marți, 20 decembrie 2011

Poveste de Craciun

Bijutierul era aşezat la biroul său, privind distrat strada prin vitrina elegantului său magazin.
O fetiţă se apropie şi-şi lipi nasul de geam. La vederea unuia dintre obiectele expuse, ochii ei albaştri cum este cerul se luminară. Intră hotarâtă în magazin şi arătă cu degetul spre un splendid colier de perle albe.
"E pentru sora mea. Puteţi să mi-l împachetaţi frumos pentru un cadou?"
Patronul magazinului o fixă din ochi pe micuţa clienta şi o întreba: "Câţi bani ai?"
Fără să pregete, ridicându-se pe vârfuri, fetiţa puse pe tejghea o cutie de tinichea, o deschise şi o goli. Căzură câteva bancnote de mică valoare, un pumn de monede, câteva scoici şi nişte figurine.
Ajung?" întrebă ea cu mândrie.
"Vreau să fac un cadou pentru sora mea mai mare. De când mama nu mai este, ea e cea care-i ţine locul şi niciodata nu are nici macar o clipă pentru ea. Astăzi e ziua ei şi sunt sigura că o voi face foarte fericită cu acest cadou. Culoarea alba este preferata ei."
Omul se duse în spate şi reveni cu o hârtie de impachetat nemaipomenit de frumoasă, roşie cu auriu, cu care împachetă cu grija cutia.
"Ia-o", spuse el fetiţei. "Şi du-o cu grijă."
Fetiţa plecă foarte mândră, ţinând pachetul ca pe un trofeu.
O oră după aceea, în bijuterie intră o fată frumoasă cu parul de culoarea mierii şi cu nişte ochi albaştri minunaţi. Puse cu hotărâre pe tejghea pachetul pe care bijutierul îl făcuse cu atâta grijă şi spuse:
"Colierul acesta a fost cumparat de aici?"
"Da, domnişoară."
"Şi cât a costat?"
"Preţurile praticate în acest magazin sunt confidenţiale: nu privesc decât pe client şi pe mine."
"Dar sora mea avea doar câţiva bănuţi. N-ar fi putut cumpăra niciodată un colier ca acesta!"
Bijutierul luă cutia cu preţiosul ei conţinut, o închise, refăcu cu grijă ambalajul cadoului şi-l înapoie fetei.
"Sora dumneavoastră a plătit. A plătit preţul cel mai mare pe care-l putea plăti cineva: a dat tot ceea ce avea."

Dragii mei, important este sa dati tot ce aveti voi pentru a face o surpriza celui drag, iar voi, cei care primiti cadouri, sa apreciati ce primiti pentru ca este daruit din inima. Uneori poate nu va place acel cadou, poate nu va bucura o simpla felicitare, poate un telefon primit la o ora tarzie va deranjeaza, insa orice este un gand de la cel iubit pentru voi. Daca nu-l apreciati acum, cand totul este bine, mai tarziu poate va fi prea tarziu pentru unii... CRACIUN FERICIT, DRAGII MEI ! A voastra, Andreea.

luni, 19 decembrie 2011

Obiceiuri de sfarsit de an in Germania

Ca sa incheiem anul frumos si in spirit de sarbatoare cum se fac mai toate lucrurile acum la final, ma gandeam sa va impartasesc ce mai stiu eu despre datinile de Anul Nou.
Sa luam de exemplu Germania. Pentru ca ei sunt majoritatea catolici, au acel frumos obicei sa faca o coronita din brad si sa aprinda cu 4 saptamani inainte de Craciun cate o lumanare in mijlocul ei in fiecare saptamana. Astfel, in ziua de Craciun, veti avea pe masa o frumoasa coronita din brad si 4 lumanari inauntru. Se numeste Adventskranz. Lumanarile acestea simbolizeaza renasterea luminii dupa solstitiul de iarna.
Ca alimente celebre nemtesti amintesc aici painile coapte, nucile prajite si faimoasele Lebkuchen-turte dulci acoperite cu scortisoara si zahar. In Bavaria este popular crapul servit cu un sos de turta dulce, numit Pfeferkuchen. La masa de Craciun se serveste de multe ori carne de purcel de lapte, caltabos si salata de macaroane. In prima zi de Craciun se serveste mai ales gasca la cuptor si Stollen-un fel de cozonac cu martipan, ghimbir si fructe.
Alt semn caracteristic sarbatorii acesteia este bradul de Craciun. Se vehiculeaza doua legende ale bradului de Craciun.
Una dintre legende susţine ca Isus a fost pierdut în pădure, şi un tăietor de lemne şi soţia sa l-au luat şi i-au dat hrană şi adăpost. Pentru a le recompensa pentru faptele lor bune, Copilul Hristos a rupt o ramura a unei brad vesnic verde şi a spus că în fiecare an la data de Crăciun acea ramura va face fructe. În fiecare an după aceea, ramura a purtat mere de aur şi nuci de argint. Asa s-a nascut pomul de Craciun.
Legenda a doua a bradului de Craciun din Germania implică pe tatăl Reformei protestante, Martin Luther. Pe drumul spre casa într-o seară, Martin Luther a fost impresionat de frumusetea unui brad de sub stele.El l-a taiat şi l-a adus acasă pentru a impartasi cu familia sa aceasta frumusete. Pentru a imita stelele de sub brad si care pluteau deasupra ieslei unde Hristos s-a născut, Martin Luther a decorat bradul cu lumânări subţiri. Voila! Pomul de Craciun s-a nascut! Astfel Tannenbaum a devenit un simbol puternic al Craciunului.
La serbarea de sfarsit de an din scoli, de Craciun, purtatoarea de cadouri este o fetita, numita Christkind. Aceasta este imbracata intr-o haina alba si are pe cap o coronita aurita.
Urarea de Craciun in Germania este: Frohe Weihnachten!
Si eu va doresc sa aveti sarbatori fericite si pline de caldura sufleteasca alaturi de cei dragi, multa iubire in case si bunataturi pe mese!
Va pup si sa ne revedem cu bine la anul!
Andreea

joi, 8 decembrie 2011

Raceala

De multe ori avem temperatura, ne simtim ametiti si ne curge nasul. Nu stim niciodata sigur daca ne-a prins raceala sau suntem doar prost dispusi, avem gripa sau o alta boala. De aceea m-am gandit ca v-ar prinde bine o poveste a nasterii racelii, a simptomelor si evolutiei ei in organism. Mi se pare foarte utila.
Cand te simti ametit, iti curge nasul, ai temperatura de peste 37 grade si nu ai putere, atunci poti spune ca ai facut cunostinta cu raceala. Dar de ce? In momentul cand o bacterie depaseste sistemul nostru imunitar si se instaleaza in organism, rezulta o infectie. Trebuie sa luptam cu invadatorii, nu? Cand temperatura corpului depaseste pragul de 37 de grade se intampla 3 fenomene:
-celulele sistemului imunitar = leucocitele isi cresc capacitatea de a neutraliza microbii.
-creste cantitatea de interferon= proteine naturale produse de sistemul imunitar si acestea au caracter antiviral.
-se impiedica inmultirea bacteriilor caci ele nu se pot dezvolta la o temperatura de peste 37 de grade.
Noi in acest timp mai prezentam si alte stari :
-apar stari de amorteala, lipsa de energie
-pielea devine palida
-apare deshidratarea
-curge nasul si apare tusea.
Apare lipsa vitaminei C, pe care noi o putem lua din citrice si fructe sau chiar salate. Trebuie sa consumam mai multe lichide in aceasta perioada. Febra este un mecanism de autoaparare in aceasta raceala, de vindecare, fara de care corpul nu ar putea face fata microbilor. Greseala oamenilor este ca incearca sa scada aceasta temperatura si suprima automat acest sistem de aparare al organismului impotriva microbilor.
Acum apare si nevoia de a lua mereu medicamente care aparent ne fac bine in acesta perioada de slabiciune, dar doar aparent. De exemplu:
-paracetamolul nu face decat sa prelungeasca boala, suprimand mecanismul natural al febrei si afecteaza si ficatul , creeand insuficienta hepatica. Afecteaza rinichii, creste riscul de astm si de hipertensiune.
-ibuprofenul intoxica ficatul, crescand riscul de insuficienta hepatica.
-aspirina suprima capacitatea globulelor albe de a distruge microbii si amplifica riscul de a face ulcer. (arata un studiu facut la o Universitate din Sydney)
-antibioticele sunt un adevarat pericol pentru organism. Dezechilibreaza flora intestinala si distrug sistemul imunitar.
Sfatul meu este sa nu luati antibiotice nici macar preventiv.
Concluzia este ca daca aveti febra sub 40, nu diperati, daca ea depaseste pragul de 40 si persista atunci ar fi un motiv de ingrijorare. Ea trebuie supravegheata si ar trebui sa insistati in aceasta perioada de slabiciun a corpului cu tratamente naturiste.
In primul rand prin dieta=tratamentul prin alimentatie, prin eliminarea zaharului din aceasta dieta in aceasta perioada si consumul alimentelor bogate in vitamine si minerale, astea ar fi primele metode bune de vindecare impotriva racelii.
Va scriu mai jos cateva alimente bogate in vitamina C in ordinea crescatoare a procentului lor de vitamina:
-macesele
-catina
-ardeiul iute
-ardeiul verde
-coacazele
-broccoli
-varza
-lamaia
Alimente bogate in minerale, zinc de exemplu:
-stridiile
-germenii de grau
-ficatul de vitel
-semintele de in
-semintele de dovleac
-ficatul de porc
-nucile
-carnea de vita
-carnea slaba de porc
In al doilea rand trebuie sa consumam zilnic apa multa, peste 2 litri pe zi.
Avem nevoie sa consumam alimente siplante cu efecte antimicrobiene: ceapa, usturoi, propolis, echinaceea, musetelul, mugurii de pin, cimbrul, ghimbirul.
Dar trebuie sa ne gandim si la tratamentul non alimentar: somnul, odihna, expectorarea mucusului.
Si nu in ultimul rand ar trebuie sa stabilizam si nevelul de vitamina D din corp, care este un puternic stimulent al sistemului imunitar. Acesta se face prin:
-expunerea la soare
-consumul de peste (somn, ton)
Optional ne putem gandi si la leacuri babesti (stiute de toti de la bunici si strabunici).
Ce parere aveti? Stiati toate acestea despre raceala? Va sunt utile?
Astept pareri si sfaturi la subiect!
Andreea

