Dreptul la iubire

Uneori mi-e teama de ce simt ?De ce pot simti in viitor ?Nu mi-e frica de durere si lacrimi ci de faptul ca as putea pierde dreptul la iubire ,la acel sentiment curat si unic, la acele furnicaturi intr-adevar de cristal care te face sa zbori .Mi - este groaza sa -mi imaginez prezentul sau viitorul ,sa ma trezesc dimineata cu gandul ca nu mai pot visa dragostea ,ingerii sau soaptele lui...De fapt cel mai mult imi lipsesc atingerile acelea de cristal ,broboanele de transpiratie cand se rusina si -mi spunea Te iubesc! ,mangaierea matinala prin par sau tremuratul acela inocent cand imi oferea trandafirul rosu !De unde le pot lua inapoi ?Unde pot reauzi strigatul de fericire al iubirii nevinovate? Unde pot sa vad iar privirea aceea a lui pura si calda ?...
Cred ca nu se mai poate nimic.... Timpul...

Copilaria...

Erau doar ei ,doua trupuri inocente,
S-au iubit ca doua inimi adolescente.
Sperand ca vor uita totusi de tristete
Au gresit visand la sufletele lor pereche.

dedicatie ...

Dragi imi sunt buzele tale
Trandafiri plini de petale
Ti- as fura acum indata
Un pupic de ciocolata ...

L-as purta mereu in zbor
Ca sa mi treaca al tau dor ...

Noaptea rosie ...

Petale de trandafiri ,lacrimi ,zambete ,toate sub acelasi nume :iubire. De ce nu simtea acelasi fior ca atunci cand el ii mangaia firele de par rebele ,cand el ii oferise prima floare ,primul boboc de trandafir ...rosu ...de ce rosu !?
Vedea in ochii ei acea vioiciune de care avea nevoie, stia ca nu e bine sa viseze prea mult dar vroia sa fie din nou fericit !A promis ca nu se mai gandeste la urmari ,a promis ca o iubeste cum nu facuse niciodata ....Si asa a fost .Au fost doar ei ,doar cateva soapte si linistea noptii s-a asternut apoi peste camera goala ,parfumul ei a acaparat patul cald .Doar trandafirul cel rosu parea inca proaspat si ii privea ... iubire ,multe sentimente in acelasi timp si doar un trup ,doar un suflet .Erau ei doi ,ei doi si un boboc de trandafir...Si ea devenise o legenda,legenda lui .

adevarat sau fals

Uneori nu inteleg de ce oamenii pot fi fiinte fara trairi ,nu inteleg cum pot descrie un moment fara sa l fi trait ,cum pot spune nu unui vis netrait ...Oare avem discernamant sa amagim pe cei de langa noi ,oare putem lasa pe cei de langa noi sa creada in sentimente netraite ,in imagini nevazute ,in lacrimi nescurse ...Si nu pot spune ca o fotografie dintr un basm poate urca sau cobori sufletul uman ,poate oferi un zambet ...Nu ma doare prea mult decat indiferenta unora si neantul ideilor mele care nu si gasesc un autor .Oare iubirea poate schimba omul ?Poate transforma sau invinge chinul?

Privirea, oftatul si gandurile de neliniste ...

Toate ii dadeau o stare de neliniste.Fusese a lui ...Simtise acele furnicaturi dulci care au facut o sa se simta bine.Nu stia daca a procedat bine.Gresise de atatea ori ,insa a riscat iar.A incercat sa atinga iar perfectiunea,sa zambeasca din nou ... Simtea cum buzele lui calde ii atingeau corpul infierbantat ,cum mainile o mangaiau neincetat ,cum legenda dintre ei se transforma intr o poveste reala...de dragoste ,de simtire si prietenie.Privirea ei era slaba ,obosita ,trista ,isi dorea sa renasca.Unde fusese el pana acum ?De ce nu cunoscuse inca dragostea?

Iubire

Iubire, iubire, iubire... De ce nu e suficient doar atat?

noi si ei...

Eu si ei eram ieri.Am devenit noi si ei azi...De ce?Poate ne-au unit aceleasi dureri ,aceleasi amintiri,aceleasi idei,oftaturi,ezitari...Maine imi doresc sa fim doar noi doi .Vreau ca imposibilul sa fie posibil,tristetea sa fie bucurie ,absenta sa fie prezenta ,mangaierea sa fie doar intre noi doi...Noi fara ei maine...