sâmbătă, 8 aprilie 2017

5 greseli pe care le fac deseori proaspetele mamici

Bunaaaaa ziuaaaa si sa aveti Sarbatori Pascale linistite si pline de iubire!

Sunt mamica. Recunosc insa ca nu am mare experienta in ale maternitatii, insa cresterea a celor doi ingerasi ai mei, m-au facut sa invat cate ceva din propriile greseli. Cele mai frecvente greseli pe care, de teama le facem in fata copiilor nostri, cand sunt mici, le-am intalnit si in viata mea si, fara sa- mi dau seama, le- am savarsit uneori.
1.Nu-i lasam pe cei mici sa planga si, poate de frica sa nu pateasca ceva de atatea lacrimi, le indeplinim orice dorinta. Ii alintam, ii mangaiem si, din cauza santajului sentimental din partea lor, le facem toate poftele. Mareeeee gresealaaaa! Ar trebui ca ei sa inteleaga ca nu sunt stapani la varsta asta si trebuie lasati sa se linisteasca singuri, desi asta ar putea dura mai mult timp! A fi parinte inseamna a invata sa spunem si "NU" , cand este cazul.
2.Din lipsa de imaginatie sau rabdare, ii punem la tv sau la laptop, pentru a avea un moment de liniste pentru noi insine.(o doza de egoism al adultilor). Trebuie gasite metode didactice de petrecere a  timpului liber, mai ales cand ei sunt obositi sau plictisiti, seara.
3.Pentru lejeritatea noastra, a adultilor, nu se incepe devreme perioada in care trebuie sa scapam de pampersi. Acestia sunt mai usor de folosit decat spalatul rufelor si curatarea parchetului, nu?
4.Dormitul impreuna cu cel mic- asta se intampla din dragoste fata de ghemotocul acela care miroase frumos si iti zambeste de- ti inmoaie inima. Nu -l poti parasi intr-o alta camera, nu? Si asta se poate prelungi pana la varsta mai mare. Mai mult, unii parinti, mamici, de drag, il tin in brate 23 ore din 24. Foarte dificil ii va fi ingerasului, devenit copil sau adolescent, la scoala sau liceu, sa se desparta de mami sau tati, chiar si noaptea.
5.Se vorbeste de fata cu cel mic, diverse si variate comentarii, se fac diferite conversatii sau se spun cuvinte urate la nervi cel putin, pe care micutul le va repeta apoi in fata strainilor, la scoala sau chiar in fata blocului. Este o eroare grava, pe care n-o s-o mai putem indrepata mai tarziu si care ne pune uneori in fata unor situatii jenante in discutiile cu prietenii, rudele sau vecinii.Ar trebui sa ne abtinem foarte mult de la comunicarea asta in argou cand sunt cei mici de fata.

Daca mai stau sa ma gandesc, mai exista si alte motive si alte situatii in care esti pus cand ai un omusor de crescut. Iar fiecare varsta are alte semne de intrebare, la care trebuie sa fim atenti la timpul potrivit si foarte iute.

Sper ca aceste randuri va vor fi de ajutor. Eu m-am impiedicat de toate aceste 5 situatii si pe parcurs mi-am dat seama care e solutia la fiecare.
Bafta multa! Va pup! Andreea