marți, 6 decembrie 2011

Cadoul perfect

Este dimineata de Mos Nicolae. O zi calduroasa pentru aceasta perioada a anului. Ma asteptam la multa zapada si ger, insa este chiar liniste si toti povestesc bucurosi de ce au primit de la batranul Mos Nicolae, o traditie mult asteptata de copii de altfel, dar si de cei mari, pentru ca toti ne bucuram la dulciuri si fructe, ascunse noaptea in ghetutele proaspat spalate nu?
Am realizat ceva mult mai important anul acesta, am inteles ce cadou astept intotdeauna de la aceste sarbatori in general si care este castigul meu in fiecare an, cand il asteapt pe Mosu' cu o surpriza. Nimic nu ma va bucura mai mult decat sa-i unesc pe cei dragi mie, pe toti in jurul unei mese si sa-i pot privi fericita, sa ma bucur mereu ca suntem toti sanatosi, ca putem povesti ce ni s-a intamplat sau ce am fi vrut sa se petreaca. Nici un alt cadou scump nu m-ar bucura la fel de mult ca acesta. Si acum inteleg de ce acest Mos este batran in fiecare an, dar niciodata nu moare sau nu dispare, pentru ca el bucurandu-se cand toti suntem impreuna si fericiti, e mai puternic si pregateste o alta intalnire, reuniune si tot asa in fiecare an. Niciodata nu poate fi trist la acestea.
Daca am face si noi la fel zilnic, daca ne-am bucura si i-am aprecia pe cei dragi in fiecare zi, am fi mai buni si mai tineri si niciodata nu ne -am mai inchide in noi, nu am mai plange si nu am mai fi invidiosi. Cadoul perfect exista, nu trebuie decat sa vedeti singuri care este acesta: pentru mine este viata si familia.
Daca ne-am opri un pic si am privi in ochii unui copil cand vede ghetutele pline cu cadouri, ne -am da seama ca bucuria aceea nevinovata si inocenta nu am avut-o niciodata, am fost prea preocupati fara rost si ingrijorati de alte probleme ale vecinilor sau rudelor.
Ma bucur enorm ca acum am reusit sa inteleg aceste lucruri simple dar importante pentru mine, altfel ar trece timpul si nu vreau sa regret mai incolo ceea ce puteam sa fac acum cand suntem toti o familie, sanatosi si cu sperante.
La multi ani, Mosule!!! La multi ani iubitului meu, pe care il ador! Nu este ziua lui astazi, insa de fiecare data cand ma trezesc si il zaresc, ii multumesc in gand pentru ca este langa mine si il sarut ca si cum ar fi ziua lui. Fiecare clipa este unica si trebuie traita la fel!
Va pup!
Andreea
Astept parerile voastre despre... Mos si cadoul perfect!

joi, 24 noiembrie 2011

Cei dragi mie

De atatea ori v-ati intrebat cine sunt si ce prieteni am, cu ce ma ocup, ce hobby-uri am si de unde imi vin ideile sa scriu trist sau plin de bucurie. Am mai dat pe parcurs niste raspunsuri la intrebarile voastre si la gandurile voastre, dar azi m-am hotarat sa scriu despre cei dragi mie, sa -i cunoasteti si voi, si altfel sa ma cunoasteti si pe mine mai bine prin ei si sa facem schimb de experiente daca doriti. Vremea trece repede si nu mai avem timp sa poposim in umbra amintirilor noastre cat am vrea zilnic nu? O sa va povestesc despre cei care traiesc si ma bucura in fiecare saptamana. Au fost oameni desosebiti si cei care nu mai sunt dar nu mai vreau sa ma intristez.
Ca in viata fiecrauia exista si pentru mine parintii, cei mai draguti oameni de pe planeta, cum ar trebui sa zica fiecare copil despre ai lui, care i-au dat nastere nu?
Mama e o superba femeie care are grija de mine mereu, ma iubeste enorm si -mi face mereu surprize. As vrea sa fie mandra de mine macar cat sunt eu de ea. Te iubesc mult, Mutti!
Tata, un om blajin si mereu cinstit si corect, amuzant si modest ma incurajeaza mereu in ceea ce fac. E simpatic foc si sper sa fie sanatos alaturi de mama inca zeci de ani de acum incolo, sa se bucure de viata si cei din jur.
Dendu, omul care mi-a aratat ce e fericirea si linistea sufleteasca, care m-a facut sa zambesc cand plangeam, m-a invatat sa iubesc tot ce e sanatos si frumos, mi-este mereu alaturi. Imi pare rau ca uneori l-am suparat cu nestatornicia si impulsivitatea mea. Il ador si stiu ca el imi iarta micile imperfectiuni.
Matusa mea de la Bucuresti, Tuchi, e o persoana care are o rabdare enorma sa ma invete si sa ma sfatuiasca fara sa se enerveze si mereu se bucura pentu ce realizez si ceea ce sunt. O iubesc mult.
Verisoara mea, Ioana, care este mai mult ca o sora pentru mine. De ea ma leaga multe amintiri din copilarie si mereu vom avea ce povesti la gura sobei. Sper ca viata sa nu ne desparta prea mult si sa ne vedem mai des. Eu tin la ea mult si vreau sa fie foarte fericita si implinita.
Am avut norocul sa am si o a doua familie, cu care am crescut cat eram mica si de care ma leaga multe intamplari de demult.Tanti Fifi si nenea Stelica sunt o familie foarte primitoare si sincera cu prietenii. Cand ai nevoie de o oaza de liniste, te retragi la ei acolo, la tara, unde natura este vie si plina de surprize placute si petreci cateva momente unice, care te fac sa uiti de tristete. Nu vreau sa-mi inchipui viata fara ei!
Prietena mea, Petra, care s-a bucurat mereu pentru mine sa -mi mearga bine si cu care am petrecut momente frumoase in vacante si nu numai. Sunt multumita pentru ea ca este fericita si ii doresc sa fie asa toata viata alaturi de cel pe care il iubeste acum, sotul ei.
Prietena mea de atati ani, Ileana mereu m-a ascultat cand am avut o problema si m-a facut sa rad, sa uit de ce e trist si monoton.
Amicele mele, Laura si Cornelia, carora le doresc sa-si intalneasca jumatatea pentru ca singuratatea este grea si o boala lunga, sunt niste persoane dargute si amabile intotdeauna.
Nu ultimii sunt copiii, care ma fac sa zambesc mereu si neconditionat. Aici am trei preferati:Andrei, Ioana si Theo. Cu ei imi pierd capul in aventuri in curtea de joaca, cu diverse jocuri si idei nastrusnice.
Cunosc inca multe persoane, cu care tin legatura mereu si care fac parte din trecutul meu dar acum vreau sa ma asigur ca doar viitorul este optimist si sa nu mai imi aduc aminte de trecut, desi a fost frumos si interesant.
Va pup si sper sa-mi impartasiti si voi aici persoanele dragi din viata voastra!Andreea

marți, 15 noiembrie 2011

TRACTARI AUTO PLOIESTI-Sunteti azi soferi sau pietoni, dati la ACARAUTO doar cativa roni

TRACTARI AUTO


ACAR AUTO
Transport: stivuitoare
mobil: bobcat-uri
0722 141 081; mini-baggere-pana la 4 tone
0745 017 915; utilaje
0766 844 224;
www.acarauto.ro
Cu noi ai prioritate!

Este o firma serioasa si prompta, nu ratati ocazia sa incercati! V-o spun din experienta proprie! Andreea

luni, 7 noiembrie 2011

Parfum nostalgic de tinerete

Da, au fost petreceri fumoase, amintiri placute, miros de portocali, insa nimic nu mai aduce aminte de zambetul nostru decat cateva fotografii copilaroase pe care le pastrez in acelasi sertar prafuit. Trebuie sa ai puterea sa o iei de la capat, sa stii unde sa-ti gasesti locul si langa cine. Nu as stii ce fel de sfaturi sa dau unei persoane care vrea sa o ia din nou pe un alt drum, insa as putea sa-i povestesc multe despre experiente delicate sau surprize melancolice. Nu am forta sa-i dau o solutie problemei in cauza, dar cred ca viata o invata si o ghideaza usurel pe calea potrivita.
Mi-amintesc seara petrecerii de acum exact 4 ani: cate mirosuri culinare, cate pachete colorate cu fundita si mai ales ce de flori primisem. Nu stiam sigur ca va fi o seara unica, ca trebuie sa traiesc clipa ca si cum e ultima, insa banuiam ca asa de frumos nu o sa mai fie niciodata, ca atatea persoane dragi mie unite la un loc nu vor mai fi. Inchid ochii uneori si parca aud soneria de la usa, pupicuri, imbratisari si multe cadouri... Zgomot, muzica, glume si poante spuse in graba. Eram eu cu ai mei, eu cu mine, cu amintirile mele, cu trecutul si cu viitorul in acelasi loc, o nebunie de dupa masa plina de energie si sentimente amestecate. Promisiuni si speranta revederii ne-a despartit in ceas de noapte tarziu.
A fost frumos, a fost .... Va fi altfel acum, insa noi vom fi aceeasi, dar mai maturi, mai sensibili, mai nostalgici, fiecare in alt colt al lumii. Strada copilariei mele pastreaza parfumul batranului liliac, urmele pasilor vecinilor, insa razele soarelui sunt la fel de calde, imi zambesc mereu la fel de puternic, imi arata calea... un drum nou, nu?
Va pup, aceeasi Andreea

