept si cu o dorinta de a iubi natura foarte mare. El este unchiul meu de care sunt mandra si voi fi mereu, pe care il ador si ii multumesc pentru tot. Nu o sa-mi gasesc niciodata cuvintele pentru a-i spune ceva pe masura a ceea ce mi -a spus el mereu. Dar stiu ca scriind, va fi mandru de mine si el si va simti ca tin la el, la tot ce inseamna copilarie si daruire profesionala. Nu te voi uita niciodata si o sa am grija de tot ce m-ai invatat , Ucu! A ta nepoata draga!

Facultatea vietii este dragostea...

Noi doi... o banca... clipa... viitorul trecutului... Nimic ireal. Dar daca inchizi ochii si iti vin in minte toate momentele astea si dupa douazeci de ani, inseamna ca ele au insemnat ceva important, ca ele au existat cu adevarat...
Mai demult m-ati criticat ca scriu aici intr-o nota pesimista, ca este o atmosfera trista si ca nu exsita nimic vesel. As putea spune acum ca a aparut o raza de soare si as vrea sa opresc timpul o secunda sa-mi inchipui cum va fi viata mea peste 20 de ani. Plictseala? Nu. Rutina? Nici gand. Goliciune? Nici macar de idei. Aceeasi banca... noi doi... momentul ... prezentul trecutului .
Insa ma vad incarcata de un zambet nou, de o speranta, de magia iubirii. Nu mai vreau sa ma gandesc la amanunte, la detaliile unor probleme care nu exista fara sa-mi pun intrebari, la lacrimile care le-am varsat inutil. Las locul acum schimbarii, unei noi clipe, sansei si imaginatiei. Nu am inca un motiv intemeiat sa cred in noutate si in puterea zambetului meu, insa simt ca ... noi doi... in fata unei cani cu ceai fierbinte ne sarutam din nou, parca mai dornici ca inainte. El-doar un suflet bun, o privire indragostita, un om rabdator, cald si chiar hazliu. Ea-un copil, indragostit de familie, de frumos si de tot ce e bun, in acelasi timp iubind aerul proaspat dinaintea micului dejun, vraja sarutului virgin in noaptea lunii pline sau linia trupului in umbra noptii de dragoste... Nu poti sa spui ca esti indragostita cu adevarat de un om sau de un suflet, ci de un moment, de o viitoare eternitate, de un sarut cald ... de noi doi... de o banca... de viitorul prezentului...
Va pup, Andreea.
Multumesc cititoarei mele fidele care -mi comenteaza pe blog !!!

Povestea continua (dedicatie speciala)

De ce oare avem nevoie de aer? Sa respiram? Nu cred. Sa realizam ca traim? Nu cred. Sa stim ca existam printre alte fiinte Deloc. Altul este motivul: sa ne indragostim...si sa nu recunoastem. Urat din partea cuiva, care simte ca totul este mai frumos si roz, sa nu recunoasca nimic din ce i se intampla. Poate ca negam starea de mai bine actuala din cauza temerilor ca va fi tot la fel de urat ca pana acum... Poate din cauza unei traume mai vechi, nu mai putem sa ne lasam frau liber imaginatiei si sa traim clipa? Poate grijile ne apasa, complexele si paradoxurile din viata noastra?! Sau poate ca doar nevoia de pace si cautarea neobosita a unei oaze de liniste ne face sa uitam ca ar putea exista dragoste la orice varsta. Ori poate simplul fapt ca nu o recunoastem, inseamna ca este acolo, si mai puternica, si nu ne ar trebui multe cuvinte sa ne simtim si sa ne comportam plutind pe un nor...As vrea sa cred ca in viata fiecaruia se naste o perioada cand totul este vazut prim prisma iubirii, calmului si protectiei. As vrea sa sper ca fiecare isi va gasi cheia potrivita la usa respectiva, fara nicio indoiala, ca doua piese de puzzle: exacte si necesare. Mi-as dori sa i se dea dragostei a doua sansa oricand si oricum. As paria pe mirosul proaspat al cafelei la rasaritul soarelui, pe sarutul dulce al mierii in ceaiul fierbinte si chiar pe privirea curioasa a soarelui prin geamul crapat al casei...As simti din timp daca pariul este castigat de iubire, nu as mitui juriul pentru ca stiu ca este un concurs al inimii, nu exista niciun premiu material, exista doar EI DOI si ale lui buze MOI...Nu este asa?
Va saruta Andreea.

