3 x O. F. = 28 LA MULTI ANI, FLO!

Buna dragii mei! Se stie ca pentru fiecare om exista o data de care este mai apropiat sau nu. Cand s-a intamplat sa fie cel mai fericit sau trist. Nu vreau sa ma gandesc acum la tristete. Pentru mine exista 28. Ati putea intreba: ce e 28? Eu am pasit intr-o alta etapa ca multe alte fete la o varsta tanara. Nu e nimic deosebit. Dar eu pastrez in inima mea data asta ca fiind speciala. Pentru ca e a MEA, a mea si a lui. Nu regret nimic si il iubesc ca acum 11 ani cand ne-am cunoscut. Nu as vrea sa schimb nimicla noi doi. Totusi l-as face pe el mai rabdator si mai putin nervos. Insa am invatat sa am eu rabdare pentru amandoi, sa fac eu surprize pt amandoi si sa ma bucur uneori in fata lucrurilor simple pt amandoi. Imi place cand ii dau PUP seara inainte de culcare...Nu trebuie sa treaca o zi fara sa stie ca- l UIBESC. Asta e viata mea. Imi doresc sa fim sanatosi: noi, parintii si socrii. Atat. Altceva nu mai indraznesc sa mi doresc pentru ca am tot ce -mi trebuie si nu vreau sa mani pe D- zeu. Vreau doar sa-i spun La multi ani si sa fie sanatos sa -si indeplineasca toate visele! SA TRAIASCA CLIPA si sa nu ii fie frica sa incerce noutatea!
Te uibesc, Florin! Muuulttt.....

Aceeasi Andreea va pupa!

Casa de Piatra, frate-miu!

Trebuie sa scriu si mesaje de felicitare, nu? Asta chiar merita sa fie citit si intiparit in suflet! Nu am frati sau surori, pacat...Insa trec peste asta usor pentru ca viata mi-a oferit o alta sansa de a avea frati. Am copilarit intr-o zona frumoasa, Batrani in judetul Prahova. Sunt mandra de locurile alea, de oamenii de acolo, de aerul proaspat si de natura primitoare care e mereu vie. Acolo, la o familie de gospodari, cu suflet bun, prieteni cu parintii mei, mi-am petrecut vacantele, verile, timpul liber. Au fost momente frumoase. Si stiti ca ce e frumos dureaza putin!? Asa au trecut anii si, acum, cu lacrimi in ochi, privesc in urma, in ceata timpului si vad 3 copii care se jucau, alergau sau faceau nazdravenii pe meleagurile acelea. Vad doi parinti care aveau grija de acesti copii si uneori erau suparati pe ce prostioare faceau ei. Insa parintii iarta, nu? De fapt aici am vrut sa ajung cu povestea mea: Acesti copii au trebuit sa plece la casele lor. Si acum realizez ca au ramas meleagurile acelea la fel de frumoase si primitoare, dar fara glasurile de copii, fara jocurile de fotbal, plimbarile la discoteca sau culesul de prune in livada. Sunt alti oameni, alte zgomote. Momentele acelea au ramas doar in suflet, in amintirea mea. Privesc uneori pe geam la copiii din parc. Zaresc parca printre ei aceeasi sclipire, aud aceleasi voci, insa nu sunt si aceleasi locuri mirifice. Si atunci niciodata nu va mai fi la fel. Timpul e cel care ne grabeste mereu, dar nu ne face sa uitam ce a fost frumos. Acolo, la Batrani este a doua familie a mea pe care o iubesc din toata inima mea inca de copil.
Acum ultimul dintre cei trei copii a plecat la casa lui. Realizez cu o durere infundata ca toata copilaria este si mai departe acum. Plecand de pe meleagurile acelea, de fapt crescand, imi dau seama ca, acum vom fi noi parintii aceia care iarta nazdraveniile coiilor lor.
CASA DE PIATRA, BIB, fratiorul meu! Te iubesc si sper sa fii fericit si sa nu uiti anii aceia, momentele si jocurile noastre.
Aceeasi Andreea va pupa.