duminică, 23 octombrie 2011

Vremelnicie ... durabila

Efemeritatea, trecerea anilor, luarea deciziilor si in sfarsit statia finala: maturitatea.
Vita de vie rodise in acea toamna tarzie, mirosul strugurilor parcurgea curtea pana la nucul batran. Stateam cu foaia alba in fata si nu stiam ce sa scriu pentru referatul de la scoala, priveam jocul copiilor din curtea vecina. Pastram o dorinta neexplicata de a retrai momentele copilariei, cand mancam cozonacul bunicii si alergam de-a lungul strazii inguste pe Pegas-ul albastru.
Acum imi revine acel dor de a sta de vorba cu vecinul despre recolta din anul curent, de a poposi linistita la magazinul din colt pentru o sticla de Brifcor si mai ales de a asculta emisiunea de dedicatii de la Radio Romania -Actualitati.
Pe biroul de lemn statea prafuit albumul de fotografii alb negru al bunicii. Lacrimi, nostalgie, melancolie...Trecerea anilor nu a luat cu ei si aceste imagini din sufletul meu, a grabit insa efemiritatea impulsurilor mele, zambetul meu a ramas deschis intr-un colt al gurii, dar speranta nu a mai gasit gangul de intrare.
La aceeasi masa stau si acum cu o foaie alba in fata, un octombrie cald si acelasi miros de struguri. Insa totusi am un zambet. In fiecare zi ma simt mai puternica si mai indragostita. Mi-e teama de finalul acela, de responsabilitatea pe care trebuie sa o am cand am grija de cineva sau de ceva, chiar daca este doar trecutul meu. A aparut insa si o speranta, care imi da pana si o prima idee ce sa scriu pe acea foaie. "Extemporalul maturitatii. " Am norocul sa am aproape pe cei care ma iubesc, ma aprecieaza, dar cu care uneori ma mai cert din banalitate. As vrea sa-mi ierte micile deplasari sau eronari scapate in trecerea timpului. Si in acelasi timp mi-as dori sa urc in trenul care ma asteapta de ceva vreme si sa calatoresc alaturi de iubire si nazuinte,vise si sperante. Pretuiesc fiecare moment din viata mea, de cand rasare soarele si pana cand adorm linistita in bratele pufoase ale iubitului meu, de cand vorbesc cu cei mai buni parinti ai mei si pana cand alerg cu al meu catelus auriu, de cand citesc zambetele pe fata prietenilor mei si pana cand ma plimb prin oras cu ai mei elevi nazdravani. Apreciez dragostea, sunt iubita si iubesc, simt tandretea si pasiunea, inocenta si sinceritatea. Sunt eu in fiecare zi, mai puternica si invulnerabila, mai tenace si mai spontana. Da, sunt convinsa ca acesta este subiectul potrivit al referatului meu. Si o sa incerc sa-mi iasa o lucrare buna si macar prin asta sa- i fac mandrii pe ai mei...Este o idee excelenta nu?
Va pup, Andreea.

miercuri, 12 octombrie 2011

marți, 11 octombrie 2011

Inca un an, insa alta viata...la multi ani mie!




As putea sa impart tot ce mi s-a intamplat pana acum in viata in mai multe capitole, parti... As putea sa gasesc si un titlu fiecarui capitol... Si as reusi sa va captez curiozitatea de la inceput. Cel mai bine fac un rezumat.




Copil, cu codite balaie, rasfatat de bunica si indragostit de animale, mereu agitat si pus pe sotii. Partea asta a vietii mele se numeste INOCENTA. Adolescenta pusa pe invatat, uneori pedepsita de parinti sa nu mearga la petreceri de teen-ageri, mare iubitoare de ciocolata si de peisajele de la casa ei de la tara. Partea asta se numeste TREZIREA. Studenta curioasa si energica care descoperea alta lume departe de casa, de familie si incearca deja sa se descurce singura. Partea asta se numeste REALITATE.



O lume plina de copii, placerea de a munci langa cei mici, infaptuirea unor planuri mari pe plan profesional. Partea asta se numeste MATURITATE. Primul fior al dragostei negandite, primele decizii si sarcini familiale, sperante desarte. Partea asta se numeste RESPONSABILITATE.



Un nou inceput, aceeasi persoana, insa diferita, un non sens inexplicabil, insa existent in viata mea mai mereu, un suflet in sfarsit indragostit cu adevarat si caruia i se indeplinesc visele mici si simple. Partea asta care imi place cel mai mult are titlul de: VIATA sau FERICIRE. Nu m-am hotarat cum sa o numesc caci i se potrivesc ambele denumiri.



Ultima parte, pentru ca a mai ramas doar una, se va numi IMPLINIRE. Viata este scurta cuprinde multe capitole, insa depinde de noi sa vedem durata fiecaruia. Am multe dorinte ca noi toti, insa pot sa strang mai multe intr-una singura: sa-mi petrec aceasta zi frumoasa alaturi de cei dragi, gandindu-ma la ce e mai bine, cu sperante mari si multa dragoste.



Va pup, aceeasi Andreea-Hellene

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Poze din Ungaria, pe Tisa (episodul 2)















































































O natura unica, primitoare, plina de dragoste neconditionata......


Noi, niste suflete indragostite, mereu puse pe noi descoperiri si alte aventuri, dornici de a afla definitia inovatiei si supravietuirii in libertate.

Va pup, Andreea.

miercuri, 7 septembrie 2011

Daca doriti sa revedeti....M-tii Retezat (poze din episodul 1)






























































































































Nu e nimic mai frumos decat sa incerci sa prinzi o raza de soare nu? Sau sa asculti linistea fosnitului frunzelor? Ai reusit vreodata?



Daca vrei sa simti minunea naturii, sa asculti cum respira fiecare copac cand priveste stelele, nu rata o plimbare prin M-tii Retezat!


Pozele sunt realizate de mine personal in luna august 2011!

marți, 6 septembrie 2011

O zi perfecta aproape de cer (episodul 2)

Astazi revin la povestile mele despre natura, eterna si neobosita natura care ne primeste mereu sa o exploram si sa o alintam neconditionat. V-ati intrebat vreodata de ce fluturii aleg sa traiasca in mijlocul naturii, de ce broscutele aleg sa sara pe malul apei, de ce copacii iau forme nedeslusite doar in centrul padurii , si nu se intampla astea in orasul mare si zgomotos, cu atata confort uman si civilizatie?! Pentru ca noi, oamenii, obosim natura, flora si fauna ei si acestea se retrag unde linistea e acasa la ea, unde nu exista rutina si mizerie.
Am petrecut cateva zile pe raul Tisa din Ungaria: splendoare intr-un colt de Rai, minune pe un taram de vis. Este drept ca, daca ai aproape partenerul perfect si o imaginatie bogata, te lasi purtat de val si nu ai cum sa ratezi intrarea in Paradis,nu? Eu am incercat si mi -a reusit, am zburat pe un nor, am pasit pe langa ingeri si am stat langa castele de ciocolata. E superb, totul este mirific, dulce si ametitor.
Am devenit o iubitoare de pescuit, ador sa stau in tihna baltii sau raurilor si sa prind diversi pesti. Nu vreau sa ii chinui, doar ii privesc, ii mangai si apoi le dau drumul inapoi in apa. Imi place ca ei accepta macar o sedinta foto si chiar stau intinsi, linistiti in lumina blitzului meu. Nu ar trebui sa ii capturam sau sa-i transformam in hrana cotidiana. Sunt niste vietuitoare ale apelor si ne ofera un specacol viu de argint, sclipesc dimineata in lumina soarelui si joaca lor de sub pietre te face sa plutesti si sa uiti de toate problemele, triste din viata ta.
Am petrecut o zi perfecta pe malul Tisei, alaturi de cel pe care il iubesc si fara de care nu as vedea viata asa colorata, vie si interesanta. Dragostea si natura se contopesc asa frumos incat, de multe ori, nu realizezi ca sunt doua chestii diferite.
O sa incarc pe blog si pozele din acest colt superb de natura, insa, daca nu incercati o aventura in mijlocul ei, nu o sa simtiti adevarata licoare de fericire, libertate si parfum.
Va pup si astept o parere, o idee, un comentariu.
A voastra Andreea.

joi, 1 septembrie 2011

LA MULTI ANI mie, blogul e cadoul meu, nu?



V-ati intrebat mereu cine sunt de fapt: Elena, Andreea sau Bobo? Cred ca am reusit in sfarsit sa ma identific: ma cheama Elena, am o anumita varsta care ma face inca tanarasilocuiesc in Ardeal, in locul unde m-am indragostit, unde am invatat ca civilizatia exista, ca oamenii stiu sa se respecte, unde natura este mult mai frumoasa. Chipul, fizicul, nu cred ca conteaza, nu?

Acum trei ani m-am nascut ca sa scriu, sa impartasesc cu voi niste opinii si sa fac un dialog cu cei interesati. Va multumesc tuturor care au poposit nitel aici si mi-au raspuns la intrebari, mi-au dat idei noi si m-au suportat atat timp. Nu vreau sa enumar aici toti prietenii sau dusmanii, insa m-am simtit bine ca mi-ati rasfoit blogul, ca l-ati apreciat si l-ati admirat. Imi place mult sa scriu, sa povestesc intamplari din viata tuturor, sa descriu fapte ce le-am trait singura sau impreuna cu voi, sa cer sfaturi sau pareri diverse. Mi-ar fi placut sa aveti curaj sa -mi comentati mult mai mult, sa-mi dati idei mult mai indraznete, insa ma multumesc cu atat deocamdata. Poate la anul...

O sa continui cu episoadele din plimbarile mele si capitolele din cartea mea, caci drumul este inca lung. Sper sa am si idei bune, nu?

Inca un LA MULTI ANI draga blogule, 3 ani impliniti si la cat mai multi cititori de acum inainte!

Va pupa aceeasi Andreea!