sâmbătă, 4 martie 2017

Legenda martisorului

Bunaaa, dragii mei.
Am mai rasfoit cateva site uri pe internet si iata ce am gasit sa va aduc la cunostinta. Mi s a parut f interesant.
"Mărţişorul este un simbol al primăverii, al revenirii la viaţă. La începuturi, acesta era reprezentat printr-o monedă, apoi s-a transformat în mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe o aţă.
Odată, Soarele coborî într-un sat, la horă, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit şi l-a răpit dintre oameni, închizându-l într-o temniţă. Lumea se întristase. Păsările nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndrăznea să-l înfrunte pe zmeu, dar într-o zi, un tânăr voinic s-a hotărât să plece să salveze soarele. Mulţi dintre pământeni l-au condus şi i-au dat din puterile lor ca să-l ajute să-l biruie pe zmeu şi să elibereze Soarele. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna şi iarna. A găsit castelul zmeului şi au început lupta. S-au înfruntat zile întregi până când zmeul a fost doborât. Slăbit de puteri şi rănit, tânărul eliberă Soarele. Acesta se ridică pe cer înveselind şi bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns să vadă primăvara. Sângele cald din răni i s-a scurs în zăpadă. Pe când aceasta se topea, răsăreau flori albe, ghioceii, vestitorii primăverii. Până şi ultima picătura de sânge a flăcăului se scurse în zăpada imaculată.
De atunci, tinerii împletesc doi ciucuraşi: unul alb şi unul rosu. Ei le oferă fetelor pe care le iubesc sau celor apropiaţi. Roşul înseamnă dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizează sănătatea şi puritatea ghiocelului, prima floare a primăverii.
De 1 Martie, românii au obiceiul ca părinţii să lege copiilor la mână sau la gât câte o monedă, pentru ca aceştia să aibă noroc tot anul şi să fie sănătoşi. Punerea mărţişorului se face de obicei înainte de răsăritul soarelui. El este dăruit, în zilele noastre, în principal copiilor, fetelor şi femeilor, pentru a le proteja gingăşia şi sensibilitatea.
Fetele se spală tot anul cu apa din zăpada rămasă până la 1 martie, pentru a fi frumoase şi drăgăstoase.
După 12 zile de purtat mărţişorul, acesta se scoate şi se leagă de un pom roditor, pentru a face multe fructe în anul respectiv. Se mai spune că dacă e vreme frumoasă, atunci vom avea o primăvară însorită." (legendeleromanilor.ro)
Super articol, nu?
Va pup, Andreea.

joi, 2 februarie 2017

mihaivasilescublog.ro

Merita citit, cel putin mie mi -a placut! ( si cred ca si finilor mei- P&A le va placea sigur😁 )

http://mihaivasilescublog.ro/


Va pup, Andreea.

marți, 24 ianuarie 2017

O poveste reala de viata, simpla dar emotionanta

Fiecare dintre noi si -ar dori armonie in familie, vesnicie in dragoste si intelegere pe toate planurile in cuplu sau intre copii, dar putini mai realizeaza aceste lucruri in ziua de azi, lucruri simple si usoare, insa pentru oamenii grabiti, tinerii energici si tehnica din prezent, niste lucruri imposibil de facut. Deseori asemena istorioare auzeam in povestile spuse de bunici sau chiar traite de ei.

"O familie din Adâncata, Natalia şi Enea Iftode, sărbătoreşte astăzi nunta de diamant, la 75 de ani de căsătorie. Cei doi soţi, în vârstă de aproape 95 şi 97 de ani, şi-au legat destinele pe 22 ianuarie 1941. Istorisirea acestor oameni, la gura sobei, în cămăruţa mică, dar prietenoasă în care au avut amabilitatea să ne primească, este o adevărată lecţie de viaţă. Simplitatea vieţii lor, sinceritatea, înţelegerea, respectul, iubirea, oricare ar fi ordinea, au stat la baza unei căsnicii trainice. Şi-au pus pirostriile de foarte tineri. S-au cunoscut la un bal. Natalia avea 19 ani, iar Enea 21. „Era frumuşel”, ne-a spus femeia despre omul cu care împarte de 75 de ani viaţa cu bune şi rele. Stând unul lângă celălalt, aşa cum au făcut-o de când se ştiu, Natalia i-a tras o ocheadă bărbatului de lângă ea şi a spus că „şi acum e frumuşel şi isteţ”. Amândoi au simţul umorului şi asta i-a ajutat să depăşească mai uşor greutăţile vieţii, care nu au fost puţine.

Amintiri din tinereţe
Enea Iftode ne-a povestit că patru ani a fost pe front, a ajuns până la Odessa, în Ucraina, a luptat alături de camarazii lui şi a înfruntat moartea cu ochii. „Am văzut soldaţi seceraţi de gloanţe, am văzut morţi în jurul meu, dar am scăpat. Am fost şi eu rănit, dar am avut zile”, îşi aminteşte bătrânul Enea. Chiar dacă se apropie de un secol de viaţă, nu uită să povestească perioada de început, cum a trecut prin război şi cu ce a rămas după, adică cu o decoraţie militară, fiind declarat veteran de război. Încercând să îndulcească într-un fel acea perioadă grea din viaţa lui de soldat, Enea ne-a povestit că a avut şi câteva permisii, când se ducea acasă, la soţie. Nataliei i-a fost greu să-şi ştie soţul plecat pe front, aşa că de fiecare dată când venea acasă era o sărbătoare şi se rugau amândoi să se termine mai repede războiul şi să-şi continue liniştiţi viaţa. Natalia şi Enea Iftode au avut împreună 7 copii. Doi dintre ei s-au pierdut: Maria, la vârsta de 6 ani, şi Dumitru, la vârsta de 57 de ani. Au fost cele mai mari lovituri ale vieţii, pe care cei doi soţi au reuşit să le depăşească cu greu. Nu este durere mai mare ca atunci când un părinte îşi îngroapă copiii. Au rămas ceilalţi cinci copii: Gheorghe, în vârstă de 71 de ani, Paraschiva, în vârstă de 65 de ani, Mărioara, în vârstă de 62 de ani (care are grijă de bătrâni, pentru că locuieşte în aceeaşi curte cu ei), Vasile, în vârstă de 60 de ani, şi Ioan, în vârstă de 57 de ani, oameni care îşi divinizează părinţii, îi iubesc, îi preţuiesc şi, în măsura în care pot, îi vizitează cât mai des. Natalia şi Enea Iftode se bucură să vadă crescând în jurul lor 11 nepoţi şi 8 strănepoţi. Sa le traiasca sanatosi!