Un nou inceput la final?

Totul a inceput intr-o statie de autobuz...aceeasi voce, care imi explica sistemul solar si implicatia bromului in viata omului, era in fata mea. Era un trup de fapt, suportul fizic al unui creier care cauta victime pentru urmatoarele intrebari. Ochii ii straluceau si zambetul era aparte, parca genera si incantare si curiozitate. Era un om simplu, si totusi prea complicat, modest si totusi prea important, era aici si totusi in alta lume... I-ar fi placut sa fie al ei, daca reusea sa-l cucereasca. Un trandafir rosu, primul semn ca timpul s-ar fi putut opri inca o data pentru ea in loc si o noua speranta... Poate indeplinirea unui vis: iubirea! Un zambet atractiv, al doilea semn ca puteau fi ei singuri ca pe o insula parasita. Fluturasi?...deloc. De fapt nu stiu cum sa descriu mai exact aceasta stare, dar e o schimbare, ca si cum ai reusit sa te intorci la viata dintr-o moarte clinica. Timpul le rezolva, insa inimii nu ii poti porunci exact momentul respectiv, nu? Vreau sa invat sa fiu si mai intelegatoare si mai agera uneori, mai calma si mai energica in acelasi timp, mai surprinzatoare si mai docila pentru el, pentru noi, pentru viitor. Exista un NOI acum, sau cel putin incep sa mi-l conturez mai bine. Pentru acesta privesc doar barbatul din fata mea. ... il doresc la fel de mult ca prima data. Dar pacat ca lumea din jur nu percepe fericirea altora asa cum trebuie, de teama ca ei nu pot avea asa ceva! Ce parere aveti ? Va pup, Andreea.

La cererea publicului

"Pentru Anonimul care, pe 14.02.2011 in loc sa petreaca cu persoana iubita momente unice si frumoase, sta sa critice pe altii si sa nu poata dormi la gandul daca are sau nu partener de viata Andreea, Anonim, Elena Badescu, Hellene Badescu (e treaba si viata ei) si apropo si tu esti cu dubla identitate sau asa te numesti in buletin - Anonim? incredibil - zici de altii dar nu esti deloc pe departe... si nici curaj sa te arati cine esti nu ai - desigur o persoana lasa careia ii place sa atace miseleste pe la spate, de frica sa nu fie descoperita si invinsa intr-o lupta dreapta! rusineee!!!Citeste, ia aminte din ce scrie in randurile astea p-aci pe la ea si gaseste-ti pe cineva drag care sa te faca o persoana mai buna si mai intelegatoare, poate te mai da pe brazda si mai imblanzeste fiara...Ps : ce te obliga s-o citesti daca nu-ti place? da next si cu ocazia asta scuteste-ne si pe noi...Andreea, dc poti, publica te rog drept o postare comment-ul meu, sa-l vada mai bine "Anonim". Poate persoana respectiva isi va da seama cat este de penibila si de asemenea de compatimit... "

Pentru ca mi-a placut ca ai scris corect si m-ai rugat frumos, si nu pentru ca sa arat ca am eu aparatori, cititori fideli, am publicat comentariul tau. Nu stiu de ce ii intereseaza pe multi cum ma cheama in realitate sau de ce mi-am luat pseudonimul acesta? Si multi scriitori din literatura(dar cine mai citeste azi carti ?) au avut cate un pseudonim si nu insemna ca au dubla personalitate, nu? Dar nu o mai lungesc si nu mai irosesc litere pe explicatii inutile, pt ca unii inteleg tot ce vor. Si apropo numele meu este altul...(dezinformare totala). Daca as avea ceva de ascuns, as fi sters toate comentariile care nu ma avantajau, nu? Va pup! Aceeasi Andreea!