Thanks for everything!

marți, 30 august 2011

Exercitiu de supravietuire sau cum m-am indragostit de padure (episodul 1)

Se spune ca omul e prea mic pentru natura asta mare, frumoasa si unica. Dar asta o simti doar daca traiesti in mijlocul ei macar o saptamana, daca o privesti fara sa clipesti macar 5 zile, daca incerci sa o asculti macar cand iti tragi rasuflarea la umbra unui brad. Am facut un exercitiu de supravietuire in mica mea vacanta ca sa vad cu ce ma imbogatesc sufleteste in mijlocul padurii, apelor sau insectelor si am reusit mai mult decat ma asteptam: sa inteleg unde gresim noi si ce pierdem cand nu ne oprim din tumultul zilnic pentru a mangaia o floare sau a fotografia un fluture. Am ales un loc mirific: M-tii Retezat, chiar Rezervatia Naturala Retezat, pe care nu o vazusem niciodata pana acum. Am ales un grup de prieteni placuti si amuzanti si cu cateva bagaje in spinare am pornit la drum. Cu inima putin stransa de teama, dar cu o speranta minuscula ca va fi ceva altfel decat pana acum...
Am incercat sa gasim un colt de Rai, departe de larma citadina si ascunsa de ochii curiosi ai turistului. Am campat si am incercat sa vedem ce atributii avem fiecare, ca intr-o mica tabara de lupta. Obiectivul nostru era bine delimitat: supravietuirea departe de tehnica si alte comoditati. Fiecare zi care trecea era un pas reusit in lupta asta iar noi eram mai bogati sfleteste si mai pasnici mental in fiecare moment care se scurgea.
Nu cred ca pot descrie in cuvinte splendoarea naturii, a copacilor sau a imprejurimilor, sunetul apei sau zumzaitul albinutelor din jur, insa o sa incerc sa va introduc in tabloul asta cat mai mult posibil. Ce m-a impresionat era inaltimea copacilor si semetia cu care ma priveau de acolo de sus, aproape de cer, un cer bogat in perioada asta in perseide sau in miile de stele care formeaza constelatiile. Deschideam ochii in razele soarelui si priveam tulpina bradului, ridicam capul spre corola lui si nu ajungeam cu ochii decat pana la o treime din trunchiul sau gros, apoi ma pierdeam in neantul ceresc care-i strangea cetina tot mai aproape de planete... Ma straduiam la final sa cuprind cu privirea umila tot ce se afla la baza tulpinii: puietii de bradut care formau o paturica de caldura in jurului lui, iarba netunsa prin care adia vantul si chiar ciupercile iesite la soare dupa o mica ploaie binevenita.
Acum ma intreb de ce ne este frica de razboaie si de crize, cand cea care are cea mai mare putere sa ne zdrobeasca intr -o zi este insasi cea in care convietuim zilnic: natura si pe care nu o putem invinge cu lupta cot la cot, ci cu rabdarea si grija ca pentru un copil, astfel imprietenenandu-ne reciproc, ea devenindu-ne aliata in razboiul cu viata ...
Am dreptate? Astept comentarii, Andreea.
O sa urmeze si episodul 2 caci mai am de povestit multe din inima muntilor!

duminică, 14 august 2011

Cel de langa noi

Aceasta constructie te duce cu gandul la multe lucruri: la vecini, la cei pe langa care treci zilnic, la familia ta, pe care o indragesti in fiecare zi sau chiar la prieteni. Eu am avut cateva ocazii sa-mi dau seama cat e de important cel de langa mine, in fiecare situatie din cele de mai sus.
Barbatul carunt de statura inalta, un bunicut simpatic, care imi zambea in fiecare zi in curte era noul meu vecin. Ma mutasem de curand la o casa cu o gradinita cocheta in centrul unui oras care inca purta aerul anilor trecuti. Privirea era inca trista, pentru ca-si pierduse dragostea de curand: sotia, langa care petrecuse 57 ani, o viata de om. La inceput nu am vrut sa il deranjez cu prezenta mea, sa ii tulbur amintirea plina de respect pentru ea, insa apoi inevitabil, l-am intalnit in fata casei. S -a uitat la mine, blajin si mi-a adresat doar cateva cuvinte: "Ai vazut cum trece timpul si ea nu mai este..." . Tonul bland cu care a rostit aceste cuvinte m-a blocat si nu am putut sa-i raspund nimic. Am dat din cap si am trecut mai departe cu o teama ca adevarul acestor cuvinte ma va durea la un moment dat si pe mine...
A doua zi am calatorit cu parintii mei dragi in oraselul de munte in care se strangeau anual oameni de stiinta, academicieni, politicieni, scriitori si alti oameni de cultura. Atmosfera era una speciala, presarata cu mici ironii. Ironia, alcoolul gandirii, te mai relaxeaza un pic si te face sa cugeti mai profund la problemele cotidiene. Imi pare rau doar ca in ziua de azi nu se mai acorda importanta culturii si cartilor, ca cei de langa noi sunt doar tineri inconstienti, adolescenti preocupati de distractie si libertinaj.
Insa ei, familia mea sunt cei mai importanti, cei mai iubiti, cei mai rasfatati in inima mea si ma bucur ca se mareste, ca intalnesc zilnic tot ce este frumos, ca invat lucruri noi, folositoare, ca descopar sa iubesc, sa fiu eu, sa stiu ce e mai bun...
Va pup si astept un mic comentariu pentru cei de langa voi.
A voastra Andreea.

miercuri, 3 august 2011

U.S.W.(E.T.C.)

Alle haben mich gefragt: "warum bist du so froh, Bobo?" Ich wusste nicht die Antwort. Aber jetzt weiss ich die Quelle dieser Frage und ich kann allen schreien: durch seine Augen habe ich erfahren, es gibt Liebe und Pflege... Danken sind nicht genug. Ich hoffe, ich kann mehr lachen, besser fuhlen, lieber atmen...Ich weiss, mein Leben wird schoner sein, mein Herz wird frohlicher sein, meine Lippen werden roter sein. Alles fur ihn. Die Natur ist auch jetzt bunter, die Tiere sind stiller, die Menschen sind ruhiger. Ich kann am Himmel schauen und durch Sterne lesen. Alles nur seit wenn ich ihn kenne... Ich liebe ihn und er liebt mich. Bis bald, meine Freunde!

Era de asteptat sa scriu ceva si in limba mea favorita,nu? Dar pentru cei care imi citesc blogul, mama mea si inca ceva prieteni, vreau sa va traduc in linii mari ca este un articol despre dragoste si nu este nimic trist. Cred ca stiti povestea mea din prezent. Astept cate un mic comentariu, dragii mei prieteni. Sau macar povestiti si voi ce impartasiti cu cei dragi in prezent. Ar fi frumos pentru blogul meu sa ia o infatisare vesela cu diverse istorioare pline de iubire si suspans, nu? Va pup, a voastra Andreea!

duminică, 17 iulie 2011

Un vechi capitol nou

Vacanta, un nou inceput, concediul, o noua incercare, eu, o noua persoana...Un nou iz de libertate sau in sfarsit mi se indeplineste o dorinta mai veche: sa gust si eu viata asa cum trebuie sa fie ea: calma, feerica si vesela. Nu stiu ce sa zic sau ce concluzii sa iau, dar uneori sunt momente in viata fiecaruia cand se trezeste la realitate si memoreaza altfel trecutul, mai matur, nostalgic, plin de diverse ganduri. Cand iti doresti sa te rogi , mergi la biserica, cand iti doresti sa dansezi, mergi la scoala de dans, daca vrei sa citesti, te indrepti spre biblioteca, ma intreb acum, cand iti doresti sa schimbi ceva in viata, unde ai putea merge si cum stii daca ai luat decizia cea buna!? Nu exista nici un serviciu care sa te ajute la asta. Ma gandesc in unele zile la cei mici, care mi-au inseninat atat zilele triste, in alte momente, gandul imi zboara spre rudele mele, familie si prieteni, oriunde as locui, nimic si nimeni nu poate sa-i inlocuiasca. Oriunde voi fi, nimeni altcineva decat mama mea nu ma va invata de bine, nimeni altcineva decat tatal meu nu ma va privi la fel de iubitor, nimeni altcineva nu ma va face sa zambesc decat elevii mei si nimeni altcineva decat prietenele mele nu ma va ajuta mai mult. Insa am ales - un nou inceput alaturi de el, de iubirea mea. Simt ca mi va fi bine si voi incerca sa imi fie. Sper sa aiba rabdare cu mine, cu ratacirile mele si cu ideile mele nastrusnice. Trecutul este si imi va ramane in suflet nu ca ceva trist, a avut momentele lui frumoase, pe care le -as retrai cu drag oricand, insa trebuie sa invatam sa lasam in urma tot ce ne impiedica sa inaintam, sa zambim, sa iubim... Oamenii pe care i-am intalnit mi-au calauzit pasii pe un drum frumos si m-au invatat de bine, insa acum la intersectie am ales sa cotesc...si am ocolit pe o strada impreuna cu prietenul meu de cativa ani buni, Spiky, catelusul meu fidel, ca sa-mi fie mai bine. Am ales sa ma gandesc la mine mai intai si apoi la ceilalti cum faceam pana acum. Sper ca ulita pe care am apucat sa fie cea potrivita si favorabila vietii mele viitoare.
Iar cu voi ma mai intalnesc pe aici si mai schimbam o idee, doua, ce ziceti?!
Va pup, a voastra Andreea!

miercuri, 29 iunie 2011

La multi ani, Petra!

Stiu ca azi e o zi sfanta ca multe altele din calendarul ortodox, insa vreau sa ma opresc si sa-i urez toate cele bune unei persoane cu care am petrecut multe momente frumoase acum cativa ani si care imi citeste blogul periodic. Este o persoana deosebita si ii doresc sa fie fericita macar jumatate cat sunt eu acum, sa-si indeplineasca toate dorintele si sa aiba in viitor o familie implinita. Pastrez fiecare amintire in suflet, fotografii sau mesaje si nu regret nimic din ceea ce am facut noi doua in trecut. Cred tot timpul ca exista o soarta, care ne este favorabila sau nu fiecaruia la un moment dat, doar ca trebuie sa asteptam acel moment rabdatori si linistiti. Din fiecare prietenie eu invat ceva, si la final, cand vine momentul concluziilor, mai matura si mai inteleapta, inteleg ce si daca am gresit cu ceva. Important este sa stii cand vine aceasta clipa. Avem nevoie mereu sa facem un remember in time, in viata noastra si sa simtim inca o data ce a fost frumos, sa ne intrebam de ce s-a terminat si daca am fost noi vinovati. Apoi sa continuam si mai puternici drumul ales.
Sper sa petreci frumos de ziua ta, Petra si sa ai parte de tot ce e mai frumos in viata de acum incolo. M-am oprit putin si am asternut cateva randuri pe blog ca un mic cadou de ziua ta, multumindu-ti inca o data pentru ca mai rasfoiesti paginile astea electronice ale blogului meu. Si o data poate vom mai avea timp de taclale ca alta data, insa nu stiu cand... Timpul este un mare dusman si fiecare trece prin viata rapid ca un calator prin amintiri...La multi ani! Inchin azi un pahar de sampanie in cinstea ta, draga prietena!
A ta, Andreea.