Împreună şi în veşnicie
Chiar dacă s-ar putea crede că trăinicia unei căsnicii de 75 de ani are secrete, moş Enea a lăsat să se înţeleagă faptul că nu are de predat nici o filozofie de viaţă nimănui, pentru că, pentru el firescul, înţelegerea, dragostea au fost suficiente pentru a ajunge ziua în care să sărbătorească nunta de diamant. „Bunul nostru cel mai mare este că suntem amândoi. Suntem doi, dar am fost ca unul, pentru că am fost de acord unul cu altul în tot ce am făcut”, ne-a spus moş Enea, completând că atunci când va trebui să părăsească acest pământ şi-ar dori să o facă împreună cu soţia sa, Natalia. Cu o mişcare uşoară din cap, parcă puţin speriată de ziua despărţirii, femeia a confirmat că da, asta ar fi dorinţa lor, să plece dincolo împreună. Legătura sufletească dintre ei este foarte puternică. Copiii ne-au povestit că de când se ştiu părinţii lor mănâncă din aceeaşi farfurie. „Chiar dacă noi le punem două farfurii, ori unul, ori celălalt refuză. Ei cer doar două linguri şi o farfurie din care mănâncă amândoi. Aşa s-au învăţat. Au făcut totul împreună. Au muncit la casă împreună, în gospodărie, au fost nedespărţiţi”, ne-a povestit fiica lor Paraschiva. Tot ea a completat că în ciuda faptului că nu se plâng şi îşi duc cu demnitate bătrâneţile, nu le-a fost uşor să crească 7 copii, să-i poarte la şcoală şi să le facă fiecăruia un viitor. De câţiva ani nu mai pot munci şi stau mai mult prin casă. Nu au avut multe probele de sănătate şi asta datorită unei vieţi echilibrate. Au mâncat sănătos şi nu au făcut excese, iar munca, mişcarea i-a ţinut mereu în formă. Moş Enea a muncit vreo 20 de ani la fostul CCH, dar soţia s-a ocupat de creşterea copiilor şi de gospodărie."  (monitorulsv.ro)

Un exemplu de luat, nu?! Cred ca despartirea de viata a celor doi va fi foarte grea, singuratatea care va ramane pentru unul dintre ei va fi greu de suportat. Dar asta e: viata este frumoasa insa scurta. Andreea