duminică, 12 iunie 2011

O zi perfecta, o fila de basm

Vremea se arata urata, ploioasa si neprimitoare in acel week -end de vara timpurie. Ma gandeam cu groaza ca, o zi departe de el, va fi foarte greu de suportat. Am hotarat ca nimic sa nu ma faca sa fiu trista. Poate era ultimul ragaz alaturi de copii, prieteni si copilarie. Si am pornit sa colind amintirile...Copilaria este singurul paradis pierdut in pragul maturitatii, dar e singura oaza in care te poti intoarce oricand vrei cu gandul, privind fotografii si necerand voie nimanui. Spectacolul de circ anuntat in oras mi-a dat o idee, am sunat o prietena, prietena mea de 10 ani, si am pornit in parcul mare cu cort si rulote din care se anuntau sosirea animalutelor si clovnilor. Copii multi, numere de trapez, de pantonima si dresaj de serpi. Superb...La final am incercat sa ne distram putin in parcul de distractii, masinutele colorate ne -au atras atentia. Dupa atata ras si tipete am hotarat ca o vizita la Mall ar fi binevenita. Vremea nu tinea cu noi insa si se aratau si stropii de ploaie.
In jurul pranzului am plecat spre locurile natale, unde am copilarit si am simtit prima data ca sunt libera. Am trecut pe aceeasi strada care dupa atati ani era si ea mai batrana si mai trista. Nu mai pastra chicotelile de copii de pe vremea aceea, fuga nazdravana a vecinilor, acum oameni cu familie si cu copii la randul lor. Timpul isi pusese amprenta chiar pe pietre, copaci si casele invechite si parasite. Am pornit apoi spre casa unchiului meu, casa in care am petrecut o buna parte din copilarie, in care am aflat povesti si intamplari care ma faceau mereu sa rad, in jurul careia alergam si adunam flori de Paste, mancam nuci din nucul batran de pe deal sau mure din tufisurile rascolite de caprele batrane ale unchiului. Am oprit masina pe strada prafuita, am privit poarta ponosita, legata cu o bucata de sarma ruginita si am asteptat. Insa nu s-a mai deschis, nimeni nu a mai venit in intampinarea mea ca alta data, nimeni nu m-a mai strigat de vis-a vis unde vecina batrana murise. Nici macar latratul cainelui credincios, Jacques, nu s-a mai auzit deloc. Doar fotografia unchiului meu, agatata cu grija pe veranda in fata glastrei cu flori, imi atragea atentia cu aceeasi privire la fel de calda si primitoare, insa tacerea mi-a adus aminte ca trecusera anii si nimeni nu mai locuia acolo...Oricat as fi vrut sa aduc in prezent o clipa din copilaria mea, nu puteam decat sa stau singura in fata casei, in fata pozei si sa vars o lacrima de ramas bun. Pustietatea aceea m -a speriat si am pornit rapid masina spre alte locuri.
M-am hotarat ca atatea amintiri tristete sunt prea multe pentru o zingura zi, o zi din noua mea viata, in care un om minunat ma asteapta cu dragoste si rabdare. Nu merita decat sa ma uit inainte de acum incolo. Dar mai aveam timp pentru o ultima escapada cu micii mei vrajitori, copiii. O mica serbarica la teatrul din oras. Copiii incepusera deja spectacolul, luminile isi faceau efectul si jovialitatea celor mici m-a facut sa uit pentru o clipa de alte momente urate din viata mea. Am asistat la un spectacol frumos si vesel, pesarat de glumele piticilor umani, de zambetul si ochisorii lor bucurosi. Linistita sufleteste, am plecat fericita ca am fost martora la acest ultim moment din anul scolar.
Mi-am adus aminte de prietenii mei veniti in tara intr-o vizita rapida la batranii lor parinti. Trebuia sa le fac o vizita surpriza, caci poate nu mai aveam ocazia. Simteam ca mai vroiam sa-mi aduc aminte de anii petrecuti la povesti si plimbari pe malul marii, de glumele zise la caldura sobei sau de mesele date la petrecerile de Revelion sau cele aniversare. Nici unele nu se vor mai intoarce, vremea a trecut si fiecare are alt drum, insa o ultima revedere ar fi placuta acum in prag de schimbare totala. Le multumesc pentru tot si le doresc cele bune alaturi de fetita lor nou nascuta, Elena. A fost superb sa stam iar la istorioare, insa acum ninsi de vreme si probleme, griji si responsabilitati. Dar ma bucur ca vedeam in fata mea aceeasi oameni calzi, avand acelasi suflet primitor, care ma facusera de atatea ori sa rad sau sa sper.
Totul a fost frumos in aceasta zi ploioasa de vara, insa seara a cuprins repede natura si nu am mai avut timp sa trag concluziile, pentru ca oboseala m -a cuprins si am adormit.
Dimineata m-a gasit cu o privire implinita si pregatita de o noua viata .Este timpul sa ma intorc in prezent, sa incep viata mea alaturi de el, care poate ma asteapta sau poate s-a saturat de imaturitatea mea, de copilaria mea. Sa incerc sa aflu?! Suna telefonul. Cred ca stiu deja raspunsul. Este el, il iubesc...ma iubeste! Atat mai conteaza, ca restul se va rezolva de la sine. Voi de credeti?
A voastra, Andreea!

luni, 6 iunie 2011

Amintirea copilariei este parfumul unui vis indeplinit

V-ati gandit vreodata ca, daca va puneti o dorinta in taina, ascunsi de privirea strainilor, s ar putea ca aceasta sa vi se indeplineasca mai tarziu, cand, de fapt uiti de ea in sertarul amintirilor? Copil fiind, nu mi-am dorit castele de argint sau papusi de portelan, ci doar bucata aceea de ciocolata savurata langa cei dragi, zambind langa soba sau sorbind-o din priviri pe bunica facand cozonaci. Anii au trecut, ma uit in urma si incerc sa regasesc aceasta dorinta, sa simt acelasi parfum al trecutului, al copilariei si realizez cu uimire ca dorinta a ramas, dar este in alt sertar, prezentul este diferit si ea este incadrata de alt parfum. Nu-mi dau seama daca este mai bine acum, sa astept inca putin sau sa incerc sa mi-o indeplinesc acum, asa la o alta varsta. Ar fi acelasi lucru?! Dorinta? Nu este importanta, ci felul cum o percep acum, langa cine si de ce as vrea sa se indeplineasca sau sa mai fie amanata. Mi-am dorit sa ating frunzele si sa simt ca sunt iubita, sa deschid ochii dimineata si sa simt ca sunt dorita, sa pasesc prin nisip si sa simt ca sunt inteleasa, sa aud greierii si sa simt ca sunt ingrijita, sa privesc stelele si sa vad ca sunt respectata... Toate incep sa prinda contur in realitate, acum, cand cobor din trenul vietii, cand in sfarsit poposesc in statia buna si am la mana ceasul potrivit: ceasul iubirii... DRAGOSTEA NU ARE VARSTA! AVETI RABDARE SA VA INDRAGOSTITI DE CE ESTE FRUMOS SI SA IUBITI CE VA FACE SA TREEMURATI DE FERICIRE! Iubiti zambind, zambiti iubind!

vineri, 20 mai 2011

La multi ani, Hellene!

Anul asta diferit? Nu cred... Insa o urare, pot face, din inima, tuturor celor cu numele de Constantin si Elena! La multi ani, tatalui meu, pe care il iubesc foarte mult! Si celorlalti prieteni ai mei! Fiecare zi onomastica aduce in sufletul fiecaruia amintiri placute sau dureroase, dar mereu memorabile...Ma gandeam, acum doua zile, la anii trecuti, la aceeasi zi, la aceeasi sarbatoare, la acelasi soare si la aceleeasi urari, insa mai ninsi de timp, ingandurati sau cu mai multe sperante si vise noi. Noi sntem cei care facem fiecare zi sa arate altfel sau la fel, sa ne oprim un moment, ca sa privim in spate sau sa ridicam privirea si sa ne uitam la cer...la infinit.
Imi doresc liniste, dragoste si o raza de lumina. Cred ca viata totusi poate fi frumoasa, ca o zi de vara dupa ploaie, doar sa speri ca vei prinde soarele acela dupa furtuna. Daca te uiti fix la razele solare, la lumina lor, si apoi in sufletul tau, exista o caldura care face legatura intre prezent si trecut, intre nazuinta si credinta, intre dragoste si placere.
Sa aveti parte de tot ce este mai frumos, sarbatoritilor, eu, una, vreau sa traiesc clipa in cel mai frumos mod, alaturi de cei mai dragi oameni din viata mea, si cat mai mult...fara regrete si dubii.
Va pup!Andreea

duminică, 15 mai 2011

Va iubesc, nasii mei Ioana si Robby!

Realizezi prezenta si chiar profunzimea unor sentimente pentu apropiatii tai, cand ei nu sunt cu tine. Literele mi-au fost mereu prietene sa-mi exprim aceste sentimente cand familia mea a fost departe de mine si acum apelez iar la ele ca sa le spun verisorilor mei iubiti ca sunt definitia perfecta a prieteniei si a dragostei familiare. Va multumesc pentru ca ati fost langa mine mereu, ca mi-ati dat sfaturi si ca mi-ati raspuns la rugaminti, ca mi-ati facut surprize si mi-ati zambit cand am avut nevoie de o incurajare.
Va imbratisez cu dragoste si sper sa ne revedem in curand! Aveti grija de voi!
A voastra verisoara, "Andreea" .

sâmbătă, 14 mai 2011

Dragostea este spatiul si timpul masurate cu inima (dedicat celui caruia i-am imprumutat inima)

As putea spune ca daca esti indragostit, uiti de spatiu si timp, de limite si bariere, de compromisuri si reguli...Mereu v-ati intrebat care e povestea mea, ce ma face sa rezist si sa trec peste unele greutati sau piedici. De unde am atatea idei, de ce simt nevoia sa scriu!?
Am un motto: spera pana la sfarsit! Sunt o persoana prea sincera uneori si pierd multe, copilaroasa si asta mi-aduce numai bile negre, vreau sa fie totul frumos si corect, dar nu in lumea asta, nu? Am avut impresia, ca oricare fata naiva, ca a iubi e ceva pur si curat, ca nu suferi niciodata pentru acest sentiment inaltator. Am simtit ca daca faci lucurile bine si esti langa jumatatea ta si o sprijini, totul va fi bine si nu vei plange. Dar cel mai dureros este momentul cand ti-ai pus toata nadejdea in perechea ta si aceasta este nepasatoare. Sunt situatii des intalnite printre noi toti, fiecare poveste are rezumatul ei si toti credem ca istorioara noastra e unica si cea mai frumoasa, nu?
Nu stiu acum daca povestea mea e o pilda pentu altii, insa stiu sigur ca am avut norocul de a simti cu adevarat ce inseamna cuplu implinit...Timpul mi-e mereu cel mai mare dusman, insa daca poti sa-l pacalesti, te poti indragosti la orice varsta, poti simti ca descoperi lumea oricand in alte culori, poti sa te lasi purtat in amintiri placute si sa uiti ranile adanci. Mereu incerc sa ma hranesc cu ce a fost frumos si vreau sa descopar viitorul altfel, sa definesc noutatea, sa ma regasesc alta si mereu una noua, sa definesc identitatea sufletului meu si sa iubesc ce ma inconjoara...
Asa cred ca-mi voi atinge telul in viata personala si mai imi doresc ceva :sa am langa mine un om puternic , rabdator si care sa ma sfatuiasca, sa -mi arate unde gresesc, sa ma respecte pe mine si relatia noastra . Cel mai bine este sa recunosti cand si de ce nu ai avut dreptate si in acelasi timp sa ramai la fel de vesel si indragostit. Pot sa va spun un mic secret: simt ca am gasit persoana potrivita...si nu pe un cal alb,ci pur si simplu un om dintre noi toti, insa un suflet pereche, care ma face sa zambesc, sa suspin si chiar sa vad viata putin in roz, cum si-ar dori oricine.
Va pup, Andreea.

luni, 25 aprilie 2011

Un gand bun de Paste, iepurasilor!

Sarbatorile pascale, motiv de uniune, bucurie, voie buna sau surprize. Insemnatatea religioasa a disparut demult in fata petrecerilor, picknick-urilor sau cluburilor tineresti. As putea spune ca povestea lui Hristos si a celor 12 apostoli si-a pierdut dintre telespectatori sau cel putin multi acestia au fost inlocuiti de cei mai in varsta. Nu vreau sa scriu acum un articol, in care sa fac o morala celor tineri, care au inlocuit datinile din batrani cu petrecerile din cluburi sau din discoteci, dar imi place sa trag un semnal de alarma sau de ingrijorare pentru situatia de fata. Din respect pentru bunicii nostri, mi-as dori macar sa putem sa ducem povestile mai departe, copiilor nostri, sa intelegem ca a merge la biserica, de Inviere, nu este o plimbare sub clar de luna, ca o pregati pasca nu este o joaca oarecare. Masa din ziua sfanta reuneste familia, rudele si prietenii, gustul cornuletelor bunicii trezeste amintiri placute din copilarie, iar legendarul personaj simbolic, "IEPURASUL", aduce din cand in cand cate un cadou neasteptat, care smulge un zambet sau chiar un simplu "multumesc". Iar daca vremea este frumoasa si soarele isi traieste momentul sau de glorie in plina primavara, totul intregeste tabloul de Paste... Natura verde, florile proaspete si pasarile vesele, imi amintesc din nou de sarbatorile petrecute in gradina bunicii, de masa pe care o serveam sub bolta de vie, in curte, de cozonacul cald sau drobul delicios de miel. Atmosfera linistita de atunci este deranjata de larma din prezent, de era asta modernizata, de tehnica computerizata. Mi-as dori sa fim mai linistiti, sa avem mai multa rabdare si sa ne oprim mai mult asupra obiceiurilor adevarate de sarbatoare, sa incercam sa ne definim mai amanuntit termenul de "familie".
Eu va urez cu dragoste: HRISTOS A INVIAT! Si iubiti momentul...traiti clipa! Timpul trece...si nu uitati amintirea povestilor de cand erati tanci! Sunt cele mai curate, pure, unice...
Va pupa Andreea - Bobo!

marți, 19 aprilie 2011

cap VII... si mai mult

Era un barbat galant, ei ii lipsea iubirea, dorea sa gaseasca ceva sensibil , care sa o iubeasca si sa o pretuiasca pe ea si pe fiul ei, Iliuta...Privirea lui era ce visase pana acum.Masa o servea cu o retinere aparte, gandurile o macinau in continuu. Simtea o presiune, sufletul ei era impartit intre trecut si prezent, isi dorea o schimbare, insa ii era frica sa mai riste. O plimbare ii facea bine acum si la propunerea barbatului de a iesi la aer , ea dadu din cap aprobator. Parfumul lui o inebunea, cuvintele lui o linisteau. Avea nevoie de pacea asta sufleteasca ca sa poata iar zambi, sa invete din nou sa iubeasca, sa stie sa fie aceeasi femeie iubitoare,sensibila si tandra de pana acum. S-au plimbat cateva ore bune si parca ceva se infiripa... o pagina din urmatoarea poveste de dragsote poate?!
Dupa noaptea, care trecu rapid datorita plimbarii lor sub clar de luna, barbatul ii propuse Andreei sa mearga cu ei in calatorie pana in Franta, la un castel, unde aveau ei treaba. Ea accepta imediat simtind ca asta era menit sa faca. Ea si fiul ei ar avea astfel mai multa protectie, sprijin si ingrijire decat daca ar fi singuri. De dimineata au pornit la drum. Un drum pe care aveau sa si-l croiasca impreuna, un nou inceput poate. Lumina pe care o vedea la capatul drumului, ii dadu de inteles Andreei ca era bine ce hotarase pentru ea si baiatul ei, ca era ok ce simtea... o liniste dulce, plina de speranta...

marți, 5 aprilie 2011

... inca o pagina de poveste (cap VI, pt cei interesati de carte pot citi articolele din august si septembrie 2009)

"Bonjour madame! Tu es la fleur de mon coeur." Ai putea spune ca este exprimarea unui indragostit, care nu face greseli din dragoste, dar care nu poate trai fara sa greseasca din iubire. Ma gandeam acum la personajul unei povesti de dragoste, o poveste ca intre Eminescu si Veronica sau Cleopatra si Caesar. Dar oare am putea fi si noi personaje de poveste? Daca sufletul este inca tanar, daca sacrificiile din dragoste nu le simti niciodata, daca simti ca razi cu pofta in orice minut, inseamna ca poti schimba multe in viata ta, si ai putea fi personajul pozitiv in urmatoarea poveste. Teama de a incerca ceva nou, printre oameni noi, paleste in fata sentimentelor curate, profunde. Lucruri stiute de multi de altfel, nu? O mai tineti minte pe eroina din povestea mea, Andreea, din romanul: Iubirea, vis sau trauma? (scris aici acum 2 ani) Ea ramasese cu un baietel, Iliuta, si isi regasise iubirea din trecut. Insa sufletul ei era departe ... Soaptele pe care le auzea inca: "Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as îmbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau ..." o dureau si isi dorea schimbarea. Vroia ca trecutul sa fie ascuns in sertarul inimii sale si prezentul sa aiba un iz asa de puternic incat sa o faca sa uite pentru o vreme de suferinta si tristete. Simtea ca trebuie sa caute inca si ca cineva acolo sus o va ajuta, astepta sa gaseasca o definitie a fericirii mult mai curata ca cea de pana acum. Nu doar privirea ar putea fi un semn, sau glasul ar insemna ceva, nu numai atingerea este importanta, ci si acel sentiment karmic, pe care il simti inainte sa se nasca, il ghicesti inainte sa fie explicat...A calatorit o perioada prin tara, dezorientata, nestiind de unde sa inceapa noua sa viata, sa faca cunostinta cu dragostea ... Se spune ca patria sufletului este iubirea (Gogol), ca iubirea este arhitectul universului (Hesiod), insa eu imi sustin ideea ca dragostea ese ca o cutie cu bomboane de ciocolata: nu stii daca sunt autentice si gustoase decat daca o deschizi. Iubirea poate aparea oricand si foarte simplu, dar poate disparea foarte repede, daca nu stii sa alimentezi acest foc de paie... In ratacirile ei, obosita, dar cu speranta inca, se opri la un han. Ii era dor de baietelul ei, de zambetul ei, de forta care i-o exprima privirea lui, insa stia ca nelinistita si ingandurata asa nu putea sa se intoarca acasa... Noaptea era calda, senina si lina. Lua cheia de la camera si dadu sa urce agale, fara pofta de nimic. Se auzi un scartait si apoi voce: "Nu cred ca pot ramane pana maine la pranz, trebuie rezolvate in seara asta toate." Privi in urma. Doi barbati grabiti care vorbeau foarte rapid depsre lucruri neintelese de ea intrasera in han si o cautau pe hangita din priviri. O vazusera pe Andreea, trista si fara bagaje o confundara cu hangita. Se indreptara spre ea si intrebara rapid: "Vrem doua camere si o cina delicioasa pana maine dimineata, va rugam! " "Cred ca va inselati." "Noi nu credem asta si chiar ne grabim. Unde sa asteptam?"continuara cei doi. "Acasa inapoi ar fi cel mai bun loc. Eu nu sunt cine credeti ca sunt..." "Chiar nu ne intereseaza asta acum, doar va rugam sa ne serviti daca se poate." Intre timp hangita intra in salon si vorbi cu cei doi domni. Atunci au realizat ei ce gafa mare au facut. Cel mai in varsta se indrepta spre Andreea si ii adresa cateva cuvinte: "Scuze. Ati dori sa cinati cu noi?" "Nu e nicio problema dar nu cred ca sunt o buna companie in acest moment." "Insist, doamna...." "Andreea." "Nikolas. Imi pare bine. Va asteptam la masa in cateva momente." Andreea il privi. Avea un zambet dulce, ochii calzi si nu mai emana acea graba de la inceput. Nu avea ce pierde. O mancare buna i-ar prii si ei in aceste clipe triste si disperate de singuratate. Dupa cateva minute, cobori incet, imbracata in aceleasi haine ponosite si vechi de cateva zile, dar pieptanata si spalata. Ii cauta pe cei doi si ii zari. Se indrepta spre masa lor. Foarte galanti , se ridicara si o salutara. Nokolas avea un zambet fermecator si mainile lui foarte fine o ajutara sa se aseze. Schimbara cateva priviri trecatoare, inima parca ii batu mai puternic si apoi incepura sa manance in linste, fara niciun cuvant, parca putin timizi... Oare...?

duminică, 27 martie 2011

Te iubesc Ucu si te voi iubi mereu !