joi, 29 decembrie 2016

Craciun-ul nostru

     De-obicei inainte de Craciun, de sarbatorile sfinte, esti mai bun, mai nostalgic, mai ganditor. Intotdeauna cauti sa faci surprize, sa intelegi lucrurile mai bine, sa te schimbi sau macar sa promiti ca te schimbi, sa fii mai bun. Nu te gandesti la nimci rau si multumesti lui D -zeu pt sanatate, pt darurile si familia pe care ti -a oferit o. Niciodata nu- ti trece prin minte ca ti se poate ivi un necaz chiar tie, care ai o familie implinita, fericita si foarte frumoasa.
    Am citit deunazi despre o tragedie intr-o familie necunoscuta de mine, despre o drama intr- un cuplu fericit si super realizat. Nu ii cunosc, nu i-am vazut decat in fotografiile de pe internet, insa m-a impresionat povestea aceasta, o istorioara obisnuita, poate ca a miilor de familii din jurul nostru, a unor oameni normali, nu iesiti din tipar, a unor fiinte care isi traiau linistiti viata, cotidianul, simplu, modest, veseli. Nu pot sa nu ma gandesc la ei, pentru ca putem fiecare trece prin aceste necazuri, putem oricare varsa mii de lacrimi pe neasteptate. Erau trei- parintii cei frumosi si o fetita minunata, vesela, inocenta. Nu este totusi o tragedie extrema cum sunt altele, mult mai grave si cu urmari groaznice, dar este drama lor, poate cea mai mare posibila pentru ei. Ma pun  in locul lor- nu cred ca exista iesire din necaz cand in jurul tau planeaza moartea neanuntata, cand langa tine vine fetita ta, care intreaba nevinovata- de ce tati nu a mai sosit acasa asa deodata? De ce tati cand i- a promis sa fie langa ea sa faca bradul impreuna, nu mai este, nu mai se aude vocea lui si nu se mai vede nici voiosia din priviri? Sunt intrebari care, pe moment, te blocheaza, nu stii ce sa- i raspunzi propriului copil, nu stii daca e bine ca la 5 ani sa i spui adevarul neinteles de o fetita, care isi idolatriza tatal sau sa creezi o poveste cu ingeri si sa-i nasti o punte intre vise si realiatate, care sa- i faca posibila trecerea de la momnetul trist la viata care trebuie sa continuie totusi aici pe Pamant. Lasi privirea in jos si incerci sa te eschivezisi sa- ti tii lacrimile si durerea in frau in fata celei mici.
      Povestea e trista, insa nu pot sa- mi revin cand imi amintesc acei ochi plini de viata care zambeau din poze alaturi de tatal ei nu mai demult, iar acum peste tot s -a asternut linistea si intunericul. Nu realizez si ma chinuie aceasta napasta a lor si fara sa -i cunosc vreun pic simt ca ar trebui sa fiu langa ei, sa le intaresc ideea ca acolo - Sus ingerii exista. Insa durerea pierderii este imensa, nu are remediu si e inevitabila. Trebuie sa ai un caracter puternic, sa te mentii  bine sa nu cazi  intr- o depresie foarte mare, sa lupti pentru copil si pentru ca intr o zi sa mai ai forta sa zambesti inca o data alaturi de el si nu doar in fotografii. Lasa  timpul sa zboare si sa vindece! Acum ei sunt doar doi, doua de fapt- mama si fiica, insa doua tari ca fierul de neclintit!!!
Sarbatori linistite si un An Nou 2017 plin cu de toate, sanatate si multa iubire si noroc ! 
Andreea

vineri, 25 noiembrie 2016

365- comunicarea

   M-am tot gandit despre ce sa mai scriu aici, pentru a ma tine preocupata si de a nu trece in rutina aia care omoara creierul  uman si in acelasi timp sa va trag un semnal de alarma voua, tuturor ... Pana la urma nu trebuie sa scriu nimic, pur si simplu sa povestesc diverse intamplari adevarate si poate utile si altora. Despre prostie au scris multi, insa acum despre lipsa comunicarii as vrea eu sa vorbesc. De la ea, se nasc atatea confuzii si necazuri, care ar putea fi evitate foarte bine daca s-ar stii f bine definitia comunicarii. Tot imi storc gandurile si caut raspuns la intrebarea- de ce fug toti de comunicare? Ce are ea gresit? ...intrebari retorice de altfel.
   Sau  mai exista si alte clisee- comunicam foarte bine pe calea internetului! Este amuzant, pentru ca aceasta comunicare nu e reala, este doar o impresie ca exista aceasta legatura a cuvintelor interumana. Teama de a privi interlocutorul, de a stii cand sa- i zambesti, sa stii sa ii ascunzi anumite grimase sau sa cunosti momentul cand sa pui o intrebare potrivita este mare mai ales printre tinerii din ziua de azi. Privesc cu groaza salile de asteptare de la cabinetele medicale sau curtile scolilor- toti oamenii, copiii, aproape toti tinerii, au in mana un telefon si butoneaza grabiti, nerabdatori, ca si cum ar fi castigat un premiu, ei zicand ca citesc stiri pe internet sau comunica astfel cu prietenii pe retelele de socializare. Mai mult decat atat- se scrie prescurtat, se gasesc diverse cai de a nu mai transcrie toate literele cuvantului din acelasi motiv- graba.
    Ma amuz la asemenea explicatii amagitoare...Ma ingrozesc la gandul ca doar asta ramane in urma noastra- un maldar de aparate si gadget-uri inutile si facatoare de daune morale, chiar sursa bolii secolului- UITAREA, NEPASAREA.

Va pup si sper sa mai vorbim despre asta.