V-am promis ca nu mai scriu ceva trist, dar mereu cand simt ca trebuie sa-mi iau ramas bun de la cineva drag, imi doresc sa astern cateva randuri aici ca sa ramana pentru viitor. Sa le recitesc apoi cu drag peste ani si ani... altfel privind lucrurile. Poate ca e mai usor pentru unii sa spuna in scris te iubesc si pentru altii sa-l rosteasca tare. Dar sunt acelasi litere si vin din aceeasi inima. Nu isi au rostul cuvinte de lauda si declaratii de iubire cand un om se pregateste sa-si ia ramas bun de la viata, pentru ca eu consider ca, daca iubesti respectiva persoana, o faci in fiecare zi cu aceeasi intensitate si nu astepti doar momentul despartirii...Unchiul meu, Ucu, cum ii ziceam cand eram mica, amintiri multe, bucurii si promisiuni. Credeam, ca orice alt copil, ca va trai vesnic, ca ma va lauda mereu, ca ma va face sa zambesc intotdeauna fara nici o conditie. Simtim asta de cand ne nastem langa parinti, vrem ca ei sa fie eterni, sa ne ajute si sa ne incurajeze zilnic, pana la final, un final la care nu ne gandim asa trist, nu-l asteptam niciodata. Prelungim mereu momentul despartirii, sperand ca nu va sosi, ca trenul nu va opri si in statia din orasul nostru. Atunci, inaintea sfarsitului, vrem sa facem ce nu am reusit pana atunci, sa le spunem tuturor ca ii iubim, sa ne ierte si sa ne ocroteasca chiar de acolo de sus, din cer... Gresit. Momentul vine, nu putem sa -l ocolim, insa faptul ca le spunem doar atunci ca ii iubim si ca -i apreciem ne conduce la procese de constiinta, la o durere mai mare decat cand nu o sa-i mai avem langa noi. El este un om minunat, simplu, destept si cu o dorinta de a iubi natura foarte mare. El este unchiul meu de care sunt mandra si voi fi mereu, pe care il ador si ii multumesc pentru tot. Nu o sa-mi gasesc niciodata cuvintele pentru a-i spune ceva pe masura a ceea ce mi -a spus el mereu. Dar stiu ca scriind, va fi mandru de mine si el si va simti ca tin la el, la tot ce inseamna copilarie si daruire profesionala. Nu te voi uita niciodata si o sa am grija de tot ce m-ai invatat , Ucu! A ta nepoata draga!

miercuri, 23 martie 2011

Facultatea vietii este dragostea...

Noi doi... o banca... clipa... viitorul trecutului... Nimic ireal. Dar daca inchizi ochii si iti vin in minte toate momentele astea si dupa douazeci de ani, inseamna ca ele au insemnat ceva important, ca ele au existat cu adevarat...
Mai demult m-ati criticat ca scriu aici intr-o nota pesimista, ca este o atmosfera trista si ca nu exsita nimic vesel. As putea spune acum ca a aparut o raza de soare si as vrea sa opresc timpul o secunda sa-mi inchipui cum va fi viata mea peste 20 de ani. Plictseala? Nu. Rutina? Nici gand. Goliciune? Nici macar de idei. Aceeasi banca... noi doi... momentul ... prezentul trecutului .
Insa ma vad incarcata de un zambet nou, de o speranta, de magia iubirii. Nu mai vreau sa ma gandesc la amanunte, la detaliile unor probleme care nu exista fara sa-mi pun intrebari, la lacrimile care le-am varsat inutil. Las locul acum schimbarii, unei noi clipe, sansei si imaginatiei. Nu am inca un motiv intemeiat sa cred in noutate si in puterea zambetului meu, insa simt ca ... noi doi... in fata unei cani cu ceai fierbinte ne sarutam din nou, parca mai dornici ca inainte. El-doar un suflet bun, o privire indragostita, un om rabdator, cald si chiar hazliu. Ea-un copil, indragostit de familie, de frumos si de tot ce e bun, in acelasi timp iubind aerul proaspat dinaintea micului dejun, vraja sarutului virgin in noaptea lunii pline sau linia trupului in umbra noptii de dragoste... Nu poti sa spui ca esti indragostita cu adevarat de un om sau de un suflet, ci de un moment, de o viitoare eternitate, de un sarut cald ... de noi doi... de o banca... de viitorul prezentului...
Va pup, Andreea.
Multumesc cititoarei mele fidele care -mi comenteaza pe blog !!!

miercuri, 9 martie 2011

Povestea continua (dedicatie speciala)

De ce oare avem nevoie de aer? Sa respiram? Nu cred. Sa realizam ca traim? Nu cred. Sa stim ca existam printre alte fiinte Deloc. Altul este motivul: sa ne indragostim...si sa nu recunoastem. Urat din partea cuiva, care simte ca totul este mai frumos si roz, sa nu recunoasca nimic din ce i se intampla. Poate ca negam starea de mai bine actuala din cauza temerilor ca va fi tot la fel de urat ca pana acum... Poate din cauza unei traume mai vechi, nu mai putem sa ne lasam frau liber imaginatiei si sa traim clipa? Poate grijile ne apasa, complexele si paradoxurile din viata noastra?! Sau poate ca doar nevoia de pace si cautarea neobosita a unei oaze de liniste ne face sa uitam ca ar putea exista dragoste la orice varsta. Ori poate simplul fapt ca nu o recunoastem, inseamna ca este acolo, si mai puternica, si nu ne ar trebui multe cuvinte sa ne simtim si sa ne comportam plutind pe un nor...As vrea sa cred ca in viata fiecaruia se naste o perioada cand totul este vazut prim prisma iubirii, calmului si protectiei. As vrea sa sper ca fiecare isi va gasi cheia potrivita la usa respectiva, fara nicio indoiala, ca doua piese de puzzle: exacte si necesare. Mi-as dori sa i se dea dragostei a doua sansa oricand si oricum. As paria pe mirosul proaspat al cafelei la rasaritul soarelui, pe sarutul dulce al mierii in ceaiul fierbinte si chiar pe privirea curioasa a soarelui prin geamul crapat al casei...As simti din timp daca pariul este castigat de iubire, nu as mitui juriul pentru ca stiu ca este un concurs al inimii, nu exista niciun premiu material, exista doar EI DOI si ale lui buze MOI...Nu este asa?
Va saruta Andreea.

sâmbătă, 5 martie 2011

Un nou inceput la final?

Totul a inceput intr-o statie de autobuz...aceeasi voce, care imi explica sistemul solar si implicatia bromului in viata omului, era in fata mea. Era un trup de fapt, suportul fizic al unui creier care cauta victime pentru urmatoarele intrebari. Ochii ii straluceau si zambetul era aparte, parca genera si incantare si curiozitate. Era un om simplu, si totusi prea complicat, modest si totusi prea important, era aici si totusi in alta lume... I-ar fi placut sa fie al ei, daca reusea sa-l cucereasca. Un trandafir rosu, primul semn ca timpul s-ar fi putut opri inca o data pentru ea in loc si o noua speranta... Poate indeplinirea unui vis: iubirea! Un zambet atractiv, al doilea semn ca puteau fi ei singuri ca pe o insula parasita. Fluturasi?...deloc. De fapt nu stiu cum sa descriu mai exact aceasta stare, dar e o schimbare, ca si cum ai reusit sa te intorci la viata dintr-o moarte clinica. Timpul le rezolva, insa inimii nu ii poti porunci exact momentul respectiv, nu? Vreau sa invat sa fiu si mai intelegatoare si mai agera uneori, mai calma si mai energica in acelasi timp, mai surprinzatoare si mai docila pentru el, pentru noi, pentru viitor. Exista un NOI acum, sau cel putin incep sa mi-l conturez mai bine. Pentru acesta privesc doar barbatul din fata mea. ... il doresc la fel de mult ca prima data. Dar pacat ca lumea din jur nu percepe fericirea altora asa cum trebuie, de teama ca ei nu pot avea asa ceva! Ce parere aveti ? Va pup, Andreea.

miercuri, 2 martie 2011

La cererea publicului

"Pentru Anonimul care, pe 14.02.2011 in loc sa petreaca cu persoana iubita momente unice si frumoase, sta sa critice pe altii si sa nu poata dormi la gandul daca are sau nu partener de viata Andreea, Anonim, Elena Badescu, Hellene Badescu (e treaba si viata ei) si apropo si tu esti cu dubla identitate sau asa te numesti in buletin - Anonim? incredibil - zici de altii dar nu esti deloc pe departe... si nici curaj sa te arati cine esti nu ai - desigur o persoana lasa careia ii place sa atace miseleste pe la spate, de frica sa nu fie descoperita si invinsa intr-o lupta dreapta! rusineee!!!Citeste, ia aminte din ce scrie in randurile astea p-aci pe la ea si gaseste-ti pe cineva drag care sa te faca o persoana mai buna si mai intelegatoare, poate te mai da pe brazda si mai imblanzeste fiara...Ps : ce te obliga s-o citesti daca nu-ti place? da next si cu ocazia asta scuteste-ne si pe noi...Andreea, dc poti, publica te rog drept o postare comment-ul meu, sa-l vada mai bine "Anonim". Poate persoana respectiva isi va da seama cat este de penibila si de asemenea de compatimit... "

Pentru ca mi-a placut ca ai scris corect si m-ai rugat frumos, si nu pentru ca sa arat ca am eu aparatori, cititori fideli, am publicat comentariul tau. Nu stiu de ce ii intereseaza pe multi cum ma cheama in realitate sau de ce mi-am luat pseudonimul acesta? Si multi scriitori din literatura(dar cine mai citeste azi carti ?) au avut cate un pseudonim si nu insemna ca au dubla personalitate, nu? Dar nu o mai lungesc si nu mai irosesc litere pe explicatii inutile, pt ca unii inteleg tot ce vor. Si apropo numele meu este altul...(dezinformare totala). Daca as avea ceva de ascuns, as fi sters toate comentariile care nu ma avantajau, nu? Va pup! Aceeasi Andreea!

miercuri, 23 februarie 2011

O plimbare sub clar de luna

O noua identitate... Nu. O noua idee... Nu. O schimbare... Poate. Daca visez, e realitatea care imi raspunde. Daca privesc uimita, e cautarea care ma atentioneaza. Daca incerc sa strig, e vocea care ma impiedica. Sau poate el... L-am strans de mana, l-am privit rece si nu am simtit nimic. Am zambit, am oftat si inima mi-a tresarit. Era o amintire doar, un rest din trecutul intunecat si o teama de nou. Era luna clara... Miros de zambile si aer proaspat de primavara. Era timpul iubirii. Petalele trandafirului presat in cartea veche cazusera dintre paginile ingalbenite... Amintirile trebuiau uitate sau macar trecute in sertarul cu cheie. Trebuia doar sa nadajduiasca, sa indrazneasca sa ridice ochii spre cer, flori si pasari. Si el era acolo langa ea. Poate asteptand un semn. Pasii lor i-au purtat prin parc, soptind parca inceputul. Povestea lor era acolo, vroia sa fie citita, continuata, descoperita... Era O noua idee... O schimbare... O identitate sub clar de luna! Erau doar ei, oxigen si speranta...ei doi parca de trei ori mai puternici.

sâmbătă, 19 februarie 2011

Cele doua lumi aparent fericite

Puteti crede ca roata se invarte si totusi are colturi... Da. Puteti crede ca pasarile zboara cel mai bine fara aripi si zboara sus, sus, printre nori. Da. Ferestrele se deschid mereu in interior... in noi. Aerul nu intra niciodata, dar il respiram in fiecare clipa cu aceeasi intensitate. Da. Ce rost mai au cuvintele, daca nu sa doara? Eu am descoperit ceva mai frumos. Sfarsitul inceputului si inceputul sperantei. Da. Priviti pe fereastra: totul este frumos,nu? Uitati-va la o pasare, care incearca sa-si faca un cuib. Este fericita. Si daca atingeti roata, simtiti acea senzatie intepatoare si placuta de a fi in varful piramidei.
Exista mereu doua lumi: una in care traim noi si una in care am vrea sa traim. Daca nu esti in una, trebuie sa existi in alta. Si asta fara chirie si taxe. E realitatea. Negati ca ati vrea sa fiti prezenti in ea? Nu se poate. Sunteti obligatoriu inscrisi aici. Trebuie: sa invatati sa suportati cuvintele. Cel mai greu este sa asculti cuvintele, expresiile, anagramele, proverbele si zicatorile...Apoi: trebuie sa inveti sa raspunzi provocarilor,sa le faci fata...Si in al treilea rand: sa gasesti solutiile bune sau macar sa iti dai seama care sunt cele bune si care cele rele. Asta e viata! Dar trebuie traita la MAXIM, nu?
Va pup! A voastra, Andreea!

vineri, 11 februarie 2011

Viata este o bucata de ciocolata ... amaruie dar cu alune gustoase

Buna, dragii mei.Cum ati inceput ultima luna de iarna? Este soare si cald, veselie si culori vii, este inceput de primavara de fapt. Vreau sa iubiti si sa simtiti ca sunteti iubiti, sa sarutati aerul si sa sa atingeti vantul, vreau sa fiti o clipa iar copii. Eu incerc ceva nou: sa prind un fluture in zbor, sa gust murele direct din pom sau macar sa miros fagurele galben... Haideti sa fim iar noi, sa incercam sa cuprindem imbratisarea in palme! Viata trebuie incercata, pacalita si traita la intensitate maxima, orice s-ar intampla. Ziua de maine ar putea disparea, clipa prezentului poate sa se evapore si noi sa nu stim ce definitie sa dam prieteniei sau erosului...
Fiti voi azi si maine veti fi la fel!Ieri am fost prea noi si e prea tarziu acum sa mai putem alege momentul pentru a fi voi. Gustati ciocolata ... cu alune!
Va pup, Andreea!

marți, 11 ianuarie 2011

Doua cuvinte, pui!

Linistea noptii nu avea sa anunte ce se putea intampla ... Ea astepta, trista un semn .El nu stia cum sa-i spuna ca o doreste. Vroia sa fie a lui , sa o simta, sa o invete ce e dragostea. O ultima privire pe fotografia prafuita si apoi si-a luat inima in dinti si a sunat . Nici un raspuns. Doar un zgomot la usa.
"Iar sobolanii astia nesuferiti" , gandi ea cu voce tare.
Un plic alb.Sub usa ei un plic, de unde? Il ridica si il deschise. O coala alba cu doua cuvinte : 8,00 camera 14. Si o cheie. Pe cheie era scrisa adresa casutei postale unde se potrivea. De acolo ridica un colet.Curioasa il deschise inca de pe drum. O esarfa rosie... Si alta coala de hartie cu alte doua cuvinte: Hotel Albatros. Aceasta enigma ii dadea de gandit. Parca uitase de el. Cine sa- i trimita ei o esarfa si sa -i dea o intalnire la un hotel. O uitase toata lumea, o neglijasera toti. Cine mai era ea?Numele ?Nimeni nu si- l aducea aminte. Andreea...Nici macar Costyn nu mai stia de ea. Il dorise asa mult. Simtise ca l-ar fi putut face fericit. Dar el disparuse si o uitase....Unde?Ce de intrebari fara raspuns? Mai bine se imbraca sa mearga la acel hotel. O ultima sansa...Merita sa incerce.
S-a schimbat repede in rochia ei veche rosie si demodata, fara pantofiorii de clestar ca in orice poveste si o apuca repede pe drumul pietruit dintre blocuri.Era frig si ceata. Inainta greu.Gandurile nu -i dadeau pace. A ajuns intr-un tarziu la hotel, a pasit in camera, timida ,dar in acelasi timp curioasa.Pe patul mare din mijloc o camasuta rosie de matase frumos impachetata si un trandafir alb. Acelasi bilet cu alte doua cuvinte: TE DORESC ! Asta a speriat -o dar a si tresarit in acelasi timp. S -a intors, simtindu-i parfumul . Acelasi parfum care o cucerise cu ceva timp in urma. Strangea in pumn biletul , transpirand de aceeasi dorinta ca mai de mult.Of... Era el. Erau acolo, singuri si putea fi a lui in sfarsit, dupa atatea incercari pe care i le aruncase viata asta. Simtea iar acea liniste sufleteasca si incredere ca acum cateva zile. Corpurile lor au luat foc. Nu ii mai interesau hainele ci doar caldura fiintelor lor ...Saruturile lor patimase s-au lungit. Mainile lor parca au luat foc. El a sarutat-o pe gat, stia ca acolo ii placea mult, pe sani, pe burtica, pe coapse... Totul parea un vis. Nu vroiau sa se mai trezeasca din el. Parul ei aluneca cu salbaticie pe corpul lui, mainile lui o tineau si ii explorau fiecare particica a trupului, o mangaiau intr -un joc vulcanic. Vibrand de aceeasi elan ca la inceput, ei au facut dragoste pana dimineata . Ea a fost a lui si simtise acel fior din dragostea, pe care ea il numea iubire carmica...carnala...totala. Era ce-si dorise de mult: acea siguranta si satisfacere sentimentala pe care o pierduse de mult.El o privea fericit si o tinea in brate , cu acea pace sufleteasca si speranta copilaroasa ca va fi totul bine. Mereu daca iubesti , totul se rezolva de la sine ,nu? Daca ai ajuns sa simti ceva mai presus decat pasare, e mult mai mult. Poate e inceputul unei iubiri...pierdute sau niciodata gasite. Voi ce credeti?

sâmbătă, 8 ianuarie 2011

Poveste de inceput de an

Inainte....

Vocea lui, copilaroasa, calda. Vocea ei, nimic iesit din comun. Costyn spera sa o vada pe Andreea. Ea spera sa fie mai mult decat o intalnire. Ce vroia ea? Un nou inceput, prea era din scurt. O noua relatie, era prea rapid, ranile erau inca acolo. Dar cum se zice: cui pe cui se scoate. Vroia incredeea in oameni pe care o avusese inainte si a pierdut -o din cauza altora.
Vroia sa zambeasca, sa iubeasca din nou, sa fie ea. Merita o alta sansa. Isi dorea din toata inima sa fie cu cineva, care sa o faca sa traiasca iar, sa vibreze , sa fie dorita si sa iubeasca . Nu e mult ceea ce cerea ea, dar acel ceva, putin si simplu, era foarte important in acel moment de vulnerabilitate.

In timpul...

O privire timida din partea ei, nu as zice. O privire atenta din partea lui, da, cu siguranta. Asta a fost. S -au intalnit. Costyn, un tip dragut, simpatic, amuzant, si, speră ea, si sincer. Andreea, femeia care incerca sa retraiasca, sa o ia de la capat, ambitioasa si atragatoare. Atingerea indraneata a fost frumoasa, ce au simtit a fost splendid. Buzele lor umede, corpurile si mainile lor cereau mai mult...Nu vroiau decat sa fie singuri. Era prima lor intalnire, primul contact fizic, si totusi atractia exista. Curiozitatea la fel...
El ii privea sanii, ochii, buzele, mainile. Andreea nu mai putea fi curajoasa ca alta data, simtea inima ca ii bate din nou mai tare, nu putea sa mai gandeasca limpede. De ce? Poate era din cauza lui, a sarutului, a atingerii sau a mangaierilor lui. Poate era altceva ...

Dupa...

Gol, pustiu, aceeasi stare de tristete si singuratate. Fara el... parca mai rau, mai rece, necunoscut, noapte, solitaritate. Vroia sa fie cu el, sa ii simta bratele in jurul ei, buzele calde sa o sarute, dar scaunul din dreapta era gol, pustiu...Speranta se stingea, insa dorinta parca acum aparea, gandurile nu ii dadeau pace. Era linistita ca il vazuse, ca il sarutase, trista insa ca il lasase acolo in noapte, singur, pustiu...Cuvintele lui inca ii mai rasunau in ureche. TE DORESC! De ce acum, atunci si acolo? Asa repede? De ce i-a placut sarutul acela, privirea aceea, de ce gandurile alea nu ii dadeau pace? Aceleasi intrebari la care ea cauta un raspuns. De ce isi dorea sa fie iar cu el, sa faca dragoste pana dimineata?De ce..... Nu putea decat sa astepte, sa aiba rabdare. Si asa va face. Simte ca va fi bine pana la urma, va fi liniste...

luni, 3 ianuarie 2011

La multi ani 2011 !

Va doresc sa aveti parte de ce e mai frumos si mai bun in anul 2011 si sa veniti cu idei noi pe blogul meu.
Va pup pe toti, Andreea! LA MULTI ANI!